INFOGRAFIC: Decada Simonei. De la zero la Everestul tenisului

Publicat: 05 Nov. 2019, 13:27 Pariuri Sportive
INFOGRAFIC: Decada Simonei. De la zero la Everestul tenisului

2010 – 2019. Decada Simonei sau perioada de aur a tenisului feminin românesc. E intervalul în care o fată din Constanța a pus România pe harta importantă a sportului alb. A plecat de jos, cu primele turnee WTA, a cucerit Everestul și a ajuns până la două trofee de Grand Slam, doi ani la rând pe primul loc WTA, șase sezoane consecutive în top 10 și peste 35 de milioane de dolari câștigați doar din premii.

Ascensiunea Simonei spre elita tenisului feminin a început în 2010, la doi ani după ce câștiga titlul în proba de junioare de la Roland Garros. Iar cercul s-a închis peste zece ani, cu Turneul Campioanelor 2019 și clasarea pe locul al patrulea la final de sezon. Game cu game, meci cu meci, victorie cu victorie, Simona și-a clădit un drum impresionant. În care i-a inspirat pe români și i-a impresionat pe străini.

Ofertă specială Betano pentru Simona Halep în 2020: cotă 500 pentru un an istoric!

2010, începutul. Primul turneu WTA, prima finală, prima participare la French Open în proba senioarelor

Tânăra Simona nu și-a început cariera abrupt. A trecut prin calificările turneelor WTA, și-a dezvoltat treptat jocul, iar prima performanță a venit în aprilie 2010: un sfert de finală pierdut la Marbella cu mult mai bine cotata Flavia Pennetta, cea care, peste ani și ani, avea să o învingă și într-o semifinală de US Upen. După Marbella, a urmat finala de la Fes, prima importantă a carierei, pierdută în fața Ivetei Benesova (viitoare Iveta Melzer). Învinsă în calificări la Madrid, a învins trei adversare în calificările pentru Roland Garros, dar Samantha Stosur s-a dovedit prea puternică în primul tur. Un an cu 42 de victorii și 23 de înfrângeri, 2010 a dus-o pe Simona Halep pe locul 81 WTA. Un orizont îndepărtat, dar care a pus bazele campioanei de astăzi.

Cele mai mari șanse la un al treilea titlu major: Grand Slam-ul din 2020 la care Simona e mare favorită

2013, anul „exploziei”

În următoarele două sezoane, Simona a gravitat între statutul de jucătoare cu potențial și cel de tenismenă care dă de greutățile vieții în top 100. A mai urcat până pe 42 WTA la final de 2012, iar sezonul viitor a fost cel al afirmării. O avalanșă de victorii (53 într-un an, cifră la care nu a mai ajuns de atunci) i-au adus victoriile de la Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Turneul Campioanelor 2. Locul 11 WTA, istoria tenisului românesc începea să se rescrie.

Șase ani în top, Everestul tenisului românesc

Au urmat, apoi, șase sezoane în care Halep s-a transformat în vârful de lance al unui sport românesc aflat în căutare de idoli. Rezultatul e vizibil pentru toată lumea astăzi: 19 titluri în total la nivel WTA, două trofee de Grand Slam, alte trei finale majore pierdute, doi ani (2017, 2018) încheiați pe primul loc al ierarhiei WTA, peste 35 de milioane de dolari câștigați din tenis, peste 300 de săptămâni terminate printre cele mai bune jucătoare ale lumii. La 28 de ani, Simona a avut nevoie de o decadă pentru a se defini ca jucătoare și ca om și a deveni, dincolo de sport, unul dintre personajele de bază ale societății românești.

Povestea Simonei, presărată cu sacrificii, lupte pierdute cu sine, transformări și momente de glorie, e cea mai frumoasă a unui sportiv român în epoca modernă. Și, probabil, filele ei vor inspira zeci de mii de copii spre un drum spre recunoaștere mondială, faimă și respect. Cu Simona ne revedem la start de 2020, cu Darren Cahill alături, în încercarea de a câștiga Australian Open chiar în țara de origine a strategului australian fără de care, în mare măsură, multe dintre performanțele istorice nu ar fi fost posibile.

 

Publicat: 05 Nov. 2019, 13:27 Pariuri Sportive
Pe aceeași temă
Ce salariu are Andreea Mantea la Kanal D. Încasează lunar o mică avere
Ce salariu are Andreea Mantea la Kanal D. Încasează lunar o mică avere
Bordelul improvizat de mama proxenetă şi fiica prostituată. Clienţii, primiţi în timp ce soţul tinerei era plecat cu TIR-ul prin Europa
Bordelul improvizat de mama proxenetă şi fiica prostituată. Clienţii, primiţi în timp ce soţul tinerei era plecat ...
De ce AU MURIT, de fapt, oamenii din Timis! Descoperire SOCANTA a autoritatilor. Cine va fi tras la raspundere
De ce AU MURIT, de fapt, oamenii din Timis! Descoperire SOCANTA a autoritatilor. Cine va fi tras la raspundere
Această tânără a mers la un operator telecom să îşi schimbe telefonul. Mesajul primit peste două zile a ŞOCAT-O
Această tânără a mers la un operator telecom să îşi schimbe telefonul. Mesajul primit peste două zile a ŞOCAT-O
„Daca la 20 de ani nu joci, cand joci? La 29 mai ai un an si te lasi!” Ianis luat in vizor: greseala facuta de Gica Hagi
„Daca la 20 de ani nu joci, cand joci? La 29 mai ai un an si te lasi!” Ianis luat in vizor: greseala facuta de Gica Hagi
Cum făceau amor gheișele! Practici care șochează chiar și azi
Cum făceau amor gheișele! Practici care șochează chiar și azi
Permis suspendat pentru viteză, CÂȘTIGAT în instanță. Motivarea care a schimbat SENTINȚA judecătorilor
Permis suspendat pentru viteză, CÂȘTIGAT în instanță. Motivarea care a schimbat SENTINȚA judecătorilor
Cum să-ţi recuperezi permisul auto inducându-le judecătorilor dubii referitoare la corectitudinea poliţiştilor
Cum să-ţi recuperezi permisul auto inducându-le judecătorilor dubii referitoare la corectitudinea poliţiştilor
Amenda COLOSALĂ primită de cea mai mare bancă. Ce s-a putut întâmpla
Amenda COLOSALĂ primită de cea mai mare bancă. Ce s-a putut întâmpla
Cea mai PERICULOASĂ fantezie sexuală a femeilor. O au toate, dar nu îndrăznesc să o spună
Cea mai PERICULOASĂ fantezie sexuală a femeilor. O au toate, dar nu îndrăznesc să o spună
Ofertă colosală după România - Suedia. Inter dă 30 de milioane de euro pe noul star al naţionalei
Ofertă colosală după România - Suedia. Inter dă 30 de milioane de euro pe noul star al naţionalei
Iohannis a semnat decretul! O lege importantă a fost promulgată. Decizie, în Monitorul Oficial
Iohannis a semnat decretul! O lege importantă a fost promulgată. Decizie, în Monitorul Oficial
Legătura neștiută dintre omul de încredere al lui Becali și Ceaușescu. Atâția ani a fost păstrat secretul, dar totul s-a aflat acum
Legătura neștiută dintre omul de încredere al lui Becali și Ceaușescu. Atâția ani a fost păstrat secretul, dar totul ...
Umflături, iritaţii şi pete la nivelul penisului: ce boli pot ascunde
Umflături, iritaţii şi pete la nivelul penisului: ce boli pot ascunde
Tragedia de la Timisoara. RASTURNARE de SITUATIE! Ce s-a intamplat de fapt! E SOCANT
Tragedia de la Timisoara. RASTURNARE de SITUATIE! Ce s-a intamplat de fapt! E SOCANT
Bancul zilei | La hotel cu amanta
Bancul zilei | La hotel cu amanta
Mai multe tinere şi minore au acceptat invitaţia unui milionar de 50 de ani de a petrece pe IAHTUL lui în weekend. Au crezut că au avut parte de momente de neuitat, dar, la câteva zile după aceea, fetele au fost contactate de POLIŢIE: „Avem veşti proaste pentru voi...”
Mai multe tinere şi minore au acceptat invitaţia unui milionar de 50 de ani de a petrece pe IAHTUL lui în weekend. Au ...
TRAGEDIE la Timişoara, cu trei morţi şi 14 răniţi. Un bloc întreg a fost evacuat | LIVE UPDATE
TRAGEDIE la Timişoara, cu trei morţi şi 14 răniţi. Un bloc întreg a fost evacuat | LIVE UPDATE
Când va fi România lovită de un cutremur major. Un specialist a făcut anunţul
Când va fi România lovită de un cutremur major. Un specialist a făcut anunţul
Fetița lui Laurette trăiește momente de groază la școală! A venit acasă plină de sânge și cu dințișorul spart
Fetița lui Laurette trăiește momente de groază la școală! A venit acasă plină de sânge și cu dințișorul spart
Valentina Pelinel si Cristi Borcea, mai indragostiti ca niciodata la botezul fiicei Ancai Serea! Gestul facut de afacerist pentru sotia lui
Valentina Pelinel si Cristi Borcea, mai indragostiti ca niciodata la botezul fiicei Ancai Serea! Gestul facut de afacerist ...
A trecut peste cea mai neagra perioada din viata sa, fiind la un pas de moarte, dar si-a revenit. Vedeta are acum si un iubit!
A trecut peste cea mai neagra perioada din viata sa, fiind la un pas de moarte, dar si-a revenit. Vedeta are acum si un iubit!
Un bărbat a încercat să-și sune IUBITA în timp ce conducea dar a ajuns de RÂSUL internetului. Nu apăsa acest buton! VIDEO
Un bărbat a încercat să-și sune IUBITA în timp ce conducea dar a ajuns de RÂSUL internetului. Nu apăsa acest buton! ...
FOTO. Inna, dezvăluiri incendiare despre viața intimă din adolescență! "Nu eram timidă!". Vezi cele mai îndrăznețe imagini cu vedeta
FOTO. Inna, dezvăluiri incendiare despre viața intimă din adolescență! "Nu eram timidă!". Vezi cele ...
FOTO. Cum arată Julia Chelaru, fosta bombă sexy a trupei Exotic, la 43 de ani! A înflorit de când a divorţat
FOTO. Cum arată Julia Chelaru, fosta bombă sexy a trupei Exotic, la 43 de ani! A înflorit de când a divorţat
Alex Bodi, CUVINTE GRELE despre Bianca! ”O mamă și o doamnă de afaceri nu…”
Alex Bodi, CUVINTE GRELE despre Bianca! ”O mamă și o doamnă de afaceri nu…”
„Codrii de mâine”, campania inițiată de Principele Nicolae, își propune să planteze un milion de arbori în România
„Codrii de mâine”, campania inițiată de Principele Nicolae, își propune să planteze un milion de arbori în România