EXCLUSIV | Mutu, pus la punct: „Cum să-l critice pe Gică? Ești golan între golani și domn între domni”

EXCLUSIV | Mutu, pus la punct:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir, fost conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal, a intervenit în conflictul iscat după neconvocarea lui Ianis Hagi la acțiunea echipei naționale cu Finlanda și Chile. Adrian Mutu, finul lui Hagi, dar bun prieten cu selecționerul Contra, a folosit cuvântul „penibil” când a comentat spusele celui mai mare fotbalist din istoria României.

„Dacă au început să-l critice pe Gică Hagi, atunci ne așteaptă un viitor trist. Mircea Sandu, care a jucat la națională și a condus fotbalul românesc 25 de ani, poate să-i zică ceva, dar cum să zică Mihalcea (n.red. – antrenorul secund al primei reprezentative)? Cum să-l critice Mutu?”, a spus Dragomir la ProSport LIVE.

Acesta a detaliat: „L-am admirat pe Mutu, am ținut la el, dar nu poate să facă asemenea greșeli. E antrenor, trăiește din rezultate, iar acum e corigent. Nu e prost, provine dintr-o familie bună, are educație, dar trebuie să se debaraseze de golănisme…Ești golan între golani și domn între domni. E finul lui Hagi, dar acum nu mai e!”

Echipa națională a României va disputa la data de 31 mai, în Austria, o partidă de verificare contra echipei naționale a statului Chile, iar pe 5 iunie, la Ploiești, „tricolorii” vor juca un meci amical contra Finlandei.

Selecționerul Cosmin Contra pregătește debutul pentru Liga Națiunilor, competiție care va avea loc în toamnă. Echipa națională va evolua după următorul program:

7 septembrie: România – Muntenegru, Lituania – Serbia (ora 21:45)

10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)

11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)

14 octombrie: România – Serbia (ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)

17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45)

20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Cum a ajuns Cătălin Bordea să cumpere BMW-ul lui Capatos – VIDEO
Cum a ajuns Cătălin Bordea să cumpere BMW-ul lui Capatos – VIDEO
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă