Ilie Dumitrescu îi dă dreptate lui Contra în cazul Mitriță: „Reacția lui mi se pare normală. Nu îl jignesc, dar nu sunt realizări”

Redactor:
Dan Mirea
Ilie Dumitrescu îi dă dreptate lui Contra în cazul Mitriță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Mitriță (24 de ani) se află în centrul unui scandal la echipa națională, după dubla cu Suedia și Insulele Feroe, iar Ilie Dumitrescu consideră că decizia selecționerului Cosmin Contra este una corectă.

Jucătorul lui New York City FC l-ar fi înjurat pe Ionel Gane în timp meciului cu Suedia, susține DigiSport, însă secundul lui Contra a negat imediat acest lucru. Prezent în emisiune, Ilie Dumitrescu a scos în evidență lipsa realizărilor lui Mitriță și este de acord cu decizia lui Contra, în cazul în care incidentul cu Ionel Gane ar fi avut loc.

„Eu nu pot schimba cifrele și evoluțiile unui jucător. Mă așteptam la mai mult de la Mitriță și de la flancul stâng. Nu îl jignesc, dar nu sunt realizări. Este un jucător cu calități foarte bune, pe mine mă surprinde că nu apar și reușitele la echipa națională. Nu a avut cifre foarte bune în meciurile oficiale. A fost convocat datorită evoluțiilor foarte bune de la Craiova și după transferul lui New York City.
 
Nu știu speța, dar în momentul în care ai un comportament și ieși în decor cu un dialog care pune stafful în dificultate… Dacă nu iei o decizie cu jucătorul ăla, va veni și un alt jucător care să facă la fel. Nu este ok că ești înlocuit la pauză, dar dacă nu te simți confortabil, încerci ca la antrenamente să scoți mai mult pentru următorul meci. Dacă nu te-ai antrenat cum trebuie, grupul simte și reacția lui Contra mi se pare normală, dacă lucrurile s-au întâmplat chiar așa”, a spus Dumitrescu, la DigiSport.

Mitriță a jucat doar 45 de minute în dubla pe care naționala României a disputat-o contra Suediei (1-2, la Stockholm) și Insulelor Feroe (4-1). Atacantul de la New York City a urmărit meciul cu Feroe, de la Cluj. După ce a ajuns în SUA, înapoi la New York, Alex Mitriță a reacționat printr-o postare pe Instagram: „Răutatea voastră nu ma doboară, mă face mai puternic!”, a scris acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz