Gigi Becali, la un pas să-l cumpere pe Dennis Politic de la Dinamo! FCSB a făcut ofertă pentru transferul verii: bani plus Musi pentru starul rivalei!
Gigi Becali a făcut o ofertă pentru transferul lui Dennis Politic la FCSB în care este inclus și Alex Musi.
Mutarea verii de la marea rivală e la un pas să se finalizeze. Gigi Becali vrea să aducă întăriri masive înainte de startul noului sezon, iar pe lista milionarului se află Dennis Politic, cel mai în formă jucător de la marea rivală. Cele două părți au purtat din nou negocieri, iar fotbalistul și-a dat acordul să semneze cu FCSB.
Dennis Politic, aproape de transferul la FCSB: suma pe care ar plăti-o FCSB
Potrivit Golazo.ro, transferul lui Dennis Politic la FCSB a intrat în linie dreaptă. Fotbalistul pe care Gigi Becali nu credea în iarnă că l-ar putea aduce de la marea rivală, e dispus să semneze cu campioana României, dar mai rămâne ca Andrei Nicolescu și latifundiarul din Pipera să se pună de acord în privința sumei de transfer.
A doua rundă de negocieri s-a finalizat cu o ofertă concretă pentru fobalist. Gigi Becali i-a propus 1.000.000 de euro lui Andrei Nicolescu în schimbul fotbalistului, dar administratorul special al „câinilor” îl vrea inclus în tranzacție și pe Alex Musi, fotbalist pe care l-a ofertat încă din iarnă, dar Becali nu a vrut să îl cedeze.
Dacă Alex Musi va fi inclus în schimbul cu Dennis Politic, patronul FCSB vrea să plătească o sumă mai mică de bani, astfel că a rămas doar ca Dinamo să revină cu un răspuns la contra-oferta roș-albaștrilor.
Potrivit surselor din anturajul jucătorului, Politic și-ar fi dat acordul să plece la FCSB, acolo unde ar urma să încaseze peste 200.000 de euro pe an plus bonusuri de performanță. Dat fiind faptul că aripa stângă a „câinilor” vrea să plece, mutarea este în proporție de 90% realizată.
Mutarea nu ar fi considerată o „trădare”, a anunțat un fost mare jucător al „câinilor”
Antrenorul secund de la Dinamo, Florentin Petre, nu consideră că transferul lui Dennis Politic la marea rivală ar putea fi considerat drept o „trădare” deoarece fotbalistul nu a fost format la gruparea „alb-roșie”.
„Când vorbești despre un dinamovist care ar trăda clubul și ar merge la o rivală, asta ar însemna ca eu să fac asta. Eu am jucat aici de la juniori, am făcut atâtea performanțe și sunt de aproape 35 de ani în club. Chiar dacă am mai avut momente în care am plecat, inima și sufletul mi-au rămas aici.
Eu nu cred că ar fi o trădare asta (n.r. ca Politic să se transfere la FCSB). Este vorba doar despre profesionalism și de ceea ce își dorește el. Dar, din ce văd, nu cred că va fi o problemă la Denis. Nu cred că va ajunge acolo. Nu știu, depinde ce se va întâmpla după ultimul meci”, a declarat Florentin Petre, în cadrul unei conferințe de presă.