„Nici până în ziua de azi nu a plătit biletul de avion!”. Situația jenantă în care se află Ante Vukusic + Suma pentru care fotbalistul i-a dat „țeapă” lui Sepsi | EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre modul incredibil în care Ante Vukusic i-a dat „țeapă” formației covăsnene și a semnat cu FCSB.

Ante Vukusic (29 de ani) a fost transferat de FCSB, în luna ianuarie a acestui an, liber de contract.

Ultima formație pentru care atacantul croat a evoluat, înainte să vină la FCSB, a fost NK Olimpija.

Situația jenantă în care se află Ante Vukusic

Patronul lui Sepsi susține că se înțelesese cu Ante Vukusic să vină în România și să semneze cu echipa sa. Ba mai mult, Sepsi i-ar fi plătit biletul de avion, însă, din momentul în care a ajuns în România, croatul nu a mai răspuns la telefon.

Laszlo Dioszegi spune că diferența dintre salariul pe care l-ar fi primit la Sepsi și cel de la FCSB era de 1.000 de euro, însă formația covăsneană i-ar fi oferit un contract pe o perioadă mai lungă fotbalistului croat.

„Un înțelept bătrân mi-a zis odată: «dacă cineva păcălește fotbalul, și fotbalul o să-l păcălească pe el». Vukusic a făcut un lucru regretabil. I-am cumpărat noi biletul de avion, pentru a veni la Sfântu Gheorghe. A aterizat la București și a uitat să mai vină la Sfântu Gheorghe. Uite că la FCSB a jucat zece minute în tot campionatul.

Avea totul pregătit, numai că nu am semnat contractul prin email, pentru că degeaba semnam prin email. Așa am făcut și cu jucătorul Sin, care a semnat prin email, dar mi-au zis că nu mai e valabil și a semnat personal cu Dinamo. Atunci i-am zis lui Vukusic: «hai, îți trimitem biletul de avion, te așteptăm la aeroport, vii să facem vizita medicală și semnezi». A venit în România, numai că a rămas la FCSB. Și nici până în ziua de azi nu a plătit biletul de avion.

Laszlo Dioszegi: „Banii nu erau mult mai jos decât la Steaua!”

Nu e vorba că pe noi ne duce în mormânt un bilet de avion, dar ca om… N-a mai răspuns la telefon, a dat block la toate apelurile și sms-urile. Uite că fotbalul l-a pedepsit. Eu consider că orice jucător, care nu este corect, își primește răsplata de sus, chiar dacă eu nu sunt un mare creștin.

Noi am început negocierile cu Vukusic, apoi agentul lui a spus și FCSB-ului că are un atacant bun. Așa sunt agenții, ei duc fotbalistul unde primește bani mai mulți și unde cred că are un viitor mai strălucit. Aici a greșit și jucătorul, și agentul. Dar uite că, la FCSB, a primit un contract de o jumătate de an. La noi, avea un contract de doi ani și jumătate. Nici banii nu erau mult mai jos decât la Steaua. Cred că, la noi, avea 9.000, iar, la FCSB, 10.000”, a declarat Laszlo Dioszegi, în exclusivitate, pentru ProSport.

Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a intervenit

Tornadă fără precedent în Cehia: mai multe localităţi au fost răvăşite, iar numărul răniţilor a sărit de 100 de persoane VIDEO

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. Un raport secret din 1976 arăta că ne otrăveau pesticidele. Acum importăm produse cu dublu standard pe care numai România nu le testează

Oferta impresionanta facuta de Liverpool pentru noul Salah! Cat ofera pentru unul dintre starurile de la EURO

Cum arată soția fotbalistului spaniol Cesc Fàbregas în costum de baie

Gina și Smiley au făcut public chipul micuței Josephine. Cum arată fetița Ginei și a lui Smiley

Bombă în showbiz. Anamaria Prodan, FILMAREA care schimbă totul în divorţul anului

Cehia, lovită de o tornadă devastatoare: peste 150 de răniți. Guvernul ar putea mobiliza armata

„Eu am UCIS-O pe Prințesa Diana!”- A recunoscut pe patul de moarte: „Știa prea multe secrete”

PROBLEMA intimă pe care o au multe tinere. E prea RUŞINOS

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

Alex Piţurcă a "marcat" la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

ULTIMA ORĂ! Țăriile pe care Vladimir Putin le amenință cu bombardamente. Rusia chiar se pregătește de război

Veste bombă pentru cei vaccinați cu AMBELE DOZE! Ce vor trebui să facă de acum înainte

Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă

Novak Djoković și-a vândut locuința din Miami. Cum arată apartamentul de 6 milioane de dolari

Dacia Logan care a speriat BMW. Ce s-a întâmplat cu acest model a uimit o lume întreagă

Lidl va vinde două accesorii auto foarte utile. Unul îi poate scăpa pe șoferi de amenzi

BANCUL ZILEI – Soția și jocurile seducției

Cine este interlopul care şi-a uitat pistolul într-o cabină de probă

Germania caută cu disperare muncitori şi nu găseşte. Meseriile care vă asigură un job în Germania

Descoperire tulburătoare făcută în geantă de o tânără care a petrecut o seară în oraș: „Aveți mare grijă!”

Ilie Năstase, dezvăluiri după împăcarea cu Ioana Simion: „Nu a fost simplu să o conving că voi face ce am convenit împreună”

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Schimbări drastice la SKODA. Oficialii au făcut un anunț care pune fanii pe gânduri

FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul de rapiță

FOTO. Inna, imagini demențiale! Și-a arătat formele complet în costum de baie