EXCLUSIV | Secretarul LPF, Justin Ştefan, dezvăluie ce stă în calea implementării VAR-ului în Liga 1 Betano. ”Ne putem trezi ca în anii 20, când erau 40 de ofsaiduri”

30 ian 2019 2186 afişări ProSport Live
EXCLUSIV | Secretarul LPF, Justin Ştefan, dezvăluie ce stă în calea implementării VAR-ului în Liga 1 Betano. ”Ne putem trezi ca în anii 20, când erau 40 de ofsaiduri”
  • Până să fie implementat sistemul VAR în România, avem nevoie de o finanţare de câteva sute de mii de euro, de o firmă care să obţină licenţa FIFA pentru arbitrajul video şi de un curs de instruirea al arbitrilor. Proiectul mai are de aşteptat până să devină realitate, iar secretarul general al LPF, Justin Ştefan, e de părere că ar trebui să existe mai mult comunicare între Ligă şi FRF, pe acest subiect, pentru a se intra în linie dreaptă.

Justin Ştefan spune că n-ar fi greu de găsit o sponsorizare, mai ales că VAR-ul deschide noi portiţe pentru spaţiile publicitare

"N-ar fi foarte greu de găsit banii. E un produs valoros de publicitate. Se deschide o căsuţă pe ecran când ai arbitrajul video în funcţie şi acolo se poate vinde publicitate. Banii nu sunt foarte greu de găsit, dar trebuie să avem firme licenţiate, de FIFA, care să introducă VAR-ul. Sunt unii interesaţi, le-am dat toate informaţiile necesare şi trebuie să se ducă să se licenţieze la FIFA", a spus Justin Ştefan, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Justin Ştefan e însă de părere că VAR-ul fură puţin din romantismul fotbalului

"Dacă mă întrebaţi la nivel personal, am crezut foarte mult în VAR. Aşa cum am crezut că merităm un loc direct în Champions League. Dar încep să am semne de întrebare. Mă întorc la VAR Pochettino îl critică, în Italia e criticat. În momentul în care întrerupi de nu ştiu câte ori meciul, strici tot ce înseamnă fluiditate jocului respectiv. Ne putem trezi ca în anii '20, când erau 40 de ofsaiduri. Ne putem trezi cu multe întreruperi. Încep să am dubii în privinţa VAR. Fazele controversate şi furăciunea sunt două lucruri diferite. Dacă ajungem aici, pierdem un pic din ceea ce înseamnă frumuseţea jocului de fotbal"

Reprezentantul LPF spune că proiectul ar putea deveni realitate, dacă ar exista o comunicare mai bună cu FRF:

"Gino Iorgulescu şi-a dorit VAR-ul şi îl doreşte în continuare. Vom căuta sponsori. Implementarea va costa 250.000 de euro pe an. Ai nevoie de două maşini care să meargă în oglindă cu carele de TV. Ai nevoie de maşinile reluare şi ai nevoie de operatorii respectivi. Nu ştiu de câţi arbitri ar fi nevoie. Cu siguranţă că trebuie instruiţi.

În sezonul viitor vom avea cel multe teste. După licenţiere se poate face un test chiar a doua zi. Mi-ar plăcea să ne aşezăm la masă să discutăm aceste aspecte, nu prin intermediul media. E simplu să spui ca Liga să facă rost de 600.000 de euro. La FIFA există fonduri pentru implementarea sistemului VAR. E lipsă de comunicare. Ar trebui să ne aşezăm mai mult la masă şi să nu discutăm prin media. Iniţial mi s-a părut că nu sunt extrem de interesaţi, dar acum sunt"

După Campionatul Mondial din 2018, FIFA a emis un comunicat de presă în care a prezentat exact procentajul de reuşită al video-arbitrajului, folosit pentru prima dată la un turneu final. VAR a avut un rol decisiv chiar în finala Mondialului din Rusia, Franţa - Croaţia (4-2). Concret, în cifre, FIFA susţine că în cele 64 de meciuri de la Mondial, VAR a verificat 455 de incidente, cu o medie de 7,1 pe meci, şi arbitri şi-au îndreptat 20 de decizii după ce au consultat video-arbitrajul.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.