OFICIAL | „U” Cluj a reușit două transferuri în plin campionat. Unul dintre jucători a fost școlit de Le Mans și Nice

Octavian Vasilescu 08 Oct. 2019, 15:13 Campionat

„U” Cluj a anunțat marți două transferuri. Alexandru Roșca și Arnaud Guedj au semnat cu echipa pregătită de Adrian Falub. Amândoi vor evolua la Cluj-Napoca până la finalul sezonului.

„U” Cluj a făcut marți anunțul oficial în privința celor doi: „Mijlocașii Alexandru Roșca (21 de ani) respectiv Arnaud Guedj (22 de ani) vor îmbrăca, până în vara anului viitor, tricoul Universității Cluj.

Format de FC Ardealul, Alexandru Roșca evoluează în banda stângă a liniei mediene și vine de la CSM Reșița, după ce a mai trecut pe la Daco-Getica București, Dunărea Călărași și Aerostar Bacău.

Crescut de Le Mans, mijlocașul central cu dublă cetățenie, franceză și senegaleză, Arnaud Guedj, a jucat trei sezoane pentru echipa secundă a celor de la OGC Nice, dar și în Ucraina, la FK Zirka Kirovohrad respectiv în Super Liga din Albania, pentru Skénderbeu.

Le urăm bun venit și să ne bucurăm împreună de cât mai multe reușite!”, se arată în comunicatul emis de Universitatea Cluj.

În campionat, „U” Cluj stă foarte rău în acest moment. După nouă jocuri disputate, echip care în sezonul trecut a ajuns la baraj se află acum pe locul 16, primul retrogradabil. „U” are 11 puncte la activ și se află la opt puncte de UTA, ocupanta locului 3.


Alexandru Roșca, când evolua pentru Daco-Getica (ex-Juventus)

Octavian Vasilescu 08 Oct. 2019, 15:13 Campionat
Pe aceeași temă