Încântați de colaborarea cu studioul independent Coldwood, în urma căreia a rezultat jocul Unravel, cei de la Electronic Arts oferit suedezilor oportunitatea de prezenta, pe scena de la EA Play 2018, continuarea acestuia: Unravel Two.
De această dată, pasionații de platformere cu elemente de puzzle vor avea la dispoziție două personaje principale , doi Yarny, pe care jucătorii îi pot personaliza. Aceștia pot fi controlați fie în mod solo, fie în mod cooperativ local, pe același computer sau pe aceeași consolă.
Mai mult, spre surprinderea tuturor, a fost confirmat faptul că Unravel Two este disponibil chiar acum, în regim digital pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (Origin), la un preț de 90 lei (pe PlayStation Store) sau 19,99€ (pe Origin).