Primul meci la Astra și prima escapadă. Unde a fost surprins Denis Alibec, la ora 3:00 dimineața!

Primul meci la Astra și prima escapadă. Unde a fost surprins Denis Alibec, la ora 3:00 dimineața!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec a pus punct capitolului „FCSB” și s-a întors la clubul unde a obținut cele mai mari performanțe din cariera sa, Astra, după o perioadă nu foarte plăcută în tricoul roș-albastru.

Fosta campioană a României l-a adus pe fostul șeptar al actualei vicecampioane înapoi la Giurgiu, contra sumei de 1,4 milioane de euro, după ce, în iarna anului 2017, aceștia au plătit două milioane de euro în schimbul său. Alibec a debutat la giurgiuveni la o zi după oficializarea transferului. Acesta a intrat în minutul 72 al meciului jucat în deplasare, împotriva celor de la Poli Iași, terminat cu scorul de 1-1.

După meci, atacantul a petrecut în unul dintre cele mai renumite cluburi în aer liber din Iași, acesta fiind surprins în jurul orei 03:00 dansând în ploaie, anunță gsp.ro. Jucătorii Astrei au primit liber din partea antrenorului Marius Măldărășanu după remiza de la Iași.

„Mi-a fost foarte de dor de fotbal. Am făcut un singur antrenament cu colegii, dar am vorbit cu Măldă și mi-a spus că intru 10-15 minute! M-au primit foarte bine, sper să-i ajut și eu în continuare! Obiectivul meu e să joc fotbal. Asta nu decid eu, pot să joc și prost, nu numai bine! Depinde doar de mine! (n.r. – dacă pleacă peste șase luni în Arabia, la echipa lui Marius Șumudică)”, a spus Alibec după meciul de la Iași.

Când juca la FCSB, Denis Alibec a fost în centrul atenției din cauza vieții extrasportive, el având conflicte cu antrenorul Nicolae Dică și fiind acuzat că fuma și că e supraponderal.

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani