Mămăliga mecanică

România a pierdut cu 4-0 pe terenul unei naționale care câștigase acum câteva luni cu 4-1 la București. De multe ori, fotbalul rămâne într-o logică a rezultatelor. Pe care o părăsește mai des decât rugbyul sau baschetul, acesta este marele farmec al fotbalului, dar la care se aliniază, totuși, de cele mai multe ori. Și în fotbal e foarte greu să sari peste anumite granițe, să-ți depășești condiția.

De exemplu, condiția de rezervă. Victor Pițurcă a încercat să obțină la Amsterdam un rezultat (înțelegem de la Becali că un singur rezultat a încercat selecționerul să obțină, egalul, că victoria i se părea imposibilă) cu rezerve la cluburi pe post de titulari la națională. Pițurcă a trimis în poartă un jucător care în ultimele DOUĂ‚ sezoane n-a jucat în niciun (NICIUN) meci de campionat sau de cupe europene, dar, e adevărat, a fost în teren în acest an cu… Barnsley. Și care revenea într-un meci oficial al naționalei după un an și jumătate. Nu cu Estonia, nu cu Andorra, ci în Olanda.

În linia defensivă, Pițurcă a reușit performanța de a avea pe Amsterdam Arena jumătate din compartiment alcătuit din rezerviști. Tamaș nu joacă titular constant la echipa lui de club, românul nereușind să se impună în concurența cu niște fotbaliști buni, dar care, totuși, nu sunt niște branduri deosebite. În aceeași apărare a României, a fost titular la Amsterdam rezerva unui germano-polonez care a plecat din ligile inferioare ale Bundesligii pentru a juca la… Bistrița. Reghecampf nu a considerat că Gardoș este suficient de bun pentru a juca pe Stamford Bridge, dar fundașul Stelei ar fi destul de bun să joace pe terenul naționalei Olandei.
Opțiunile lui Pițurcă devin amețitoare când urcăm în linia ofensivă. Acolo, selecționerul a reușit să titularizeze în meciurile de la Budapesta și Amsterdam un băiat care este rezerva unui flăcău venit din străfundurile Franței pentru a juca la Ploiești pe 3.500 de euro pe lună, cel mai mic salariu încasat de un fotbalist francez în străinătate de când există banii pe pământ. Tot în linia ofensivă din spatele vârfului și-a găsit un loc de titular și Tănase, fotbalistul căruia la Steaua deja i se cântă un refren parafrazat după un faimos slogan: ți-am pregătit un loc la noi, pe bancă.

Când înfrunți o echipă a Olandei care are în față golgeterul lui Manchester United, un superstar al lui Bayern și conducătorul de joc al lui Hamburg care a mai trecut pe la Real și Tottenham, cu toții implicați în faze de gol la poarta lui Pantilimon, ai șanse mici să obții ceva cu actualii jucători ai României, că sunt ei steliști sau corsicano-donbasiști. Însă Pițurcă a reușit să mai saboteze și el echipa alegând fix cea mai neinspirată formulă din lotul pe care îl avea.

Înfrângerea lamentabilă nu este doar a lui Pițurcă, ci a tuturor. Este a jucătorilor care au fost cu toții modești, în afară de Chiricheș și Popa, doar ei mai dând ceva semne de viață. Este înfrângerea umilitoare a unui staff prăfuit în comparație cu echipa tehnică a Olandei, strălucitoare ca branduri și impecabilă ca prezență pe marginea terenului. A fost înfrângerea suporterilor care în 2013 merg pe marile stadioane ale lumii tot cu birjărescul „pe ei, pe mama lor” și care se aud cel mai tare pe un stadion ca Amsterdam Arena când scandează „Mitică la pușcărie”. Este înfrângerea televiziunii publice care rămâne la fel de prăfuită ca și naționala și nu poate comunica într-atât de atractiv un asemenea eveniment încât să capteze interesul publicului activ din România la concurență cu un show culinar. Înfrângerea categorică de la Amsterdam e imaginea unui sistem, nu e doar vina unui om.