„Priceputul” Lupescu și „nepriceputul” Burleanu

Suntem ipocriți. Mimăm stupefacția după dezvăluirile lui Burleanu care privesc sifonările lui Lupescu când de fapt știm cu toții că niciunul dintre oamenii din fotbal nu-și duce traiul din leafă. Se descurcă. Nici Burleanu, nici Lupescu nu sunt Albă Ca Zăpada, ei și toți ceilalți sunt oamenii sistemului, care numai fată mare neprihănită nu e. Am citit recent o remarcă acidă care spune mult despre momentul actual al fotbalului nostru, despre toate celelalte momente de cumpănă.”Dacă tot o să-l căutăm pe candidatul la președinția FRF curat ca lacrima, atunci s-ar putea ca mâine, poimâine să avem un fotbal de nivelul celor din Andorra ori Luxemburg…” Cu alte cuvinte, vom ajunge să socotim chiar o clipă de grație neinspirația numită Daum.

De ani și ani, ați tot auzit o sumedenie de oameni de afaceri – cei puțini care nu sunt și țepari – care regretă pasul făcut către fotbal. Am dobândit ceva notorietate, nimic de zis,  dar am pierdut mulți, foarte mulți bani. Din naivitate sau din cauza așa-zișilor prieteni de casă. Prieteni devotați, grijulii cu fondurile bossului, dar nu obligatoriu să aibă și habar cum se administrează, să zicem, un club de fotbal. Vezi Dinamo. Bref, ați auzit plângându-și de milă destui oameni de afaceri care au cochetat cu sistemul, dar ați cunoscut pe cineva din fenomen care s-a săturat și a lăsat baltă fotbalul?! Pe vreun conducător de club, un „combinagiu” după eticheta pusă de Burleanu, un delegat, un fost arbitru, un fost jucător, un impresar, orice „fost”… Până și Burleanu pozează în Don Quijote, care salvează fotbalul de „profitori”. Vechea zicală eternă în fotbal „cine a mai văzut câine plecând de la măcelar?”  Cum să ne lepădăm de sistem când el ne dă nouă lapte și ouă? Mai bine lefegiu precum Pristanda. Pupă-l în bot și papă-i tot.

De unde și retorica momentului: în fond care e diferența între „nepriceputul” Burleanu și „priceputul” Lupescu?