EXCLUSIV | Anomaliile Ligii 1: „Ne mai dădea câte un cârnat”. Un fost conducător își plătea jucătorii cu mâncare. Ce salarii oferea și legătura cu situația de la Dinamo: „Numai bani, bani…money, money”

EXCLUSIV | Anomaliile Ligii 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Ganea (45 de ani) nu a evoluat prea mult la Gloria Bistrița, dar a avut parte de momente frumoase la clubul patronat atunci de Jean Pădureanu. Într-o intervenție în cadrul emisiunii ProSport Live, fostul atacant a mărturisit că, deși nu avea un salariu prea mare, patronul avea grijă de jucători. Pe lângă bani, acesta îi recompensa și cu mâncare.

Ganea a avut o prestație foarte bună și după câteva luni a ajuns la Rapid, alături de care a cucerit un campionat. Pentru ca fanii să înțeleagă mai bine cum era pe vremuri la Gloria Bistrița, el a făcut o analogie cu actuala situație de la Dinamo, unde mulți dintre fotbaliști au salarii apropiate de al său, de la sfârșitul anilor ’90. „Ce să mai zicem de bani? Numai bani, bani…money, money…au salarii mici la Dinamo, dar de ce nu trag să ajungă în afară și să ia mult?

Eu aveam puțin la Bistrița, vreo 15.000 de dolari pe an. Ne mai dădea nea Jean Pădureanu câte un cârnat, dar aveam și prime de joc. Era bine la nea Jean acolo„, a declarat Ionel Ganea la ProSport Live.

„Ganezul” a caracterizat și situația actuală a clubului pentru care a evoluat trei ani, Dinamo. E convins că victoria cu cei de la Craiova nu reprezintă mare lucru dacă seria rezultatelor pozitive nu vor fi continuate. „Trebuie să aibă continuitate. Nu acasă zmei și în deplasare mielușei. A fost un meci bun cu Craiova, dar mai au de tras. Sper ca Rednic să-și îndeplinească obiectivul„, a încheiat fostul atacant.

Ionel Ganea a evoluat pentru Bistrița un tur de campionat și s-a făcut remarcat cu 17 goluri în 16 partide. Rapid i-a văzut potențialul și l-a transferat pentru 500.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”

BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă