„Regele” și un discurs pe măsura renumelui. Tricolorii U21 trebuie să asculte vorbele marelui Hagi înaintea meciului cu Croația: „Lăsați-i să fie ei! Important e că băieții ăștia ne dau speranțe că vom deveni iarăși mari”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi este o personalitate emblematică a fotbalul românesc și nu numai. Toți asimilează România cu Hagi. A făcut lucruri uriașe pentru națională, iar înaintea debutului echipei U21, „Regele” și-a permis să le dea câteva sfaturi foarte prețioase tricolorilor lui Mirel Rădoi. E vorba de un mesaj care îi va motiva suplimentar pe băieți, dacă mai era vorba de așa ceva, ținând cont de anvergura competiției.

Hagi este conștient că fotbaliștii noștri sunt foarte valoroși. Trebuie să își facă jocul, să dea tot ce e mai bun din ei, să nu se lase presați de emoție. Astfel vor putea avea un traseu frumos la EURO și vor reuși să scoată în stradă mii de români, așa cum a făcut generația lui Gică Hagi prin 1994. „E o generație care poate fi mai bună ca a noastră, cea care a reușit performanța de la Mondialul din 1994. Simțindu-i și văzându-i pe acești copii, pe care-i cunosc de mici, am mare încredere în ei. Au demonstrat până acum că sunt buni, puternici, se pot duela cu oricine de afară. Trebuie doar să certifice nivelul la care au ajuns, să facă performanță pentru ei, să ne aducă și nouă fericire„, și-a început Hagi discursul, care a continuat:

Ar fi o greșeală să le punem asta în față. Una e s-o gândești, alta e s-o pui doar pe hârtie, cum au procedat columbienii în 1994. Lăsați-i să joace fiecare meci în parte, să aibă încredere, să intre cu tupeu pe teren! Lăsați-i să fie ei! Nu trebuie să te lași condiționat de adversar. Îl analizezi, îl cunoști cât e de puternic, îți iei măsuri să te aperi, dar e obligatoriu să ataci. Dacă nu știi asta, e greu să fii mare!

Nu există la un turneu final o echipă care să nu fie foarte bună. Poți face zero puncte sau maximum! Dar trebuie să fii de top, să joci ambele faze, tot! Important e că băieții ăștia ne dau speranțe că vom deveni iarăși mari„.

România face parte din Grupa C a Campionatului European U21. Se află într-o grupă infernală, cu Franța, Anglia și Croația. Tricolorii debutează împotriva Croației azi, iar partida poate fi urmărită în format live blog pe www.prosport.ro.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?