INTERVIU | „Am fost carne de tun, am fost scos țap ispășitor”. Cel mai controversat decar din istoria naționalei dezvăluie ce înseamnă să fii fotbalist în Danemarca și povestește cum a devenit victima numărului 10

INTERVIU |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • George Florescu (32 de ani), fostul mijlocaș al naționalei României, în prezent la Omonia Nicosia, în Cipru, vorbește, într-un interviu pentru ProSport, despre viața în țara ce ne va fi adversară duminică și despre cum a întâlnit oameni care râdeau fără motiv.
  • Clujeanul a evoluat în Danemarca, în perioada 2007-2010, la Midtjylland.
  • Florescu nu a evitat subiectul numărului 10, care l-a făcut unul dintre cei mai contestați jucători ai naționalei, chiar dacă el juca închizător.


Românul care poate caracteriza cel mai bine meciul România – Danemarca este George Florescu. Mijlocașul originar din Cluj-Napoca a jucat aproape trei ani în campionatul adversarilor de duminică și are 11 meciuri în naționala României.

Șapte ani au trecut de la debutul lui George Florescu sub tricolor. Venea din Danemarca, de la Midtjylland, unde îl remarcase Răzvan Lucescu. Povestește că a intrat în vestiar și a văzut tricoul cu numărul 10 și numele său pe el. Nimeni dintre jucătorii vechi din lot nu l-a luat. Fără voia sa ajunsese decar, dar postul său rămăsese cel de închizător. L-a îmbrăcat și a intrat pe teren, neștiind că asta avea să-l pună în gura contestatarilor. A devenit subiect național, fiind numit cel mai slab număr 10, deși comparația cu Dobrin, Boloni, Hagi sau Mutu era greșită, pentru că Florescu era un jucător de alt profil.

La șapte ani distanță, George Florescu joacă în Cipru, la Omonia Nicosia. Spune că e cea mai liniștită țară unde te poți retrage, deși nivelul fotbalistic a crescut, iar presiunea fanilor e mare. Privește povestea cu numărul 10 din 2010 cu regretul unui om judecat fără vina sa. Consideră că a fost „carnea de tun” a acelei generații și spune că e mândru dacă așa au fost „salvați” ceilalți de gura contestatarilor. Clujeanul spune că, atunci când se va face antrenor, nu va judeca niciodată un fotbalist după numărul pe care îl poartă și îi va da numărul chiar și unui fundaș dreapta.


George Florescu a purtat la naționala României și numărul 19, nu doar 10

Florescu le povestește românilor și cum e viața în Danemarca, una dintre țările cu cei mai fericiți locuitori de pe Glob. De la oameni care îți zâmbesc pe stradă, fără vreun motiv anume, la taxe incredibil de mari pentru mașini și multă bere la meciuri.

  • Meciul România – Danemarca, contând pentru Preliminarii CM Rusia 2018, e programat să se desfășoare pe 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena din Cluj Napoca.
  • România și Danemarca fac parte din Grupa E de calificare, alături de Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazakhstan. Cele două naționale ocupă locurile 4, respectiv 3 după desfășurarea a patru etape.

„Eram puțin șocat. Toată lumea zâmbea pe stradă”

George, cum e în Cipru?
Este țara perfectă unde să-ți închei cariera. Mă simt foarte bine. Atmosfera e total diferită față de România. Măcar noi avem suporteri la meciuri (râde). Cu APOEL, Apollon, Anorthosis sunt 15.000 de suporteri. Presiunea este puțin diferită, pentru că aici suporterii sunt de genul celor din Grecia. Le place să pună presiune, din toate punctele de vedere, vin și la antrenamente, vorbesc cu jucătorii… Campionatul pot spune că e la același nivel cu cel din România, dar aici se plătește mai bine. Își permit să aducă jucători cu cariere frumoase în străinătate, chiar dacă sunt pe final de carieră. Jucători cu sute de meciuri în La Liga sau în Portugalia. Noi avem 12 internaționali în echipă, dintre care doar șase sunt la naționala Ciprului.

Motivul pentru care te-am sunat e meciul cu Danemarca. Tu ai jucat trei sezoane acolo. Cum va fi acest meci și cine e favorită?
Consider că Danemarca e favorită. Nivelul jucătorilor lor îl depășește pe cel al jucătorilor României. Cam toți sunt jucători de bază la echipele unde joacă, cluburi importante în Europa. România nu prea are jucători care s-au impus la echipe mari.

Tu cum ai ajuns să joci în Danemarca?
Am retrogradat cu Torpedo Moscova și agentul meu mi-a spus că poate să mă ducă la o echipă de top din Danemarca și că acolo aș putea fi urmărit de echipele puternice din Europa. Midtjylland m-a cumpărat atunci de la Torpedo, aveam 23 de ani și am stat doi ani și jumătate acolo. Era o echipă formată recent, prin contopirea mai multor echipe mai mici și am ajuns să ne batem la campionat.


George Florescu a jucat timp de trei sezoane în campionatul Danemarcei

Cum era viața acolo? Ți-ai dat seama de ce sunt printre cei mai fericiți din lume?
Nu știam asta (râde). Eram puțin șocat la început, pentru că toată lumea zâmbea pe stradă fără niciun motiv. Am întâlnit foarte mulți oameni buni. Midtjylland își făcea academie atunci și a reușit să atingă un record la trofee câștigate la nivel de juniori. Cât am stat eu au vândut zece jucători pe câte două milioane de euro în Italia, Spania, Anglia. Vindeau pe bandă rulantă.


„U” Cluj, Șheriff Tiraspol, Torpedo Moscova, Midtjylland, Alania Vladikavkaz, Arsenal Kiev, Astra, Dinamo Moscova, Qabala și Omonia Nicosia sunt echipele pentru care George Florescu a evoluat în cariera sa de jucător.


Lucrezi până la 17:00, dar plătești mașina de trei ori

Nu lucrează nimeni seara, e adevărat?
Da. Orășelul în care stăteam eu era mic și destul de plictisitor și mergeam mult în Copenhaga sau Malmo, dar se închideau cam toate după ora 5. E gol orașul. Rămâneau doar pub-urile deschise.

Taxele sunt mari?
Plătesc taxe mari, dar au totul gratuit, mă refer la școli, spitale. La mașini sunt taxele mari. La cumpărarea unei mașini, plătești 180 la sută din valoarea mașinii. Plătești de aproape trei ori valoarea mașinii. Ei sunt foarte dezvoltați și sunt conștienți de influența negativă a mașinii asupra mediului. Sunt avansați din punctul ăsta de vedere. Au piste de biciclete peste tot. Noi ne antrenam la 10 kilometri de oraș, dar dacă doream să merg cu bicicleta aveam piste până acolo.


52 de meciuri și 4 goluri a bifat Florescu pentru Midtjylland

Și restul taxelor sunt mari?
Sunt, dar și salariile sunt mari. Își permit să plătească. Eu aveam un salariu bun acolo, chiar dacă plăteam taxele. Pentru că eram străin, plăteam doar 35 la sută din salariu. Așa e la străini, în primii trei ani. După aceea plătești 50-60 la sută. Acolo clubul îți plătește salariul și apoi îți achiți tu taxele. Recent m-a sunat o firmă de acolo, care se ocupă de recuperarea plusului de taxe, m-au întrebat dacă vor să se ocupe ei de taxele pe care le-am plătit în plus, după recalculare. Când se întâmplă ceva de genul în altă parte?

Se bea multă bere în Danemarca?
Se bea (râde). Se bea și la meciuri. Veneau cu câte patru-șase beri. Aveau suport de carton că nu poți duce atâtea. Când se termina mai mergea unul și aducea (râde).

Te-a schimbat Danemarca, ca om sau ca și fotbalist?
Foarte mult. Am primit o educație fotbalistică foarte bună. Am acaparat din seriozitatea pe care o au ei. Înainte de antrenament pot face cele mai mari porcării inventate, dar pe teren sunt cei mai serioși. Antrenamentele erau deosebit de grele, dar nu se plângea nimeni. Nu făceau rabat de la muncă și asta va fi un avantaj al lor în meciul de duminică.

„Frații” români m-au făcut „carne de tun”

Să vorbim și de perioada ta la națională. La ce te gândești când vezi numărul 10?
La ce să mă gândesc? La un număr. Sincer, de atâtea ori am vorbit despre subiectul ăsta că nu prea mai am de adăugat ceva. Numărul 10 este un număr. Eu, toată viața am fost un muncitor. Dacă o să ajung un antrenor bun și vine fundașul dreapta să ia numărul 10 îi spun: „Ia-l, frate, care e problema”.


Curajul lui Răzvan Lucescu de a-i da numărul 10 lui George Florescu a fost contestat îndelung de foștii jucători ai naționalei

Acea poveste ți-a făcut mult rău?
Mi-a dăunat enorm din punct de vedere profesional și din punctul de vedere al „fraților” mei români. Am fost scos țar ispășitor. Veneam din Danemarca, de la o echipa bună, dar totuși din Danemarca. Uitați-vă la numele care erau atunci în echipă cu mine. Am fost scos eu țap ispășitor, care aveam cele mai puține meciuri și cea mai mică experiență internațională. Au găsit „carnea de tun”… Eu sunt mândru că am jucat la națională cu jucători ca Lobonț, Chivu, Rădoi, Tamaș, Contra, Marica, Niculae, Raț… Dacă a fost să fiu țap ispășitor nu-mi pare rău deloc. Ei au fost băieți de caracter cu toții și nu mi-ar părea rău că am fost „carnea de tun” pentru rezultatele noastre.

Ai ceva să-i transmiți următorului jucător care va prelua numărul 10 la națională?
Nu. Eu dacă m-aș duce iarăși la națională, l-aș lua din nou. Dacă mi-a fost oferit, cu numele meu pe spate, ce puteam să fac? Atunci eram contestat de niște oameni pe care îi refuzasem, nu eram de-al lor. Niște impresari despre care nu vreau să vorbesc.


11 meciuri și 1 gol are George Florescu la naționala de seniori a României


Clasament Grupa E a Preliminariilor CM Rusia 2018:

1.     Polonia     4     3     1     0     10-5     10 pct.
2.     Muntenegru     4     2     1     1     9     4     7     
3.     Denemarca     4     2     0     2     7     5     6     
4.     România     4     1     2     1     6     4     5     
5.     Armenia     4     1     0     3     4     10     3     
6.     Kazakhstan     4     0     2     2     3     11     2
*locul 1 se califică direct, iar locul 2 merge la play-off.

Program etapa 5:

26 martie
Armenia – Kazakhstan / ora 20:00
Muntenegru – Polonia / ora 21:45
România – Danemarca / ora 21:45

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen