SPECIAL | Dragoş Cristian Gheorghe, fondatorul Sports Business Academy: „Românii sunt cam 'hateri' prin definiţie. Trebuie să respectăm şi să iubim oamenii de valoare din sport. România are o singură şansă: educaţie şi cercetare”

Vineri, 13:31 970 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
SPECIAL | Dragoş Cristian Gheorghe, fondatorul Sports Business Academy: „Românii sunt cam 'hateri' prin definiţie. Trebuie să respectăm şi să iubim oamenii de valoare din sport. România are o singură şansă: educaţie şi cercetare” Dragoş Cristian Gheorghe, alături de legenda lui AC Milan, Franco Baresi. Foto: arhivă personală

Dragoş Cristian Gheorghe (36 de ani) este iniţiatorul primei şcoli de marketing sportiv din Academia de Studii Economice – Sports Business Academy – şi coautor al primului manual de marketing sportiv, împreună cu profesor conferenţiar doctor Mihaela Constantinescu. Cristian Gheorghe, care a fost timp de şase ani (2006-2012) manager executiv la clubul de fotbal Sportul Studenţesc, vorbeşte în interviul ce urmează despre goliciunea stadioanelor din România, despre ce pot face cluburile pentru a atrage bani, despre imaginea sportivilor şi despre multe alte subiecte fierbinţi din lumea sportului.

Ce-ai vrea să vezi în România la 100 de ani după Marea Unire?
Aş vrea să văd o unitate în gândire şi în strategie, nu numai în sport. Aş vrea să gândim România pe termen lung şi mai puţin legat de azi.

În sport ce ţi-ai dori să se schimbe în 2019?
Nu cred că se poate schimba ceva în 2019. Ar trebui să gândim nişte linii strategice mari. Dacă statul se decide să finanţeze marea performanţă, trebuie să o finanţăm cum trebuie. Dacă ne decidem că trebuie să susţinem sportul de masă, atunci trebuie să facem sport de masă. Trebuie să facem ceva şi într-o singură direcţie, nu în mai multe şi nimic. Momentan, se pare că facem de toate şi nu prea facem nimic, adică regresăm. În 2019 trebuie să fim ca Prâslea cel Voinic sau Făt-Frumos şi să construim stadioanele pe care am promis că le facem pentru Euro. Şi sper să le facem, să nu ne trezim că încep meciurile şi noi încă mai lucrăm la ele. Este o mare presiune, speram să nu ajungem aici, dar iată că ajungem în 2019 şi unele stadioane sunt încă în stadiul de demolare în prima parte a anului.

Cum poate fi rentabil un stadion

Ce se poate face cu Naţional Arena pentru a fi rentabilă?
Trebuie stabilită o strategie, trebuia construită o echipă dedicată pentru fiecare stadion, nu numai pentru Naţional Arena. Sunt sigur că problemele pe care le are Naţional Arena astăzi le vor avea toate stadioanele noi, fiindcă ele vor fi nişte structuri masive care vor consuma bani. Acolo e nevoie de utilităţi care funcţionează tot timpul, nu numai pe perioada evenimentelor sportive. Ca atare,  trebuie integrate diverse activităţi, de la baruri, cluburi, evenimente dedicate, trebuie construită o piaţă paralelă a acelor structuri în afara evenimentelor sportive.

A fost organizat un eveniment sportiv pe Naţional Arena, apoi a arătat groaznic gazonul...
Aici este o problemă care nu a fost rezolvată în ultimii 20 de ani şi este legată de specialiştii care se ocupă de partea de gazon. Eu consider că s-ar putea să mai avea 5 sau 10 maxim în toată ţara, care nu se ocupă neapărat de sport, pentru că gazon nu există doar în fotbal, ci şi în alte zone. Trebuie căutaţi inclusiv ingineri agronomi, eu am făcut lucrul acesta cât am fost în fotbal, dar realitatea este că în momentul de faţă România nu are specialişti pe partea de sport care să se ocupe de gazon.

Specialişti plătiţi foarte bine

Păi şi ce facem?
Când nu mai ai aceşti specialişti, trebuie să o iei ori de la zero, ori să îi cauţi, ori să îi plăteşti foarte bine. Domnul Ţiriac a spus-o, sunt foarte scumpi. Cine crede că gazonul este să cumperi 100 de metri lineari şi să-i întinzi... Contează foarte mult îngrăşământul, trebuie să faci nişte studii asupra gazonului, trebuie să vezi cu ce uzi, cum uzi, perioadele de irigaţie, sunt enorm de multe... Eu nu am ştiut până să ajung în fenomenul ăsta că există iarbă stresată... Există foarte multe elemente care ţin de viaţa unui gazon şi mai ales când vorbim de evenimente sportive contează enorm de mult numărul de evenimente care se ţin pe acel gazon şi timpul de folosire, felul în care revii pe acel gazon după un eveniment sportiv. În România să consideră că dacă luăm doi saci de sămânţă şi nişte apă am rezolvat problema. Pare că oricine se poate ocupa de gazon. Nu e aşa.

Lumea de ce nu vine pe stadioanele din România?
Suntem într-un declin pe zona aceasta. O perioadă de timp am avut mai mulţi stake-holderi şi când spun asta mă refer şi la presa scrisă şi la televiziuni, care nu au ştiut să protejeze partea de public,  pierdută după Revoluţie. În timp ce noi nu am protejat partea de spectacol, să creăm un spectru pozitiv, să dăm oamenilor eroi pe stadioane, din fotbaliştii de la diverse echipe să le dăm câte o vedetă exemplu, a trebuit pe parcursul timpului să ne mai confruntăm cu nişte lucruri pe care ni le-au adus timpul şi viaţa. Dacă astăzi discutăm despre tablete şi telefoane, la începutul anilor 90 au apărut cinematografele, multiplexurile, timpul liber a început să fie ocupat diferit, deja aveai mult mai multe lucruri de făcut, televiziunea care nu mai era de la ora 7 la ora 9, era toată ziua, televiziunea prin cablu. Tot facem comparaţiile astea... Tot comparăm stadioanele pline de dinainte de 90...

E nevoie de mai multe evenimente pe stadioanele construite recent

Le comparăm şi cu cele de afară...
La cele de afară trebuie să ne legăm din nou de strategia statului român de a investi în baze sportive. Şi o să avem un exemplu: aşa cum cinematografele care erau înainte de 1990 au dispărut cu precădere, nu au mai rezistat pe piaţă pentru că au apărut noile facilităţi oferite de mall-uri, multiplexurile, aşa o să vedem că, dacă or să apară stadioane noi, or să înceapă să atragă tot mai mulţi oameni în comunităţile respective. Craiova este un exemplu foarte bun, Naţional Arena nu arată chiar aşa rău... Dacă am reuşi cumva să nu mai avem discuţia asta legată de gazon şi să oferim mai multe evenimente acolo şi nu neapărat de sport, inclusiv concerte, şi am reuşi să creăm o structură care să ţină la capacitate maximă stadionul...

Naţional Arena mi s-a părut spectaculos la început...
Exact, într-adevăr ai două perioade: perioada în care tu lansezi o structură nouă, un stadion nou, în care tot timpul te bucuri de un public larg, şi perioada de după, în care tu trebuie să nu îi pierzi pe acei oameni care au început să vină pe arenă.

Noi i-am pierdut...
În momentul de faţă trebuie să recunosc că noi suntem în partea a doua, în care an pierdut un moment important de a-i păstra pe cei care au venit pe stadion.

Cluburile nu au departamente de marketing

Oamenii au alte preocupări acum, dar cluburile ce fac ca să îi atragă pe oameni la stadion?
Sunt puţine exemple unde găsim departament de marketing şi vorbim de 2018. Aici totul pleacă de la felul în care este construit bugetul unui club de fotbal, dacă vorbim de fotbal, dar şi la celelalte sporturi se întâmplă la fel, pentru că se pleacă de la ideea că trebuie să acoperim în primul rând bugetul de salarii pentru jucători, antrenori, tot ce înseamnă echipa de seniori, abia apoi mergem mai departe pentru copii şi junori şi, dacă mai rămân bani, pe lângă banii de hârtie, rechizite şi cafeaua de la birou, mai există şi o poziţie de marketing.   

Şi totuşi ce ar trebuie să facă cluburile?
Să înţeleagă că în principal ar trebui să se conecteze la comunităţile locale şi asta nu o poţi face decât cu persoane care lucrează dedicat pentru asta. Că pot să o numească director de comunicare, că pot să o numească director de marketing, tot timpul trebuie să existe o persoană care tot timpul să comunice local ceea ce înseamnă valorile clubului şi ce îşi propune clubul să facă, inclusiv sportiv, ca imagine, comunicarea cu autorităţile şi cu suporterii, iar când spun autorităţi spun inclusiv companiile locale, care sunt primii investitori care vor veni alături de echipă.

Ajunge o persoană?
În mod normal nu, dar trebuie să pornim de la faptul că şi acea persoană, unde există, nu lucrează 8 ore dedicat strict pe zona de marketing sau de comunicare. Mai face şi alte lucruri.

Nu gândim în perspectivă

Cluburile sunt conştiente că marketingul sportiv le-ar ajuta?
Suntem într-o zonă în care ne luptăm să acoperim cheltuielile legate de salarii, prime, nu suntem încă focusaţi pe o construcţie de viitor. Discutăm doar de prezent, de ziua de astăzi, de cum plătim chiriile sportivilor, cum plătim salariile, de unde dăm primele, mai puţin de ce facem peste 2-3 ani, 4 ani, 5 ani, cum vrem să arătăm peste 5 ani.

Ai remarcat undeva în sport că se întâmplă lucrul acesta, că sunt preocupaţi de imagine, de marketing sportiv?
În special federaţiile, fotbal, handbal, baschet, rugby, acolo există departamente sau încep să lucreze la nivelul acesta de comunicare şi de marketare. În cluburi este ceva mai greu, pentru că vorbim despre alt tip de bugete, alt tip de finanţări, acolo trebuie să existe o strategie în primul rând asumată, adică până să atragi fonduri din zona asta trebuie să investeşti, iar pentru mulţi partea de marketing şi de comunicare înseamnă în prima parte o cheltuială.

Cum pot ajuta Federaţiile

Federaţiile nu ar putea să ajute cluburile ca să pornească pe drumul ăsta?
Vorbim de strategie, adică putem să discutăm de programe ce ţin de pregărirea oamenilor din cluburi, de strategii integrate, însemnând că în loc să se ia maşini la AJF-uri sau la structuri ce ţin de partea teritorială a federaţiilor să se ia resurse ce ţin de partea de comunicare, aparate performante de printat, ca să ajungă să îşi facă singuri posterele, invitaţiile la meci, adică se pot gândi diverse elemente.

Măcar să le deschidă capul. Uite domne, că puteţi să faceţi...
Absolut!

„La cluburi, trebuie să existe viaţă şi după antrenamente!”

Ce s-ar putea face prin marketing sportiv la cluburi, ca apoi să şi atragă fonduri?
Prima dată şi prima dată ar trebui ca echipele să nu mai stea doar în partea de antrenament. Trebuie să existe viaţă în club şi după antrenament şi înainte de antrenament. Ar trebui să înţeleagă şi echipa, şi antrenorul, absolut tot ce înseamnă staff la prima echipă, că programul nu e doar în ziua meciului şi între orele de antrenament. Cu alte cuvinte, trebuie să concepi un program prin care tu să începi să discuţi cu comunitatea, poţi să mergi în licee, în şcoli, în facultăţile care se află în localitatea unde se află echipa, inclusiv să discuţi cu companii care se află în zona respectivă şi,  uşor-uşor, să atragi lângă tine oameni cu care poţi să construieşti.

Nu prea mai sunt modele, dar, de exemplu, îl ai pe Mircea Rednic la Dinamo, pe Dorinel Munteanu la Chiajna, nu ar putea fi speculate numele lor?
Din nou, aici vorbim despre strategie, pentru că tu poţi să construieşti clar pe partea asta folosind resurse şi aici mă refer la un antrenor sau la un fotbalist. În acelaşi timp, există destulă reticenţă în România pe zona asta, le este frică să investească în anumiţi oameni din club, de teamă că îi vor  pierde ulterior. Există nişte bariere. Noi discutăm de nişte nume, dar se poate ca acei oameni să nu fie foarte deschişi.

Singura bază de date cu materiale despre industria sportivă din Europa de Est

Sports Business Academy cum poate ajuta? Unde vreţi să ajungeţi, ce v-aţi propus?
Când am început programul, am plecat de la ideea că noi căutam pe google diverse elemente de marketing, management sportiv în România şi nu găseam date, cifre ş.a.m.d. A trebuit să le creăm. Vreo doi ani, trei ani, ne întâlneam la şcoala de marketeri în sport în ASE. Am făcut ceva studii şi am luat decizia să creăm un program integrat. Aşa a apărut Sport Business Academy. Am reuşit să creăm o platformă care a reunit unii dintre cei mai importanţi oameni din sport, care şi-au lăsat amprenta cu studii de caz şi poveşti personale de viaţă. Am reuşit să le strângem într-o platformă care în momentul de faţă intră în al 5-lea an. Putem spune că suntem singura bază de date cu materiale despre industria sportivă din Europa de Est, pentru că în fiecare an care a trecut peste noi am reuşit să strângem tot ce a însemnat resurse şi experienţă ale invitaţilor în materiale pe care le punem la dispoziţia tuturor celor care fac parte din industria sportivă sau care îşi doresc să fie în industria sportivă, cât şi celor care vor să afle ce înseamnă zona asta în special în Europa de Est.

E diferit faţă de ce se întâmplă în Vest?
În Europa de Est discutăm de altă cazuistică faţă de Europa de Vest, sunt criterii diferite. Dacă ne uităm la România, dacă ne uităm la Ucraina, dacă ne uităm la Bulgaria, la Serbia sau Ungaria, toţi visăm la zona asta de socios. Este un cuvânt pe care îl iubim foarte mult, dar care este greu de aplicat în Europa de Est, pentru că există un alt tip de cultură.

„La noi, puterea de cumpărare este scăzută”

Nici în Europa de Vest nu este aşa răspândit...
Nu sunt peste tot, însă acolo ei pleacă de la o anumită bază de suporteri, care sunt pregătiţi să plătească în primul rând, au o putere de cumpărare şi un obicei de consum în zona de sport, pe când în Europa de Est cu tristeţe putem spune că puterea de cumpărare este scăzută. În timp ce în Europa de Vest bugetele cresc şi îşi permit să transfere orice fotbalist îşi doresc în echipă, în Est lucrurile stagnează sau chiar scad. Nu ţine strict de România. Trebuie să acceptăm că în momentul de faţă sunt două blocuri, unii care progresează din ce în ce mai mult şi par nişte multinaţionale  - Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Manchester City, Juventus Torino, Bayern Munchen –, iar în partea cealaltă nu avem nici măcar un exemplu. Poate Steaua Roşie în Serbia, poate avem câteva echipe în Rusia, dar în niciun caz nu se compară... Mai sunt câteva cazuri izolate în Grecia, unde există suporteri fanatici, dar prea puţine. Nu putem să comparăm Vest cu Est. Dacă structurile internaţionale nu vor reuşi să se echilibreze, vom avea un decalaj foarte mare.

E vorba doar de structurile astea sau ţine şi de noi?
Putem să încercăm să ne îndreptăm, dar, în momentul de faţă, în timp ce unii apasă pe acceleraţie, noi învăţăm încă să mergem. E diferenţă mare.

Faţă de ţările din Est avem un decalaj?
Faţă de ţările din Est eu zic că suntem pe-acolo. Singura diferenţă este că, un exemplu, Gazpromul este un investitor de top în Rusia. Acolo există tot un oligarh care susţine viaţa unui club, un investitor din umbră, dar în niciun caz nu există o formă de finanţare a unui club din alte surse. Noi nu suntem departe. Ne finanţăm din banii televiziunilor şi din bani publici. Formula este puţin discutabilă, pentru că nu avem valoarea produsului care atrage partea de public. Adică nu producem încă din public banii respectivi. Îi producem prin faptul că produsul, prin el în sine, este o ancoră bună a celor care fac parte din industria de cablu şi tv şi care consideră încă Liga I interesantă. Este un produs care are o nişă a sa şi un public targetat.

Suntem destul de sus ca drepturi tv...
Absolut. Hai să ne gândim în felul următor. Poate că este greu să îi iei unui român 50 de lei pentru un meci. Dacă iei 6 lei, 8 lei printr-un abonament lunar, el va oferi acei bani, fiindcă are în acel pachet nu numai liga I, are tot.

„Politicienii croaţi nu au comunicat că sportul nu e prioritate”

Croaţia joacă şi finală de Campionat Mondial, şi finală de Cupa Davis, stă bine şi la alte sporturi...  Ce au croaţii şi nu avem noi?
Ne întoarcem la o chestie pe care cred că am sesizat-o cu toţii la Campionatul Mondial: au comunicat sportul ca fiind o parte din ei, ceea ce e foarte important. Preşedintele lor nu a comunicat  că sportul nu este printre priorităţi. Tot ce înseamnă ex-Iugoslavia sunt performeri în zona respectivă, mai mult sau mai puţin în fotbal, dar sunt în baschet, polo, handbal. Au în ADN partea de sport şi nu vin să spună: nu este în strategia noastră. Ok, poate tu gândeşti că nu este prioritate, dar nu e ok să comunici. Este ca şi cum nu îţi doreşti sănătate, nu îţi doreşti ca poporul tău să facă mişcare.

Ce vezi bun în sportul românesc?
Dăm de multe ori cu pumnii şi cu picioarele în sportul românesc, îl criticăm, suntem răi cu el, dar realitatea este că el încă ascunde foarte mulţi oameni de valoare. Dacă facem o evaluare, vedem că avem mulţi oameni care au luat aur la Jocurile Olimpice, au luat titluri mondiale. Ei trebuie popularizaţi, trebuie duşi către mase, trebuie respectaţi, iubiţi, ceea ce este greu în România pentru că noi în general nu ne-am dorit modele. Suntem puţin cam hateri, aşa, de felul nostru. Eu zic că sportul românesc nu ar arăta rău dacă şi-ar face o strategie şi şi-ar promova valorile pe care le are.

„Sportivii au nevoie de o echipă care să se ocupe de imaginea lor”

Ce înseamnă imaginea pentru un sportiv?
Imaginea este extrem de importantă. Ea se creează în fază incipientă. La început există o amprentă personală a tot ceea ce înseamnă familie, mediul în care am crescut, antrenori, felul cum comunică sportivul la început cu presa şi cu televiziunile, felul în care îşi atinge el obiectivele de traseu, în sensul în care, dacă reuşeşte să ia titlul naţional, cum comunică el acel titlu pe Instagram sau Facebook, dar cel mai important lucru şi care încă nu s-a înţeles în România e că un sportiv are nevoie după o anumită etapă de dezvoltare şi de atingere a obiectivelor sportive şi are nevoie de o echipă care să se ocupe de imaginea ta, să se promoveze. În momentul când ai ajuns la peste 3-4000 de euro venituri lunare, trebuie să ai cel puţin un om, doi oameni, care să facă parte din echipa ta.

10% din venituri?
Cred că 10% este o cifră acceptabilă, care să o investeşti în oameni care să stea în umbra ta şi să construiască pentru tine.

Fac asta sportivii români?
Nu cred că avem mai mult de 10-12 cazuri în România, foarte puţin, care arată că nu suntem o industrie. Venituri sunt, numai dacă ne gândim la fotbal - câţi fotbalişti sunt care au venituri de peste 2500-3000 de euro. Ar trebui să se gândească serios, pentru că, după ce îţi găseşti o echipă şi încep să se aranjeze lucrurile pe partea de comunicare şi imagine, trebuie să îţi construieşti şi o carieră duală, te pregăteşti şi pentru ce înseamnă viaţa după ce te retragi. Asta înseamnă o experienţă pe care tu o acumulezi atunci când eşti într-o echipă, atunci când accepţi şi părerea celorlalţi, atunci când dai o parte din ce ai celorlalţi şi îi laşi să lucreze pentru tine. Toată chestiunea asta se traduce pe mai departe într-o maturitate care te va ajuta ca profesionist după ce ieşi din cariera sportivă.

„Niciodată românul nu e mulţumit”

De ce este Simona Halep contestată de unii români? Nu şi-a făcut încă o imagine bună?
Există două zone în care putem să mergem: zona în care putem să acceptăm simplist că noi, ca şi popor, avem tendinţa de a arunca prima dată cu pietre, de cele mai multe ori pe nedrept, pentru că poate trebuie să ascultăm şi povestea oamenilor înainte de a arunca, dar suntem aşa, mai cârcotaşi, de felul nostru, ne place să bârfim. Iar în al doilea rând poate pentru că din nou şi pe partea cealaltă se aşteaptă să se comunice mai mult, să existe o interacţiune mai mare cu publicul. Aici depinde de foarte mulţi factori, pentru că în România, în momentul de faţă, dacă un sportiv comunică mai des se consideră forţare de imagine, iar dacă acesta comunică mai rar se consideră că nu comunică. Intrăm din nou în prima zonă: niciodară românul nu e mulţumit. Dar este obligatoriu să existe o strategie de comunicare asumată şi care să fie în aceeaşi linie cu ceea ce simte sportivul, iar în cazul Simonei trebuie să acceptăm faptul că din ţara asta pe care toţi o hulim şi din sportul ăsta pe care îl mai înjurăm din când în când noi avem un lider mondial! Ar trebui până să fim cârcotaşi să acceptăm că unul dintre noi este numărul unu la nivel global.

Ce ar trebui să se facă în sportul românesc ca să ne îndreptăm spre ce se întâmplă afară?
România are o singură şansă: educaţie şi cercetare. Dacă vrei să evoluezi, trebuie să ai cunoştinţele necesare. Ca să reuşeşti să micşorezi diferenţele între tine şi ceilalţi, trebuie să vii şi să inovezi, iar noi să ne gândim, cel puţin în sport, pe partea ce cercetare suntem la pământ, încă mai căutăm modele de antrenament, nu ştim ce ni se potriveşte, nu ştim cum arată sportivul român, nu ştim ce i se potriveşte sportivului român, nu ştim nici ce alimentaţie ar trebui să aibă. Avem câţiva specialişti, dar încă nu avem o uniformizare. Încă suntem în căutări după zeci de ani, în ciuda faptului că am luat titluri mondiale, că avem campioni mondiali. Noi avem o chestiune de eroare statistică, încă pare la noi că performanţa s-a obţinut datorită faptului că am avut o individualitate şi doar atât. Nu am avut un sistem.

Păi şi când schimbăm sistemul ăsta?
Dacă nu reuşim să creăm sistemul mai repede, ne întoarcem la întrebarea iniţială: vrem sport de performanţă sau vrem sport de masă? Poate în prima fază trebuie să ne întoarcem la sportul de masă, să înţelegem cum funcţionează România, să înţelegem de la ce plecăm astăzi, abia după aceea să ne îndreptăm spre sportul de performanţă, care oricum nu va dispărea. Poate resursele statului român ar trebui să meargă mai mult către grădiniţe, şcoli, locurile unde se naşte pasiunea pentru sport.

Găsiţi specialişti pentru sport la Sports Business Academy?
Este un demers care ţine în special de timp. Educaţia nu se poate construi doar într-un curs, doar într-un an, doar într-o generaţie, este un demers pe termen lung – noi să spunem că însămânţăm dorinţa de a citi, de a te pregăti, de a transmite mai departe cunoştinţele tale unor oameni care sunt atraşi de industria sportivă. Acum, noi ne dorim ca o parte din ei să înceapă să şi lucreze, să facă şi evenimente. O parte deja fac, dar e clar că încă e prea puţin. Suntem puţini. Este un pionerat ce am reuşit noi să facem, dar este un început bun.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.