„Ei vor să fie un fel de Juventus în România și reușesc”. Adrian Porumboiu, cucerit de echipa pe care o vede campioană în Liga 1: „E ușor să ia titlul”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu a privit derby-ul FCSB – U Craiova, scor 3-2, pe Arena Națională, și vede o favorită clară la câștigarea campionatului. Fostul finanțator al lui FC Vaslui a lăsat la o parte orgoliul și a recunoscut că CFR Cluj are cele mai mari șanse să se bucure la finalul sezonului. 

Actualii campioni ai României l-au readus la cârma echipei pe Dan Petrescu, în locul lui Alin Minteuan, și merg pe mâna „talismanului” care a adus titlul și în sezonul trecut. CFR Cluj are cinci puncte avans față de FCSB, ocupanta locului secund, și șapte puncte în fața locului trei, U Craiova. 

Adrian Porumboiu a analizat cu atenție începutul de play-off și crede că CFR nu mai poate fi oprită. În plus, a asemănat clubul din Gruia cu Juventus Torino: „CFR-ul a avut mereu ceea ce n-a avut nicio echipă din România. Poate Steaua și Dinamo înainte de ’89. Nu lasă nimic la voia întâmplării. Au și echipă acum. Ei vor să fie un fel de Juventus în România și reușesc treaba asta. În condițiile astea devine foarte ușor să ia campionatul. Au luat și campionate mincinoase, am simțit de două ori pe pielea mea. O să zică lumea că am ceva cu ei, dar n-am nimic. Au echipă solidă, peste Steaua și Craiova”, a declarat omul de afaceri la ProSport LIVE.

Clasament playoff:

  • 1. CFR Cluj 36p
  • 2. FCSB 31p
  • 3. U Craiova 29p
  • 4. FC Viitorul 22p
  • 5. Astra 21p
  • 6. Sepsi 19p


 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani