Freieriți

Pe vremea când președintele Traian Băsescu putea fi amenințat cel mult cu suspendarea carnetului de utecist, România avea fabrici, uzine, ogoare roditoare și un cosmonaut. Îl chema Dumitru Prunariu și era aproape la fel de faimos ca Gigi Becali în vremurile minunate de azi. Prunariu povestea că se plimba cu maibahul său spațial și privea planeta. Când trecea peste coasta de est a Americii, vedea luminile deșănțate ale capitalismului putred. Apoi trecea peste întunericul Atlanticului și din nou putreziciunea frumos luminată a Europei Occidentale.

În cele din urmă, emoționat, ajungea deasupra României, dar mai mereu nimerea în intervalale în care „curentul era luat”. Aseară, Prunariu a ieșit la o nouă promenadă spațială. A trecut peste mulțimile luminate fastuos pe Old Trafford, Bernabeu, Allianz Arena, San Paolo, dar când a ajuns deasupra Bucureștiului a survolat din nou dezolarea. 4.000 de oameni la un meci de Liga Campionilor înseamnă bezna din colțul unui continent ce strălucește în splendoarea unei competiții pe care noi o jignim cu absenteismul nostru.

În același timp cu meciul Oțelului cu Basel, la Londra se juca clasicul tenisului modern, Federer – Nadal. Federer, cel mai faimos om din Basel, își învingea rivalul cu braț de Oțel, așa cum o făceau și Frei-erii cu alți fraieri la București. A fost seara marmotelor care înveleau fericite ciocolata.
Zero euro investiți în echipă înainte de participarea în Liga Campionilor, zero puncte strânse în 5 meciuri, un nou record negativ românesc în ceea ce privește participările în această competiție. O experiență de neuitat. Pentru toate celelalte există cardul pe care au intrat cele douăj’ de milioane încasate de Oțelul de la UEFA.

Oțelul, nu-ți fă griji. În ’97, Kosice, tot într-o grupă cu United, făcea zero puncte în 6 meciuri. În acest sezon ai surclasat-o la goluri marcate pe Dinamo Zagreb, care a înscris de două ori. Iar în ’93, ȚSKA Moscova juca la Berlin cu Bruges pentru că în Rusia era un frig cumplit și veneau doar 2.500 de spectatori. Nu ești nici măcar campioana derizoriului.

Ă‚sta e cinismul acestui nou format. UTA își lua 10 goluri în Cupa Campionilor de la Legia Varșovia, dar după două meciuri scăpa de belea. Oțelul trebuie să se chinuie în 6 partide. Până acum doar într-un sfert de oră a visat frumos, imaginându-și că e Liverpool în finala din 2005, cu o revenire de la 0-3. Nu au rămas însă decât ecourile unui refren de manea tânguitoare: „Oțelul Galați, cea mai tristă din Carpați”.