Conducerea lui Dinamo n-are milă de nimeni! Șeful scoutingului, „executat” și el în CA: a primit preaviz și în 15 zile e out din „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV

Conducerea lui Dinamo n-are milă de nimeni! Șeful scoutingului, „executat” și el în CA: a primit preaviz și în 15 zile e out din „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se mai desparte de un om important! Din „Ștefan cel Mare” va pleca și șeful departamentului de scouting, Marius Iorga.

Postul pe care-l ocupa în club Iorga a fost desființat, acesta fiind artizanul transferurilor de „top” din ultimii ani, care au adus clubul în postura să lupte pentru evitarea retrogradării în Liga 1.

Iorga s-a format la juniorii lui Dinamo, ca portar, şi a ajuns cel mai sus în carieră în liga a doua.

Dinamo s-a despărțit de Marius Iorga, șeful departamentului de scouting

Fost jurnalist la Digi Sport, Iorga a intrat în preavizul de 15 zile, urmând apoi să se despartă de Dinamo, care a aflat azi că a scăpar de depunctarea în Liga 1.

Decizia în cazul lui Iorga a fost luată azi, atunci când s-a reunit Consiliul de Administrație a lui Dinamo. Cu unanimitate de voturi, membrii Consiuliului de Adminisitrație au decis înlăturarea lui Pablo Cortacero din funcția de președinte al CA. În locul acestuia a fost numit Constantin Eftimescu urmând ca, în două săptămâni, să aibă loc o nouă ședință a „Consiliului”.

Tot astăzi, Bogdan Bălănescu, fostul director general din „Ștefan cel Mare”, s-a despărțit oficial de Dinamo, după 22 de ani. Totuși, din informațiile ProSport, acesta are deja oferte din partea mai multor cluburi din Liga 1, cum ar fi FC Voluntari, Astra Giurgiu și CFR Cluj.

Dinamo se află pe locul 14 în Liga 1, cu nouă puncte obținute, după 11 meciuri jucate. Echipa lui Cosmin Contra se pregătește acum de partida cu Viitorul, din 16-imile Cupei României.

Eu am spus lucrurile pe care le-am spus și vad că am fost înjurat. Am mai stat și eu puțin cu lumea, și nu cu lumea bună… am mai aflat câteva ceva. Eu aș fi vrut ca spaniolii să aducă 40 de milioane de euro, dar nu a fost în stare să aducă 50.000. Vad că încearcă să facă ceva suporterii, dar cât rezistă? O lună? Două?

 

Cred că ar trebui să lase jucătorii să plece, dar nu știu ce antrenor vine… ce jucători mai vin. Eu spun că ar trebui să se înțeleagă cu jucătorii și să le dea câte ceva. Dacă nu ia cineva echipa, îmi este teamă că se va desființa. Deranjez că spun adevărul? Nu văd altă soluție”, a spus Dănuț Lupu, la Digi Sport.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…