Pe cine a trădat Chiricheș?

Nu doar fanii Stelei, ci cei mai mulți dintre noi am avut senzația că, la ultimul hop dinaintea grupelor Ligii Campionilor, Chiricheș s-a menajat. Înaintea dublei cu Legia, buletinele medicale erau confuze, contradictorii. Azi, Chiricheș era indisponibil, a doua zi, miraculos, era recuperat în nu știu ce proporție. Alba-neagra ca și cu transferul la Tottenham. Ba era, ba nu mai era. Chiricheș n-a riscat absolut nimic, pe linia tradițională a fotbalistului român pentru care orice zgaibă, oricât de mică, de neînsemnată, se traduce într-un forfait.

Încurcați în explicații hilare și leziuni închipuite, unii au întors spatele chiar și naționalei în meciuri de cumpănă. Câțiva de afară sosiți în prima noastră ligă au și remarcat în timp că n-au văzut niciunde atâtea simulări ca la noi. Și nu se refereau nicidecum doar la cochetăria cu arta teatrală din careul de 16 metri.  

Să ne întoarcem la Chiricheș. Memoria selectivă a peluzei roș-albastre a scos acum de la naftalină episodul din vară și, voalat-străveziu, mai că-i și lipește internaționalului eticheta de trădător. Nu s-a expus, n-a riscat nimic, își scosese Steaua de la inimă, s-a argumentat. Explicațiile ar fi stat cât de cât în picioare dacă din transferul la Tottenham avea de câștigat numai Chiricheș. N-a plecat însă liber de contract, cum bunăoară ar putea s-o facă Tătărușanu sau Bourceanu în vară, ci pe aproape 10 milioane de euro, da? Acest cec era singura certitudine din zilele dublei cu Legia, baraj care se putea încheia la fel de normal și cu un dezastru. După rezultatul de la București grupele Ligii păreau deja o himeră. Carevasăzică Steaua putea continua sezonul și fără milioanele din Ligă, și fără milioanele de la Spurs.                                          

Acum, ce să vezi, dintr-odată Chiricheș nu mai e nici patriot, ba nici măcar stelist la modă pentru că l-a omis pe Reghe de pe lista celor care i-au marcat cariera. Se zvârcolește rănit orgoliul lui Reghe. El trebuia să fie pe toate listele, iar anonimul Mihai Georgescu, descoperitorul lui Chiricheș, fie undeva către coada listei, fie deloc, nu?

VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup