Poveste de Crăciun

E Crăciun, ceața vine în valuri, englezește, dinspre Lacul Morii, înghițind flămândă stradă după stradă, an după an. Povestea noastră nu este despre Crăciunul de acum un secol fără un an, când se spune că soldații nemți și englezi au decretat de capul lor un armistițiu în timpul căruia au jucat și fotbal. Nu e nici despre Crăciunul lui 1963, când în prima ligă engleză s-au înscris 66 (șaizecișișase) de goluri în 10 meciuri.

De Crăciunul cu pricina, la 1937, ceața se ridica în valuri de pe Tamisa. La doi pași, pe Stamford Bridge, Chelsea și Charlton jucau un meci cu aer sărbătoresc. În tribune, spectatorii își afișau fularele și mănușile primite cadou și își pasau sticluțe cu tărie, pregătindu-se de un derby londonez. Ce a urmat în acea după-amiază a povestit peste ani, savuros, Sam Bartram (foto), portarul lui Charlton, genul de fotbalist aflat acum pe cale de dispariție, care a jucat toată cariera la un singur club.

„Imediat după începutul meciului, ceața a început să se îngroașe cu rapiditate la capătul celălalt al terenului, trecînd peste capul lui Vic Woodley, care apăra poarta lui Chelsea, și se îndrepta spre mine. Arbitrul a întrerupt meciul, iar apoi, în timp ce vizibilitatea devenise mai bună, l-a pornit din nou. Dominam meciul categoric și am început să disting din ce în ce mai puține figuri în timp ce noi atacam serios poarta lui Chelsea.

Umblam de colo-colo pe linia porții mele, fericit să știu că îi sufocam pe cei de la Chelsea în jumătatea lor de teren. „Probabil că băieții le arată câteva lucruri Pensionarilor”, gândeam eu, îngâmfat, în timp ce băteam din picioare ca să le încălzesc. Totuși, în mod evident, nu reușeam să înscriem pentru că niciun jucător nu venea la jumătatea terenului, pentru repunerea mingii în joc, așa cum se întâmplă după ce marchezi. Timpul trecea. M-am hotărât să ies de câteva ori până la marginea careului, străduindu-mă să văd ceva prin ceața care devenea din ce în ce mai groasă cu fiecare minut scurs. Nu reușeam să văd nimic. Apărarea lui Chelsea era cu siguranță numărată în picioare, alergată sănătos de băieți.

După mult timp, o figură a ieșit din cortina de ceață trasă peste ochii mei. Era un polițist care se holba uimit la mine. Era clar că nu se aștepta să mă vadă. „Ce Dumnezeu cauți aici?”, a spus suspinând. „Meciul a fost oprit acum un sfert de oră. Nu mai e nimeni pe stadion”. Și, în timp ce îmi făceam drum spre vestiare, colegii mei de la Charlton, ieșiți deja din dușuri, se tăvăleau de râs”.

Crăciun fericit și vizionare plăcută, mâine, de Boxing Day, dacă nu sunteți, ca și mine, abonați RCS-RDS!