Gigi Becali o ironizează pe Dinamo: „E prea mare diferența de valoare”

Foto: Mihai Pop, ProSport
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali o ironizează pe Dinamo București și este convins că gruparea din „Ștefan cel Mare” va încheia sezonul sub FCSB. Patronul „roș-albaștrilor” a precizat că diferența de valoare dintre cele două echipe este prea mare.

Totodată, latifundiarul din Pipera a vorbit și despre planurile pe care le are pentru acest sezon competițional și crede că echipa lui poate cuceri un nou titlu de campioană a României.

Gigi Becali, ironii la adresa rivalei din „Ștefan cel Mare”

FCSB a înregistrat două victorii consecutive în Superliga României, iar Gigi Becali a prins curaj și este convins că echipa lui va ajunge pe un loc de play-off. Totodată, acesta nu s-a putut abține și a ironizat-o pe Dinamo București, despre care spune că nu va termina sezonul pe o poziție mai bună decât echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

Omul de afaceri a făcut deja toate calculele făcute și știe cum echipa lui poate cuceri un nou titlu de campioană a României: face câteva transferuri în perioada de mercato din iarnă și bate tot în play-off.

„Meme ținea cu CFR, eu cu Dinamo. Eu gândeam într-un fel, el în alt fel. Pe mine mă interesa CFR-ul față de noi în play-off, fiindcă mă gândesc că locul 6 e cel mai accesibil. Poate e greu cu Argeșul, nu?

Atunci eu am spus: «Pe mine mă interesează play-off-ul. Noi batem U Cluj, Dinamo are 27, noi 19. Opt puncte, da? Jumătate sunt 4». Nu-mi fac probleme că Dinamo poate să termine campionatul în fața mea. Nu-mi fac, nu am cum. E prea mare diferența de valoare.

Am zis: «Bine mă Meme, ține tu cu CFR-ul. Mie de CFR mi-e frică. Ca atare, țin cu Dinamo». Sunt 12 puncte, înjumătățite 6. Sunt 6 puncte, ești la mâna ta. Ai valoare, mai faci 2-3 transferuri. Bați pe Rapid de două ori, pe Craiova de două ori. Se mai încurcă ele, faci echipă puternică și câștigi campionatul”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

Gigi Becali nu vrea să transfere de la FC Botoșani

În acest moment, FC Botoșani este liderul surpriză din Superliga României. Gigi Becali nu este impresionat de parcursul moldovenilor și este convins că aceștia nu vor rezista mult timp în fruntea clasamentului. Totodată, omul de afaceri a declarat că nu este să transfere jucători din echipa pregătită de Leo Grozavu.

„Să transfer de la Botoșani? Ce să iau eu de la Botoșani, praful de pușcă? Hai, mă. Îl iau pe Ongenda (n.r. – îi pocește intenționat numele). Botoșaniul o să se dezumfle, stai liniștit. Nu mi-e mie de Botoșani. Mie mi-e de Rapid, Rapid și Craiova”, a mai spus patronul FCSB, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 04 11. 2025, 13:37