Steaua, complice cu FIFA

Colegul meu, Matei Udrea, scrie despre o complicitate între Steaua și FRF. Mă rog, între echipa lui Becali și Federație, deși aceasta este Steaua, echipa care a continuat să joace sezon de sezon începând de la finalul anilor ”90, când a părăsit Ministerul Apărării pentru că așa a cerut legea, nu pentru că ar fi vrut sau n-ar fi vrut niște ofițeri care nu mai pot deține o echipă de fotbal nici de acum într-o mie de ani, asta dacă vrem în Uniunea Europeană sau NATO și nu la Phenian. Dar nu acesta este detaliul cel mai important asupra căruia aș vrea să fac o observație.

Ideea complicității este susținută și de Florin Prunea. Practic, Steaua s-ar fi înțeles în prealabil cu FRF să nu trimită jucători acestei selecționate divizionare a lui Iordănescu, iar tot tămbălăul ulterior a fost făcut și cu „complicitatea” lui Iordănescu doar de ochii lumii pentru a acoperi înțelegerea. O altă nuanță a complicității ar fi că, fără a exista neapărat o înțelegere prealabilă, FRF acoperă acum scandalul în favoarea Stelei, din motive mai mult sau mai puțin obscure.

În realitate, cred că esența poveștii nu stă în nicio „complicitate”. Reghecampf, pentru că el este cel care a decis „boicotul”, asta spre lămurirea nedumeritului Burleanu, a făcut aceleași lucruri și în raport cu federațiile de la Sofia și Chișinău. Când era antrenor în Bulgaria, Reghe a refuzat, de asemenea, să trimită jucători din echipa sa la o astfel de șușă precum cea iordănesciană, organizată de federația bulgară. Fără a exista vreo „complicitate” între Litex, echipa de atunci a lui Reghe, și forul de la Sofia. La fel s-a întâmplat și în raport cu federația din Republica Moldova, Reghe nu l-a lăsat pe Carp să meargă într-un astfel de cantonament inițiat de moldoveni. Fără a fi „complice” cu prietenii lui Rădoi de la Chișinău.

De fapt, Reghecampf a fost singurul care a avut curaj să-și protejeze propriul interes, pregătirea noului sezon cu grupul complet de jucători, și să se bazeze pe sprijinul legii internaționale în acest sens. Pur și simplu, orice club din Liga 1 putea să facă acest lucru, dar ceilalți n-au avut această viziune și acest curaj. Nu este vorba de nicio dragoste pentru națională. Ceilalți și-au lăsat jucătorii pentru această șușă cu Beroe și Zimbru fie pentru că unul este fiul selecționerului, fie pentru că alții s-au temut de eventuale repercusiuni din partea FRF, iar Hagi pentru că este disperat să-și trimită jucători și la selecționata Dobrogei, numai să mai pună ceva la cv-ul fotbaliștilor săi banali și să-i împacheteze pentru străinătate.
Nu a fost boicotat niciun interes al României înainte de EURO. Meciurile de campionat vor fi infinit mai relevante pentru selecționer decât comediile din Antalya. Vor fi câteva amicale adevărate, cu naționale bune sau chiar senzaționale, în care se pot crea formule de echipă pentru reprezentativa României la EURO. Iordănescu va avea un cantonament cu toți jucătorii, din Liga 1 sau din străinătate, înainte de turneul final. Forma jucătorilor este relevantă înainte de EURO, atunci decantezi și-ți „găsești fundașul stânga”, nu în ianuarie prin vânturile Antalyiei.

FRF trebuie să-și armonizeze regulamentul cu cel international. Și în această chestiune, și în problema contractelor jucătorilor la finalul junioratului, și în alte domenii. Esența fotbalului mondial este dată de viața cluburilor, de felul în care merg campionatele interne. Pentru naționale, există un calendar global ferm care este respectat de toată lumea. Hai să intrăm în rândul lumii.   
 

Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele