EXCLUSIV | Adrian Stoian, despre antrenamentele cu legenda care i-a marcat cariera: „Mă uitam numai la el. Voiam să fac anumite chestii pe care le făcea, dar nu reușeam. Nu prea vorbeam, îmi era rușine”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Adrian Stoian, despre antrenamentele cu legenda care i-a marcat cariera:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Stoian (28 de ani) este noul jucător al celor de la FCSB, după ce mijlocașul a intrat în ultimele șase luni de contract cu divizionara secundă din Italia, Crotone, potrivit gsp.ro.

În luna iulie a anului 2018, internaționalul român a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre fotbalul italian și antrenamentele petrecute alături de jucătorii legendari ai celor de la AS Roma, club cu care a semnat în anul 2008:

„Am învățat să tratez fiecare antrenament ca un joc, pentru ca sunt antrenamente destul de grele, de dure. E foarte multă tactică.  Serie B e un campionat destul de greu și destul de frumos, intri într-un alt cerc de transferuri și ai mai multe posibilități să rămâi în Italia.

La antrenamente mă uitam numai la el (n.r. – Francesco Totti), cum se mișca, cum dădea la poartă. Chiar dacă voiam să fac anumite chestii pe care le făcea, încerc și nu reușesc. La Roma nu prea vorbeam cu el pentru că îmi era rușine, apoi am avut ocazia să joc împotriva lui când eram la Chievo și la Genoa, atunci am vorbit mai multe. Când eram la Roma eram un junior”.

Adrian Stoian a plecat la juniorii celor de la AS Roma în 2009, de la Școala de Fotbal „Gică Popescu”. Acesta a mai trecut pe la Pescara, Bari, Chievo, Genoa, Bari și Crotone. 95 de partide în Serie A are în palmares Adrian Stoian, pentru Roma, Chievo, Genoa și Crotone, marcând opt goluri și oferind zece pase decisive.

Acesta a debutat la echipa națională pe 4 iunie 2013, sub comanda lui Victor Pițurcă, într-un meci amical cu Trinidad & Tobago, încheiat cu victoria tricolorilor, scor 4-0. Acesta a mai evoluat și în amicalul cu Finlanda de la Ploiești, din vara anului 2018, terminat cu scorul de 2-0 pentru echipa lui Cosmin Contra.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen