Simona Halep e gata să-și îndeplinească visul și să devină mamă: „Îmi doresc o familie fericită și mulți copii”

Publicat: 13 Feb. 2020, 21:49 Fotbal Intern
Simona Halep e gata să-și îndeplinească visul și să devină mamă: „Îmi doresc o familie fericită și mulți copii”

Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) a vorbit despre viitorul său după ce va renunța la cariera sportivă și recunoaște că și-ar dori să aibă mai mulți copii.

„Îmi doresc ceea ce mi se întâmplă acum, ceea ce am acum, o liniște sufletească, o bucurie interioară și oameni frumoși alături de mine, cu care petrec mult timp, care mă ajută să mă simt bine și mă protejează.

Sigur că mă văd cu copii, ziua aceea cu siguranță va fi, îmi doresc o familie fericită și destul de mulți copii”, a spus Simona Halep la Antena Stars.

„Simona are 28 de ani și nu va juca până la 35 de ani. Se va concentra pe viața de familie peste 3-4 ani” – Darren Cahill, antrenorul Simonei

A cerut bani pentru federații în Parlament

Până să renunțe la tenis, Simona Halep va trebui să se pregăteawscă intens pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde va reprezenta România.

Simona Halep nu stă degeaba nici când vine să se odihnească în România. Ea a fost miercuri în Palatul Parlamentului pentru a le cere politicienilor bani pentru federațiile sportive din România.

„Este ceva important pentru sportul românesc. Nu am venit aici pentru mine, am venit pentru noua generație care are neovie de infrastructură. Avem nevoie de o sală unde să joace echipa de Fed Cup. Fac apel pentru această cauză. Consider că tenisul românesc are nevoie de ajutor. Trebuie să se construiască un sistem pentru noile generații. Este mare nevoie”, a spus Simona Halep.

Ce urmează pentru Simona Halep în februarie

Halep se va pregăti în România pentru luna februarie, când va avea mai multe turnee importante în zona Golfului. Dubai Duty Free Tennis Championships e prima competiție la care va participa Simona după eliminarea de la Australian Open, în perioada 17-22 februarie, turneu pe care l-a și câștigat în 2015.

Imediat urmează Qatar Total Open, turneu câștigat de Simona în 2014. Românca a pierdut însă finala din 2019 în fața lui Elise Mertens, scor 6-3, 4-6, 3-6. La începutul lunii martie începe Indian Wells.

Publicat: 13 Feb. 2020, 21:49 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
De asta l-a părăsit Andreea Bălan! George Burcea, prins drogat cu cocaină la volan
De asta l-a părăsit Andreea Bălan! George Burcea, prins drogat cu cocaină la volan
FOTO Cum arată acum perla litoralului românesc. Celebrul complex turistic din Olimp va fi redeschis în vara anului 2020
FOTO Cum arată acum perla litoralului românesc. Celebrul complex turistic din Olimp va fi redeschis în vara anului 2020
ANUNT de ULTIMA ORA in Romania! E vorba despre CORONAVIRUS! 1000 de oameni AFECTATI
ANUNT de ULTIMA ORA in Romania! E vorba despre CORONAVIRUS! 1000 de oameni AFECTATI
Unul dintre cele mai mari fluvii din lume este în pericol de a seca. Zeci de milioane de oameni ar putea rămâne fără sursă de apă
Unul dintre cele mai mari fluvii din lume este în pericol de a seca. Zeci de milioane de oameni ar putea rămâne fără ...
Romanul care a semnat AZI cu AS Roma! A primit numarul 9 si clubul are asteptari uriase de la el
Romanul care a semnat AZI cu AS Roma! A primit numarul 9 si clubul are asteptari uriase de la el
Ce păţeşti dacă spargi un furuncul
Ce păţeşti dacă spargi un furuncul
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Poze INTIME cu amanta lui Dan Bittman! Cum arată dezbrăcată femeia care i-a furat mințile
Poze INTIME cu amanta lui Dan Bittman! Cum arată dezbrăcată femeia care i-a furat mințile
VIDEO Gestul inconştient al unui bărbat suspect de coronavirus în faţa oficialilor din Sănătate
VIDEO Gestul inconştient al unui bărbat suspect de coronavirus în faţa oficialilor din Sănătate
Cercetătorii au descioperit categoria de persoane care nu este afectată de coronavirus
Cercetătorii au descioperit categoria de persoane care nu este afectată de coronavirus
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
VIDEO | FRIGEE!!! O blondă şi prietena ei lesibană şi-au făcut de cap pe plajă
VIDEO | FRIGEE!!! O blondă şi prietena ei lesibană şi-au făcut de cap pe plajă
Soțul Andreei Bălan, prins drogat cu cocaină! Este un consumator cunoscut. Detalii cutremurătoare ies la iveală
Soțul Andreei Bălan, prins drogat cu cocaină! Este un consumator cunoscut. Detalii cutremurătoare ies la iveală
Andreea Mantea, prima reacție după ce s-a aflat că Bianca Comănici face filme pentru adulți
Andreea Mantea, prima reacție după ce s-a aflat că Bianca Comănici face filme pentru adulți
OFICIAL! Ministerul Sanatatii din Romania a dat vestea despre CORONAVIRUS! Este stare MAXIMA de ALERTA in Romania
OFICIAL! Ministerul Sanatatii din Romania a dat vestea despre CORONAVIRUS! Este stare MAXIMA de ALERTA in Romania
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia ...
Un ieșean a închiriat un apartament, dar a avut parte de șocul vieții sale. Incredibil ce a găsit tânărul atunci când s-a mutat: ”Erau peste tot…”
Un ieșean a închiriat un apartament, dar a avut parte de șocul vieții sale. Incredibil ce a găsit tânărul atunci când ...
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL [FOTO]
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL ...
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
Polițista Anna, concediată după ce a pozat indecent. Mai multe imagini au lăsat-o fără loc de muncă – FOTO
Polițista Anna, concediată după ce a pozat indecent. Mai multe imagini au lăsat-o fără loc de muncă – FOTO
Mai SEXY ca niciodată! Kim Kardashian a cucerit mințile bărbaților
Mai SEXY ca niciodată! Kim Kardashian a cucerit mințile bărbaților
DECIZIE RADICALĂ pentru Lora! Artista a renunțat la peruci și meșe false!  Cum arată acum părul artistei
DECIZIE RADICALĂ pentru Lora! Artista a renunțat la peruci și meșe false! Cum arată acum părul artistei
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Daniela Crudu, UMILITĂ GRAV, după ce s-a întors la iubitul care a călcat-o în picioare: "Aşa trebuie, bătute!"
Daniela Crudu, UMILITĂ GRAV, după ce s-a întors la iubitul care a călcat-o în picioare: "Aşa trebuie, bătute!"
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut multe altele'
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut ...
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”