Gigi Becali l-a făcut praf pe Dan Șucu pentru că a încercat să facă un „transfer” nemaiauzit de la FCSB la Rapid! „Am rămas blocat! I-a propus salariu dublu”
Patronul campioanei României a dat de pământ cu Dan Șucu, deoarece acesta a vrut să ia o persoană de la FCSB, oferindu-i un salariu de două ori mai mare.
Gigi Becali s-a supărat rău de tot pe prietenul lui Dan Șucu, deoarece acționarul majoritar de la Rapid a vrut să-i ia secretara, care este angajată de 20 de ani la FCSB.
Dan Șucu a fost făcut praf de Gigi Becali, după ce a vrut să ofere un salariu dublu unei persoane, pentru a o aduce de la FCSB la Rapid
Acționarul majoritar de la Rapid, Dan Șucu, s-a uitat în curtea celor de la FCSB nu doar la jucători, ci și la persoane din domeniul administrativ. Gigi Becali a spus că prietenul lui a vrut să-l lase fără secretară.
„Hai să-ți spun ceva. Acum vă spun un lucru. Vă spun și asta și gata. Bă, cum să fii om de afaceri… și eu sunt prieten cu el, am avut o impresie extraordinară despre el, încă o am, dar cum să contactezi secretara de la club, de la Steaua (n.r. – FCSB), să o angajezi la tine?
Am rămas blocat! Secretara mea, care lucrează de vreo 20 de ani. Argăseală, dar ea face actele, cutare. Și i-a propus să se întâlnească, că-i dă salariu dublu. Cum să faci așa ceva?
Secretara… ea se ocupă de acte, de transferuri, de toate. Ea face actele, e foarte pricepută, lucrează de 20 de ani. Și au sunat-o, că dacă nu știu ce, că cutare, că-i dau salariu dublu.
Dar Șucu, cum adică să iei secretara? Mi-a zis: «Am echipă, dar n-am club». Și s-au apucat oamenii să facă club. Păi cum, iei de la Becali? Faci club cu oamenii mei? Eu nu fac așa ceva, să-ți iau angajații tăi, și de la birouri…”, a afirmat Becali la PrimaSport.