România contează la cel mai înalt nivel în tenisul de masă! Moment important în timpul Campionatului European pe echipe 2019

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
România contează la cel mai înalt nivel în tenisul de masă! Moment important în timpul Campionatului European pe echipe 2019

Joi a avut loc la Nantes, Franța, seminarul de marketing al ETTU. Programul seminarului a cuprins și o prezentare a României a proiectelor de marketing ale FRTM și nu numai, prezentare susținută de Beatrice Romanescu – PR&Marketing FRTM.

La seminar au participat președinți de federații, marketing  manageri, dar și vicepreședintele ITTF Petra Sorling și CEO-ul ITTF Steve Dainton.

„Inspirați de întâlnirea de marketing din această dimineață de la Nantes, lucrăm împreună pentru a împărtăși metode bune pe care să le punem în practică. Mă gândesc în special la femeile din tenisul de masă precum Beatrice, un bun exemplu din România”, a susținut vicepreședintele ITTF, Petra Sorling.

Andreea Esca a fost părăsită! A început să plângă: 'Aştept să mă 😞

Cine sunt fostele neveste ale lui Toni Iuruc. Soţul Simonei Halep a mai fost căsătorit de două ori

România va începe adminstarea dozei trei de vaccin COVID-19. Ce grupe de persoane vor avea prioritate

Ce fotbalist trimite FCSB la naționala Moldovei. Joacă pe postul de mijlocaș ofensiv

Cele mai bune anvelope de iarnă în 2021 după distanța de frânare pe zăpadă

Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >

Şoc în politică! I-a fost retras sprijinul politic. Trebuia DEMIS!

Pierdere uriașă! Celebra cântăreață a murit la 76 de ani

Zodiile care primesc VEȘTI CUTREMURĂTOARE la începutul săptămânii

Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă

„Comoară” de 100.000 de dolari, descoperită într-o cameră abandonată de 20 de ani

Andreea Bălan, gafa secolului! A rămas în posteriorul gol pe stradă

FOTO. Cine este CÂNTĂREAŢA PREFERATĂ a lui Gigi Becali?! 'Sunt foarte aglomerată'

RĂZBOI LÂNGĂ ROMÂNIA?! Este șoc total la graniță. Rusia ar putea invada un fost teritoriu românesc

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Ce semne îți dă corpul când ai saturația de oxigen scăzută. E un simptom fatal al COVID

Secțiile ATI, sufocate de pacienții cu COVID. Se vor lua paturi de la bolnavii de cancer sau cei răniți grav. Manager Matei Balș:
Secțiile ATI, sufocate de pacienții cu COVID. Se vor lua paturi de la bolnavii de cancer sau cei răniți grav. Manager Matei Balș: "Nu mai avem unde să îi punem"
Produse de gaming atractive disponibile acum la Dedeman

Dosar penal privind modalitatea de cumpărare a vaccinurilor anti-COVID-19 în România

BANCUL ZILEI – Femeile apetisante și admiratorii exigenți

Radu Banciu jigneşte familia Emmei Răducanu: „Giuleşteanul de taică-su dăduse jaf la o bancă“ VIDEO

O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO

Ninge în România! Autoritățile au intervenit cu material antiderapant, după prima zăpadă / VIDEO

Emma Răducanu are un IUBIT celebru! Detalii picante despre idila lor

Care este, de fapt, marja de profit a Dacia. Ford nu reușește la Craiova aceleași performanțe

FOTO. Dana Săvuică, în costum de baie la 51 de ani! Cum arată fosta vedetă Playboy

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`