Să ne amintim de ce nu te bagă în seamă, Gică, scrobiții de la Nyon. Și ce-ar trebui să faci dacă vrei în Ligă

Redactor:
Matei Udrea

Mai poți să ceri un loc direct în grupele Ligii Campionilor pentru România după ce te-ai uitat la CSU Craiova – FC FCSB, derby al play-off-ului din Liga 1? Poți, sigur că poți, mai ales dacă te numești Gică Hagi și cuvântul tău e atât de greu, dar asta nu înseamnă că te va și asculta cineva.

Observați un fenomen interesant: din tot fotbalul intern, singurul care reclamă, de peste un an, că România „trebuie” să aibă rezervată o poziție pe tabloul principal al Ligii Campionilor este Gică Hagi. În rest, tăcere. De ce?

Nu putem spune că pe Becali, Rotaru, Varga și Niculae, proprietarii actualelor puteri din fotbalul românesc, nu i-ar interesa subiectul. Dar ei tac.
Tace și LPF, tace și FRF, ați văzut că tac și foștii jucători invitați în studiourile TV. Iar cei care vorbesc, de multe ori o fac în dodii, la două capete.

Din nou: de ce?
Răspunsul e mai complex. Unii dintre muții de acum ar trebui să tacă din decență. Alții – pentru că înțeleg situația reală și știu câtă acoperire are cererea „Regelui”. În sfârșit, pe alții – vezi Burleanu – îi doare, pur și simplu, în bască de problemă, ei oricum nu înțeleg nimic.


Antrenorul Gică Hagi în 2007, pe banca Stelei, în meciul cu BATE Borisov, din preliminariile Ligii Campionilor. FOTO: Mediafax

Fotbalul românesc a avut, aproximativ un deceniu, șansa să joace în grupele Ligii Campionilor și ale Europa League. Uneori, a trimis chiar câte două echipe în Ligă și trei în Europa League.
Și? După aceea? Ce s-a întâmplat?
Răspunsul, Gică, l-ai putea afla de la prietenul și finul tău, Gigi Becali. Sau, poate, de la Paszkany și Bucșaru. Pe Adamescu nu mai e cazul să-l întrebăm nimic.

Unde sunt banii, cele peste 150 de milioane de euro intrate în conturile cluburilor românești între 2006 și 2016? Ce s-a făcut cu ei, Gică Hagi? A făcut Paszkany un stadion nou la Cluj. Pe urmă, tot el a băgat clubul în insolvență și l-a dat, împreună cu niște dosare penale pentru infracțiuni economice. CFR a băgat în buzunare câteva zeci de milioane de euro de la UEFA. Ce a produs, în schimb? Unde e echipa acum, câți juniori de valoare internațională au ieșit pe ușa centrului de copii din Cluj?

Mai departe, Gică.

Cât a reinvestit în infrastructură amicul și partenerul tău de afaceri Becali, care și-a tras partea leului, vreo 100 de milioane, din acești bani ieftini de la UEFA? Zece ani înseamnă exact vârsta Academiei pe care ai fondat-o tu în 2009. Becali a avut la dispoziție milioanele primite de la UEFA și un avans de 3 ani față de tine. Un copil intrat în 2006 pe ușa clubului lui Becali, la vârsta de 8 ani, să spunem, ar avea acum 21. Câți fotbaliști valoroși știi tu că a produs FC FCSB? Câți specialiști în tot ce presupune acum un club modern de fotbal s-au instruit din banii de la UEFA? Ce a returnat FC FCSB fotbalului? Azi suntem în 2019 și echipa lui Becali se pregătește să plece la Târgu Jiu, pentru că tot n-are stadion, deși ar fi avut tot timpul și banii din lume să-și construiască unul. Unde e averea dată de UEFA lui Becali, Gică?

Bucșaru a primit, pentru calificarea Unirii Urziceni în grupele Ligii din 2009, vreo 16 milioane de euro. Ce s-a ales de banii ăia? Știi cumva unde au dispărut, că echipa știm, s-a desființat la un an și jumătate după acel moment.

Oțelul a primit vreo 17 milioane pentru titlul din 2011. Într-un an, era în insolvență. În 2016 a dat faliment. Ce s-a făcut cu banii, că suma aia ar fi ajuns să țină clubul în Liga 1 încă vreo 5 sezoane?

Hagi, proprietar de club în Liga 1 și participant la competiții interne și internaționale, fost jucător de top la cele mai importante echipe ale lumii, nu înțelege, pur și simplu, cum funcționează nici economia de piață, nici fotbalul secolului XXI. Fără să vrea și fără măcar să sesizeze acest lucru, el, Hagi, simbolizează bine în fotbal național-comunismul crepuscular care bântuie azi România.

În numele unei istorii îndepărtate (Cupa Campionilor câștigată de Steaua și invocată ca argument forte de Hagi a fost obținută acum 34 de ani!), Gică vrea acum un loc în față. Un jilț la masa bogaților. Nu doar pentru el, dar și pentru alte echipe din Est „defavorizate” și „persecutate”. Hagi spune că Vestul rău vrea să ne țină jos, vrea să ne asuprească și nu ne primește și pe noi la masa sa bogată.


În urmă cu o săptămână, Marcel Pușcaș a explicat, pe puncte, de ce reușește Ajax să performeze de zeci de ani, deși are un buget infim față de coloșii fotbalului european. Există o filosofie a clubului respectată din generație în generație bazată pe muncă, respect, dorința de a performa și multe alte „amănunte” inexistente în fotbalul românesc

Din păcate, deși este bine intenționat, Hagi nu pricepe că lucrurile nu funcționează așa. Nu MAI funcționează așa. Fotbalul din Estul Europei a primit, în ianuarie 2007, un bilet de favoare de la UEFA. Michel Platini, ales atunci președinte al forului continental, a făcut o reformă socialistă a Ligii Campionilor, plecând de la ideea că, înainte să dea ceva fotbalului, cluburile din Est ar trebui să primească șansa de a se ridica. Pe ușa competiției, în grupe, au intrat mai multe echipe, nu doar cele din România (până în 2014, din țara noastră au jucat în grupele Ligii 4 formații – CFR, FCSB, Urziceni și Oțelul). Planul naivilor de la UEFA era ca, indirect, prin participarea în Liga Campionilor și, din 2010, în nou-apăruta Europa League, o parte din profitul acestor competiții de lux – în total, sute de milioane de euro – să meargă la cluburile din Est, care să fie ajutate astfel să-și pună la punct infrastructura, să se organizeze, să se dezvolte, să aibă o bază de pornire.

Evoluția evenimentelor n-a corespuns – cu foarte mici excepții – planurilor de la UEFA. Fotbalul din Est nu era (și nu este) pregătit pentru acest cec în alb.

Să luăm cazul FCSB. Iată echipa care juca sfertul de finală al Cupei UEFA din primăvara lui 2006, ultimul sezon înainte de venirea lui Platini și de reforma competițiilor europene: Carlos – Ogăraru, Goian, Ghionea, Petre Marin – Oprița, Rădoi, Sorin Paraschiv, Bănel Nicoliță – Dică, Andrei Cristea. Antrenor: Cosmin Olăroiu.

E nevoie, Gică, să mai scriem alăturat echipa care a jucat duminică, la Craiova, „derby-ul” cu CSU? Să comparăm, post cu post, fotbaliștii (și, eventual, antrenorii)?

Unde-s jucătorii? Unde e progresul, după suta de milioane îngurgitată de Becali? Ce s-a întâmplat? Și nu e vorba doar de FCSB, deși am plecat de la acest club cu care tu, Gică, faci anual afaceri rentabile. Putem compara aici CFR-ul din 2008 și cel de acum. Sau Rapid și Dinamo (veleitarele niciodată ajunse la fagurii cu miere ai Ligii) în versiunile 2006-2007 versus 2018-2019.
Ne-am dus în cap, Gică Hagi. S-a ales praful.


Pe ușile Ligii Campionilor deschise imprudent de UEFA au intrat și echipe care, apoi, au afectat grav reputația competiției prin meciuri dubioase. În 2011, Dinamo Zagreb – participantă în grupele Ligii grație reformei lui Platini – a pierdut acasă, 1-7 cu Lyon, declanșând un scandal uriaș. Croatul Vida (devenit în 2018 vicecampion mondial cu Croația) a fost surprins făcându-i cu ochiul lui Lisandro Lopez, de la Lyon, după unul din golurile încasate de Dinamo Zagreb, imaginea făcând înconjurul planetei

Liga Campionilor s-a închis după un deceniu de reformă eșuată. Socialismul e bun până se termină banii altora. Ce nu înțelegi, Gică, este că oamenii fac acolo o afacere. Au grijă de produsul lor. Au investit în el, l-au ridicat la un nivel excepțional, fac profit. Vrei să intri în afacere? Întâi dovedește că meriți, adu plusvaloare, ridică-ți nivelul. Dacă le vorbești afaceriștilor de la Nyon despre Cupa din 1986 și despre tunelurile dacice de sub Bucegi nu îi convingi.

Tu însuți, cu Viitorul, ai avut câteva tentative de a te califica în grupele cupelor europene. Te-au bătut de te-au zvântat anonimi ca Apoel Nicosia și Gent (nu trebuie privită afirmația ca o răutate, e pur și simplu realitatea pe care ar constata-o, să spunem, un microbist din China, dacă ar avea curiozitatea să caute pe google rezultatele).
În ultimul sezon, echipele din România au fost eliminate în tururile preliminare ale Europa League de Dudelange, din Luxemburg, și Rapid Viena, din Austria. Ce crezi tu, Gică Hagi, că ar putea aduce cluburile din Liga 1 în grupele Ligii Campionilor, în schimbul zecilor de milioane de euro pe care i-ar primi? Cine s-ar uita cum iei bătaie cu 100-0 de la Liverpool, Manchester City sau Bayern? Care ar fi publicul-țintă? Dar sponsorii interesați de așa ceva? Cum vrei să joci, când tu n-ai nici măcar stadion de Ligă și ar trebui să mergi cu Viitorul la 200 de kilometri distanță de casă?

Vrei să știi de ce nu (mai) au loc cluburile din România în Ligă? Pentru că nu sunt competitive, de-aia! N-au conducători buni, n-au jucători buni, n-au antrenori buni, n-au infrastructură, n-au marketing, n-au scouting, cele mai multe n-au nici măcar o minimă doză de bună-credință. N-au nimic din ce-ar trebui în fotbalul de top al Secolului XXI.


Fotbalul este singura afacere profitabilă a lui Gigi Becali, în afara comerțului cu terenuri

Poate că, înainte să țipi la UEFA și la occidentalii ăștia egoiști, ar trebui, Gică, să îi iei puțin la mână pe colegii tăi, patronii de cluburi din România. Azi n-ai loc direct în Liga Campionilor pentru că gașca asta de așa-ziși finanțatori a discreditat complet fotbalul românesc și noțiunea de solidaritate în Europa. Unii au ajuns, până la urmă, și după gratii. Știi povestea, n-o lungim.

Ești singurul, Gică Hagi, dintre toate echipele perindate prin Liga 1, care a investit – cum, necum – sănătos și cu bună-credință, într-un club profesionist. Ai dat și rateuri, ai făcut și compromisuri, ai scos și jucători bunicei, dar ți-ai urmărit proiectul și azi Viitorul are un stil, are un brand, în România știe deja lumea ce joacă echipa ta și ce filosofie există la club. Acum, pasul următor e să devii competitiv în Europa. Abia după aceea, vei vedea, nu va mai fi nevoie să faci scandal, te vei califica pe propriile puteri în Ligă.

Însă restul? Spune, Gică Hagi, ce stil de joc consacrat are FC FCSB? Dar Astra? Dar Craiova? Cine te-ar primi cu așa ceva în Europa? Și de ce?

UEFA a dat, ani în șir, șansa fotbalului românesc să crească. Ce au făcut ei între 2007 și 2016 a semănat cu fondurile UE trimise aici pentru ca oamenii să aibă cu ce să-și finanțeze proiectele. Dar, azi, fotbalul românesc e mai sărac și mai prăpădit decât înainte. Cum e posibil așa ceva? Unde-s banii? Ce s-a făcut cu ei? Spune, Gică Hagi, de ce le-ar mai da UEFA  cluburilor de aici încă o dată pe încredere, dacă băieții le-au întors portofelele tocilarilor în costume scumpe de la Nyon?

 

Redactor:
Matei Udrea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup