Rușii i-au trimis lui Giovanni Becali avionul privat la scară. Trei fotbaliști au fost transferați la Moscova: „Petrec extraordinar”

Giovanni Becali este unul dintre cei mai influenți, controversați, dar și apreciați agenți de fotbaliști din țara noastră.

De-a lungul timpului, impresarul a realizat numeroase transferuri, unele mai importante și mai spectaculoase decât altele.

Cum a transferat Giovanni Becali trei fotbaliști la Moscova, chiar la miezul nopții

Controversat, dar în același timp respectat, Giovanni Becali a stat la mijlocul celor mai importante transferuri din istoria fotbalului românesc. El este, de pildă, cel care l-a transferat pe Adrian Mutu la Chelsea, în perioada de glorie a „Briliantului”.

Totuși, printre transferurile răsunătoare, s-au strecurat și mutări exotice efectuate de celebrul impresar. Într-o apariție recentă, Giovanni Becali a povestit cum a transferat trei fotbaliști români în Rusia, chiar la Moscova.

Este vorba despre Gabi Tamaș, Adrian Iencsi și Florin Șoavă, toți trei transferându-se la Spartak Moscova în anul 2004. Giovanni Becali a precizat că nu a fost vorba despre un transfer ușor de realizat, ba dimpotrivă.

Rușii au fost nevoiți să trimită avion privat pentru a-i deplasa pe români în Capitala Federației, având în vedere că perioada de mercato se închidea fix în acea zi, la miezul nopții.

„Eu le spun acum impresarilor să aibă grijă unde își duc jucătorii. Prima lor grijă, a jucătorilor, este să își ia banii. Jucătorul când semnează îl interesează să ia banii și să îi ia la timp. Eu mă feresc de echipe din Turcia sub locul 4-5, ajungi cu ele la TAS după.

De ce să am eu procese când îi duc în Rusia de exemplu. Într-o seară am dus 3 (n.r.- Gabriel Tamaș, Adrian Iencsi și Florin Șoavă). A venit avionul privat și i-am dus seara la Moscova la Spartak Moscova. În 25 de minute trebuia să dăm transferul, se închidea fereastra la 12 noaptea.

L-am chemat pe Bela Kassai. I-am zis că îi trimit prin fax toate contractele. S-a dus, a deschis Federația la 12 noaptea. El mai bea o bere seara, mai dormea pe la 9, pe la 10, nu știu cum l-am prin eu atunci (n.r. – râde).”

Giovanni Becali, opinie sinceră despre ruși: „Nu mă interesează politica lor, dar pot spune că rușii petrec extraordinar!”

În ceea ce îi privește pe ruși, agentul de fotbaliști a spus că atmosfera de acolo a fost una foarte bună pentru fotbalișii români, care au fost imediat „adoptați” în Rusia, iar de întârzieri salariale nu s-a pus niciodată problema.

„A venit avionul privat, a luat jucătorii și i-a dus la cantonament. Am petrecut seara ca lumea. Rușii petrec extraordinar. Nu mă interesează politica, dar la Moscova se trăiește.

La 11 când ne-am întors la avion era înghețat. Erau -11 grade. Ne-am dus, am mâncat, iar am făcut masă cu ei până s-a aranjat avionul. În Rusia se plătea exact în ziua care era trecută în contract”, a povestit Giovanni Becali, potrivit Fanatik.

Publicat: 18 07. 2025, 17:07
Actualizat: 18 07. 2025, 17:10