Astăzi de la ora 21:30 pe „Național Arena”, FCSB va primi vizita formației UTA într-un meci care va conta pentru runda a XII-a a Ligii 1.
Duelul prinde FCSB pe primul loc în Liga 1 cu 27 de puncte, „roș-albaștrii”, care sunt și favoriți în acest moment la câștigarea campionatului, având două lungimi peste Universitatea și șase peste deținătoarea titlului, CFR Cluj.
De partea cealaltă, UTA este de departe revelația acestui sezon al Ligii 1. Din postura de nou-promovată, ”Bătrâna Doamnă” pleacă la startul rundei de pe loc de play-off fiind pe poziția a 6-a cu 17 puncte. De notat ar fi că arădenii nu au pierdut deloc în deplasare în 2020, fie că vorbim de meciurile din Liga secundă sau de cele din Liga 1 sau Cupa României. Ultimul eșec al elevilor lui Laszlo Balint în deplasare datează de pe 1 decembrie 2019 de la Călărași, scor 1-0 pentru Dunărea. De la acest duel, trupa lui Laszlo Balint a susținut numai puțin de 11 meciuri oficiale în toate competițiile fără să cunoască gustul înfrângerii.
Cu cel puțin două goluri în fiecare din ultimele opt etape și 31 de goluri marcate în 11 meciuri, FCSB are cel mai bun atac al campionatului. Spre deosebire de bucureșteni, arădenii au 12 goluri, deci o medie de un gol marcat pe meci, astfel că așteptările de la acest duel sunt foarte mari iar noi vom paria în consecință.