Gheorghe Hagi – Ianis Hagi, al șaselea duo tată-fiu care joacă pentru naționala României. Cine sunt celelalte cinci „perechi” care au evoluat sub tricolor. Doi fotbaliști uriași au debutat împreună

Gheorghe Hagi - Ianis Hagi, al șaselea duo tată-fiu care joacă pentru naționala României. Cine sunt celelalte cinci
  • Publicat:
  • Actualizat:

În fine, Ianis Hagi a debutat în echipa națională în meciul de la Ploiești contra Lituaniei, jucând ultimele 22 minute. Scriu „în fine”, pentru că s-a pomenit despre accederea tânărului Hagi în echipa reprezentativă încă de când s-a născut, adică din urmă cu 20 de ani.

Nimic de zis, băiatul a ajuns pe merit, arătând că are stofă de fotbalist. Chiar și cu prilejul acestui debut, fără a avea cine știe ce realizări în dreptunghiul verde, s-a mișcat totuși bine. El a debutat astfel după 35 de ani, 3 luni și o săptămână de la primul joc ca tricolor al tatălui său (la 10.08.1983, Norvegia – România 0-0), acesta având atunci 18 ani și jumătate și jucând toate cele 90 de minute. Ianis are 20 de ani și aproape o lună. Este al 14-lea jucător pe care l-a debutat Contra de când este selecționer. Prin acest debut însă, a apărut a șasea familie tată-fiu în care ambii au îmbrăcat tricoul echipei naționale a României.

Celelalte cinci (în ordine alfabetică):

LUNG / Silviu (tată), portar, născut 09.09.1956, debut 21.03.1979, 76 jocuri; Tiberiu Adrian (fiu), portar, născut 24.12.1978, debut 03.03.1999, 1 joc; Silviu jr. (fiu), portar, născut  04.06.1989, debut 05.06.2010, 3 jocuri.

LUPESCU / Niculae (tată), fundaș, născut 17.12.1940, debut 24.06.1967, 20 jocuri / 2 goluri; Ioan Angelo (fiu), mijlocaș, născut 09.12.1968, debut 03.02.1988, 74 jocuri / 6 goluri

MARIN / Petre (tată), fundaș, născut 08.09.1973, debut 27.05.2004, 9 jocuri; Răzvan Gabriel (fiu), mijlocaș, născut 23.05.1996, debut 08.10.2016, 14 jocuri / 1 gol

NECULA / Răducan (tată), portar, născut  10.05.1946, debut 24.06.1967, 56 jocuri; Cătălin Răducan (fiu), fundaș, născut 04.12.1969, debut 31.01.1993, 4 jocuri

STOICA / Tudorel (tată), mijlocaș, născut 07.09.1954, debut 14.10.1979, 15 jocuri; Alin Tudor Adi (fiu), mijlocaș, născut 10.12.1979, debut 18.03.1998, 12 jocuri

– După cum se vede, la familia Lung au fost doi fii.

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup