Veni, Edi, vici. Campioana a luat și Supercupa, chiar în fieful Craiovei. Cronica meciului CFR – U Craiova 1-0

Redactor:
Cosmin Staicu
Veni, Edi, vici. Campioana a luat și Supercupa, chiar în fieful Craiovei. Cronica meciului CFR - U Craiova 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănia a avut primul prilej de a găzdui o Supercupă a României, în care Universitatea a fost oaspete, evident, doar pe foaia de joc, fiindcă aprope toți cei 26.000 de spectatori au fost „lei alb-albaștri”. În trei rânduri a mai fost Știința aproape de a participa la Supercupă, de la înființarea acestei competiții, dar de fiecare dată a pierdut finala Cupei României. De partea cealaltă, CFR a poposit în Bănie din postura campioanei și avea două Supercupe în vitrină, după cel mai prodigios deceniu din istoria clubului.

Uniersitatea a avut o vară prolifică mai mult la nivelul bugetului, fiindcă echipa a slăbit prin cele 7 plecări, cele ale „poneilor” Gustavo și Băluță fiind chiar „dureroase” pentru primul 11, reușind în schimb numai două achiziții, Pigliacelli și Cicâldău, ambii regăsindu-se în formula de start din Supercupă. Forțat de împrejurări, Mangia a umblat și la sistemul de joc, trecând din 3-4-3 la un 3-4-1-2, cu Alex Cicâldău în spatele vârfurilor.

La polul opus se afla campioana, întărită în pauza de vară, schimbarea fiind pe banca tehnică, Edi Iordănescu suplinindu-l pe Dan Petrescu. O dată cu antrenorul s-a modificat și discursul la CFR, Iordănescu junior declarând că are la dispoziție „cel mai bun lot din România”, în timp ce „Bursucul” ne obișnuise cu văicărelile și elogiile exagerate la adresa adversarilor.

Dacă noul „Ion Oblemenco” ne obișnuise cu afluența de public, o surpriză plăcută a fost terenul de joc, impecabil după pauza de care a avut și el parte. Din peluza nord, fanii își reafirmau la început de meci atașamentul pentru culorile Științei: „Mai frumoasă decât toate diamantele și decât oricare dintre astre e doar credința noastră, strălucind în nopțile albastre”, într-o coregrafie cu fâșii albastre și argintii.

CFR a trecut de la sistemele folosite de Dan Petrescu, 4-2-3-1 și 4-4-2, într-un 4-3-3 parcă mai ofertant, mai combinativ, fără acele mingi aruncate obsesiv pe vârf. Oapeții au dominat startul de joc, punând presiune pe careul oltean, iar Mailat i-a prilejuit prima intervenție în tricoul Craiovei lui Pigliacelli. Imediat, italianul a scos de sub bară un corner executat viclean de Deac. Răspunsul amfitrionilor a fost inspirat de magia lui Mitriță, care a năucit în dribing defensiva ardeleană, dar n-a avut antidot la Arlauskis. Pe respingere, nici Cicâldău n-a găsit breșa printre alunecările disperate ale fundașilor adverși. Mitriță a fost în rolul lui Neymar, tăvălit de fiecare dată de adversari, dar fără a-l convinge de fiecare dată pe arbitrul Radu Petrescu. După minutul 20, partida a avansat la capitolul agresivitate, dar au dispărut ocaziile. Treptat, ritmul a scăzut semnificativ, atât din cauza precauției celor două echipe, dar și ținând cont că a fost primul meci al sezonului.

Iordănescu a mutat după pauză cu Manea și Omrani, iar CFR a forțat deschiderea scorului, iar fundașul-golgheter Vinicius a nimerit bara cu o lovitură de cap. Când meciul curgea spre lovituri de departajare, a apărut naivitatea lui Popa sau șiretenia lui Omrani, din care a ieșit penalty-ul trasformat de Culio. Și o echipă matură precum CFR nu putea pierde în ultimele zece minute un astfel de avantaj, mai ales în fața unui adversar care și-a pus speranțele pe final într-un atacant de 17 ani, Markovic. De altfel, Mangia se uita cu teamă pe bancă, gândindu-se că ar mai fi avut nevoie de câteva transferuri pentru a culege încă un trofeu. De altfel, italianul nici n-a făcut toate schimbările. Oltenii au forțat egalarea în van, trofeul a mers în Ardeal, la echipa care nu a vândut jucători și chiar s-a întărit, în timp ce 26.000 de olteni au rămas cu buza umflată și cu gândul la banii care au intrat din transferurile lui Băluță, Screciu și Gustavo.

CFR Cluj – U Craiova 1-0

A marcat: Culio 78 – penalty .

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 25.852.

  • CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu (46 Manea), Vinicius, A. Mureșan, Camora – cpt. – Hoban, Djokovic, Culio – Mailat (55 Omrani), Deac, Țucudean (87 Costache). Antrenor: Edward Iordănescu. Rezerve neutilizate: Vâtcă – Males, Bordeianu, Păun.
  • U Craiova: Pigliacelli – R. Popa (79 Markovic), Gardoș, Tiago Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Cicâldău – Mitriță – cpt., Glavina (65 Burlacu). Antrenor: Devis Mangia. Rezerve neutilizate: L. Popescu – Briceag, Kelic, Bărbuț, Mihăilă.

Arbitru: Radu Petrescu (București).

Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Urzică (Piatra Neamț). Rezervă: Marius Avram (București).

Observatori: Sorin Boca (Iași), Adrian Lucaci (Arad).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…