Boxul e numărat

Fără îndoială că, în cazul lui Vitali Klischko, avem de-a face cu un fenomen similar cu Roger Federer. Un campion inteligent, cu o atitudine specială în arenă și în afară. Dar, ca și în cazul lui Federer, și în cazul lui Klitschko se pune problema dacă nu cumva soclul statuii sale uriașe nu-și are baza în regresul general al boxului profesionist la categoria grea.

Boxul fără greii americani la top este precum baschetul, atletismul de mare viteză sau chiar tenisul fără supercampioni americani, lipsit de strălucire, de charismă. Când eram puști, se purtau la greu tricourile cu Cassius Clay, deși trăiam vremuri de beznă mediatică și de blocadă generalizată în ceea ce privește merchandisingul. Azi îți poți imagina pe cineva purtând un tricou cu Klitschko? În alte vremuri, oamenii erau fascinați de aura lui Jack Dempsey, deși transmisiile televizate încă nu fuseseră introduse când greul american își construia legenda. Oamenii intrau în transă când începeau transmisiile radiofonice ale meciurilor lui Dempsey, azi adormi la transmisii tv sofisticate ale meciurilor lui Klitschko, la radio probabil că speakerii ar trebui să descrie costumațiile luptătorilor, așa cum fac comentatorii de patinaj artistic, că, în privința luptei, nu e mare lucru de relatat… Vorbind de charismă, de aură, până la urmă Dempsey își intersecta anturajul cu cel al lui Al Capone, azi Klitschko apare fotografiat jucând șah cu Nicu Gheară…

Cât despre o comparație cu Mike Tyson, apogeul show-ului în acest sport, exponentul filosofiei „go for it!”… Cu Klitschko, sportul acesta a decăzut la cenușiul „wait&win”, un funcționăresc „așteaptă și vei câștiga” apreciat doar de câțiva inițiați. O sală plină cu 12.000 de oameni a ovaționat la München, la PROTV audiența a fost bună poate și datorită gestului golănesc al lui Chisora, care, culmea penibilului, i-a dat o palmă lui Klitschko înainte de meci, pentru că așa i-ar fi promis mamei lui din inima Africii… Dar, global, audiența acestui sport este într-o cădere dramatică, pentru că în meciurile lui Klitschko nu regăsești fluența loviturilor lui Mayweather sau explozia lui Pacquiao, pentru a reveni la repere din vremurile actuale… Iar referința pentru oameni în box a fost întotdeauna ce se întâmplă în lumea greilor…

În copilărie auzeam ecouri ale unor evenimente cu adevărat istorice cum au fost „Rumble in the Jungle” cu Ali și Foreman sau „Thrilla in Manila” cu Ali și Frazier… Sâmbătă noapte m-am uitat cum Klitschko a venit la serviciu și, după program, a plecat acasă cu cecul… Dacă vrea să-și regăsească magia adevărată și nu cea superficială dată de tehnicile de show ale organizatorilor germani, boxul greilor trebuie să readucă în ring sângele, transpirația, lacrimile, inspirația…