Lista celor 4 fotbaliști pe care îi vrea Dinamo. Transferurile contradictorii pentru sezonul viitor: preferatul lui Dan Șucu, renegatul lui Mititelu, un român din Cipru și un fundaș din play-out

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo București a început play-off-ul din Superliga cu trei eșecuri din trei partide, iar șefii „câinilor” s-au focusat deja pe stagiunea următoare și au alcătuit o listă cu 4 fotbaliști pe care vor să îi transfere.

Trebuie menționat că roș-albii au ajuns deja la un acord pentru aducerea lui Cristian Mihai (20 de ani) de la UTA Arad. În schimbul acestuia s-a plătit frumoasa sumă de 400.000 de euro.

Dinamo nu disperă după startul dezamăgitor de play-off și pregătește o fereastră de transferuri electrizantă: 4 fotbaliști și-au făcut deja loc pe listă

Dinamo București s-a calificat în play-off-ul sezonului 2024 – 2025 din Superliga România, însă a început lupta finală pentru titlu cu stângul și a înregistrat trei înfrângeri în primele trei etape, 1-3 cu CFR Cluj, 1-2 cu FCSB și 0-1 cu Rapid.

„Câinii” s-au distanțat la 9 puncte de primul loc, iar conducerea a început deja să creioneze stagiunea următoare, în care se va visa, de ce nu, chiar la obținerea unui trofeu.

Dinamo București a făcut deja un prim transfer important pentru sezonul 2025 – 2026, anume puștiul Cristi Mihai, pentru care UTA Arad a încasat aproximativ 400.000 de euro.

De asemenea, se știe deja în spațiul public că Dinamo forțează transferul lui Alexandru Musi de la FCSB și chiar a fost înaintată o ofertă oficială în acest sens.

Însă, Musi nu este singura țintă a „câinilor”. Conducerea a alcătuit o listă de potențiale nume care s-ar putea alătura echipei din vară, iar pe lângă atacantul de la FCSB, pe ea se mai află 4 fotbaliști.

Potrivit surselor Sport.ro, este vorba despre Alexandru Oroian, fundaș dreapta în vârstă de 24 de ani de la FC Hermannstadt, Xian Emmers, mijlocaș în vârstă de 25 de ani de la Rapid, Marius Corbu, mijlocaș în vârstă de 22 de ani de la Apoel Nicosia, din Cipru, și Robert Popa, portar în vârstă de 22 de ani de la FC U Craiova.

În același timp, sursa menționată mai sus informează și cu privire la interesul „câinilor” pentru mai mulți jucători experimentați din spațiul ex-iugoslav.

Emmers a fost preferatul lui Dan Șucu, dar are toate șansele să plece gratis

Xian Emmers s-a accidentat din nou și pare că nu va primi o ofertă de prelungire din partea Rapidului. Contractul său cu giuleștenii expiră în vară și, în ciuda faptului că a fost preferatul lui Dan Șucu, își va lua rămas-bun de la gruparea vișinie.

Este tipologia mea, cel mai bun jucător”, spunea Dan Șucu despre Emmers, în septembrie 2023, după un Rapid – CFR Cluj 3-1.

Sursa foto: Sport Pictures

În ceea ce îl privește pe portarul Robert Popa, acesta tocmai a revenit la FC U Craiova, în ianuarie 2025, după o jumătate de sezon petrecută la UTA Arad.

Popa a fost foarte apreciat în Bănie, însă a intrat și în câteva conflicte cu conducerea, din cauza unor declarații controversate.

Nesimțire/Iresponsabilitate/Dezamagire. Robert Popa continuă să uimească! Nu cu prestațiile din meciurile Științei, ci cu declarații tâmpite!”, Adrian Mititelu, pe pagina sa de Facebook, după ce portarul a lansat un atac la adresa lui Marcel Pușcaș.

Despre ieșirea lui Popa a vorbit ulterior și Adrian Mititelu Jr.:

Are niște tulburări de personalitate câteodată, dar e un jucător cu un talent imens”. a spus fiul patronului de la FC U Craiova.

În ceea ce privește declarația portarului care a stârnit furtuna, aceasta a sunat în felul următor:

E un figurant în conducere care se intitulează drept bunicul meu și dă în cap jucătorilor tineri. Spune ceva în față, apoi vine în presă și m-a scos pe mine țap ispășitor pentru meciul cu CSU”, a răbufnit Robert Popa, în primăvara anului trecut.

Potrivit Transfermarkt, Robert Popa are o cotă de piață de 400.000 de euro.

Dimitrie Robert Popa degajeaza un balon in meciul de fotbal dintre FC Arges si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, sambata 12 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Publicat: 08 04. 2025, 08:51