Sindromul Ceaușescu. Căderea lui Mircea Sandu, ultimele momente

Redactor:
Matei Udrea
Sindromul Ceaușescu. Căderea lui Mircea Sandu, ultimele momente
  • Publicat:
  • Actualizat:

…Nașul soarbe ultimele picături din ceșcuța cu cafea și dă un telefon: „E aproape 1.00. Nu mai vin, n-are rost”. Se întoarce către cei trei ziariști alături de care stă la masă, în picioare: „Era vorba să merg undeva, să urmăresc tragerea la sorți a cupelor europene, dar m-am lungit aici”. Suntem în holul etajului 21 de la Hotelul Intercontinental, iar cei trei interlocutori, alături de Didi Prodan, sunt unicii martori ai punctului terminus din călătoria lui Mircea Sandu prin fotbalul românesc. 50 de ani cu totul, din care ultimii 24 – de domnie neîntreruptă și autocratică în fruntea FRF.

Târgoviștea lui Mircea Sandu

…acum patru ani și câteva luni, Mircea Sandu era pentru ultima dată aclamat în picioare, minute în șir, de sutele de membri ai Adunării Generale care-l votau din nou în fruntea fotbalului românesc. „Mircea Sandu reales, la al șaptelea Congres”, parafrazau ziariștii, ironici, o lozincă din perioada când în România era voie să existe un singur conducător, un singur geniu, un singur partid, o singură părere și cu care fotbalul românesc a semănat atât de bine după ”90. Acum, alături de fostul stăpân absolut al mișcării fotbalistice din România mai este doar Daniel Prodan. Atât. Nici urmă de sutele, miile de susținători, aplaudaci, adoratori, prieteni de nădejde, amici de încredere, lăudători entuziaști. La etajul 21 de la Inter, Mircea Sandu e față-n față cu 10 camere video și câțiva ziariști. Ce ironie, li se plânge lor, cei pe care i-a acuzat, blamat, uneori și interzis atâția ani, despre abuzurile și incompetența șefilor de la Casa Fotbalului…


Mircea Sandu și singurul său aliat de nădejde: bătrâna geantă de piele

Ceva, un virus civilizațional, un fel de „sindrom Ceaușescu”, repetă la nesfârșit o istorie pe care nimeni nu o învață. Mircea Sandu l-a „executat” pe predecesorul său, Mircea Pascu, pe care l-a învins – povestesc martori oculari- în niște alegeri măsluite în august 1990, pentru ca, apoi, să-l șteargă cu totul din fotbal, declarându-l persona non grata. De atunci, și-a urmărit cu înverșunare puținii adversari fățiși, exterminându-i ca personaje active în acest sport. Pușcaș a fost declarat și el persona non grata când a anunțat că vrea să-l concureze pe Mircea Sandu. Craiova a fost dezafiliată, mulți alții, mai mici sau mai mari, au simțit la un moment dat palma grea a Nașului.

A fost ales și reales într-o repetitivitate aparent monotonă de un sistem pe care l-a perfecționat și încurajat permanent până astă-primăvară, când a făcut imprudența să nu mai candideze, gândind că poate aranja lucrurile astfel încât succesorul său, un „Prințișor” agreat, să-i accepte un soi de monarhie constituțională. Numai că Gică Popescu a fost condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani tocmai în preziua aranjatei sale înscăunări, dând tot scenariul peste cap. Iar acum, epilogul: după o hăituială de cinci luni pe miriștile fotbalului românesc, Mircea Sandu a ajuns la Târgoviștea sa fotbalistică. Abandonat de toți, uitat de aliații până ieri atât de devotați, hulit de yesmenii și aplaudacii din Comitetul Executiv pe care-i descoperă, uimit, lași și trădători.

Trădătorii, Belodedici și ciurli-burli


Singur

…În sala de conferințe de unde se vede Bucureștiul până hăt, departe, Mircea Sandu oscilează între furie, amărăciune și, uneori (rar), regrete. A venit să-și anunțe public abdicarea și să-și spumege neputința. Renunță la tot: funcția de președinte de onoare al FRF, renta viageră, privilegiul de a fi propus la anul, din nou, membru al Comitetului Executiv al UEFA. Spune că nu vrea să-i fie asociată imaginea cu noua conducere a federației, una de impostori, după cum o descrie. Răzvan Burleanu e marionetă, nu conduce nimic, iar Gheorghe Chivorchian este – are o revelație Mircea Sandu – un vechi membru al Cooperativei care are probleme cu actele contabile din vremea când conducea FC Timișoara. Turează motoarele în fața a vreo 10 camere video și cam 20 de ziariști, dintre care, probabil, doar jumătate înțeleg ce se întâmplă și de ce se află acolo. Didi Prodan îl secondează și le împarte celor din sală copii ale discursului lui Sandu. Nimeni altcineva nu-i e alături.

Asta pare, de fapt, să-l doară cel mai tare pe Mircea Sandu. Vorbește de trădare, acuză caracterul josnic al foștilor colaboratori, arată cu degetul: „Prin denunțarea contractului mă detașez de lașitatea membrilor din Adunarea Generală și din Comitetul Executiv”.

Probabil familia l-a rugat să nu se enerveze, pentru că tonul urcă și coboară. Se înroșește când i se aduce aminte de Vlădoiu și Belodedici, foști jucători aduși de el la FRF și care acum sunt în echipa lui Burleanu: „S-au făcut preș, domnule! Belodedici e cea mai mare dezamăgire a mea! Cine ești tu, Belodedici, comparativ cu acești ciurli-burli?”. Se abține cu greu când vorbește de Iordănescu, cel care a acceptat, de asemenea, să facă parte din noul staff al lui Burleanu. Le vorbește celor de față despre o imagine care l-a marcat: miercuri, final de meci, pe ecranul televizorului imaginea lui Iordănescu lângă Chivorchian, în timp ce „ăla mic” nici măcar nu se uita la meci, butona la telefon. „Oare cum poți tu, Puiule, să stai lângă impostorii ăștia? Măcar înainte stăteai lângă Hagi!” Da, e o întrebare. Cum poate?

Cum săți faci contract negociind cu tine însuți

În sală e răcoare, iar ritmul discursului crește și scade. Discuția despre ticăloșia celor care i-au luat locul la FRF, fabulosul contract la care tocmai a renunțat, trădările la care nu s-a așteptat și paradoxul de a fi fost înghițit de propriul sistem, pe care-l cultivase atâția ani, sunt sparte de întrebări venite de pe altă planetă: de ce s-a certat cu Burleanu?, ce părere are despre Steaua?, crede că avem șanse să organizăm Europeanul din 2020? Dar Mircea Sandu e călit, suportă cu stoicism ruperile de ritm, chiar dacă, la un moment dat, cedează: „Domnișoară, dumneavoastră de câți ani vă ocupați de fotbal?”. Da, și asta e o întrebare bună.


Mircea Sandu semnând actul de abdicare din funcția de președinte onorific al fotbalului românesc

Apoi, iar vâlvătaia. Regretă condamnarea lui Gică Popescu, pare să-i stea pe buze o înfierare a justiției, dar evită la timp capcana, se mulțumește să spună că-l va vizita la închisoare în septembrie. Dacă ar fi fost Popescu președinte, altfel stăteau lucrurile… În traducere liberă: niciodată n-ați fi aflat voi de contractul meu. Se montează pe măsură ce vorbește. Îi face semn lui Prodan, iar acesta îi aduce, din geanta de piele old school lăsată pe o măsuță din spate, două foi. Se lansează într-o lectură de cinci minute în care vorbește despre deconturi, despre bilanțul financiar al FRF, despre profit și cheltuieli. Transpiră, deși e aer condiționat în încăpere. Nimeni nu-și notează, e un limbaj de specialitate care, citit în viteză, îi dă gata pe cei din sală.

E greu de spus dacă Mircea Sandu sesizează rostul întrebărilor despre renta viageră la care tocmai a renunțat. Nu că ar fi greu de cap, dar vine dintr-o lume unde, timp de 24 de ani, nimeni nu a îndrăznit să-l contrazică. Eventual, tot ziariștii care-i stau acum în față… Cum, cu cine a negociat contractul de rentă viageră? Cu nimeni! A fost propus președinte de onoare de cei de la Brașov, a acceptat și, apoi, i-a spus unui avocat dorințele sale. Exact ca-n povestea cu peștișorul de aur. Avocatul a întocmit contractul de rentă viageră care, apoi, a primit aprobarea Comitetului Executiv. Simplu! Dacă membrii Adunării Generale au știut despre contract? Nu, de ce să știe ei? Nu era treaba lor! Or fi aflat ulterior. 

Când șulfăria, politica și agenturile secrete își dau mâna să-l răstoarne pe conducătorul mult-iubit

Ciudat, dar tocmai aici, pe discuția despre renta viageră, crede că e pe teren solid și nu pare să simtă pericolul. Da, era firesc să primească 50.000 de euro anual, pentru că „am făcut ceva pentru fotbal în cei 24 de ani în care am fost președinte”. Păi, n-a fost plătit cât a fost în funcție?, vine întrebarea. Ba da, dar prea puțin: „În primii trei ani, am avut 100 de dolari pe lună”.

Ce urmau să facă acei doi angajați ai săi pentru suma netă de 500 de milioane de lei vechi net pe lună din banii FRF? Domnule, nu găsești specialist mai bun decât Mihalache! Iar ăștia l-au dat afară…
E întrebat dacă mai știe alte cazuri de rente viagere cu asemenea beneficii. Da, dar nu poate da exemple. Poate Iliescu… Știe și că Johannson e președinte de onoare la UEFA, dar nu cunoaște detalii.


Abia ieri, după 24 de ani de relații încordate, Mircea Sandu a înțeles expresia „presa, câinele de pază al democrației”

La ce-i trebuia tot etajul 2 de la Casa Fotbalului, pus la dispoziție gratuit, pentru tot restul vieții? Păi, în 2020, dacă organizam niște meciuri la Europene, ar fi fost sediul Comitetului de Organizare. Iar în restul timpului, atunci când veneau membrii Comitetului Executiv al FRF pentru ședințe, puteau sta pe-acolo. Da, uite, la asta nu ne gândisem! „Deci, tot pentru binele fotbalului l-ați cerut” e întrebat și devine imediat suspicios: „Nu știu dacă întrebarea e serioasă sau la caterincă, dar da, tot la binele FRF m-am gândit!”. Hotărât lucru, Mircea Sandu e orice, numai prost nu…

Nu exclude, acum, un complot din care fac parte elemente politice și agenturi secrete, pentru că „orice e posibil în Românica noastră”. Deplânge „șulfăria” de aici (ce ciudat să auzi o asemenea lamentare din gura lui Mircea Sandu!) și mărturisește că „parcă-mi pare rău de decizia luată acum doi ani, de a nu mai candida”. N-are însă de gând să încerce, peste trei ani, să revină în fruntea FRF. Poate va intra în politică, acum studiază niște programe…  ×‚

Înapoi, în viitor

Cameramanii și-au strâns aparatura și au coborât demult, Mircea Sandu și-a băut cafeaua și apa plată. Pentru cineva care a prins scenele ospețelor pantagruelice cu sute de invitați la sediul FRF, scena e șocantă: câteva termosuri cu cafea și ceai, două pateuri, cinci-șase sticle cu apă minerală. Dar Mircea Sandu nu se plânge, ba chiar are puterea să râdă: „Aveam plin frigiderul, la federație, cu șampanie bună. Mi-am luat-o. Lor le-am lăsat niște vin roșu și o damigeană de țuică”.

Doi chelneri așteaptă discret să debaraseze după ce ultimii oameni de lângă sala unde scrie „Mircea Sandu. Ora 11.00. Conferință” vor fi plecat. E gata: era Mircea Sandu s-a încheiat. Nu știu dacă vor urma alți 24 de ani de domnie, așa cum prevede de-acum fostul președinte, dar, după cum a început noua conducere, parcă-parcă mă încearcă un deja-vu: cândva, Burleanu, exilat cine știe pe unde, înfierând următoarea nouă conducere a FRF care…

 


Cele patru foi ale contractului fabulos de rentă viageră pe care Mircea Sandu l-a negociat cu sine însuși


Actul prin care Mircea Sandu a renunțat la renta viageră și privilegiile conferite de aceasta

Fotografii: Alexandru Hojda

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup