DNA s-a sesizat în cazul acoperișului de la Național Arena

DNA s-a sesizat în cazul acoperișului de la Național Arena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Direcția Națională Anticorupție s-a seziat din oficiu și a început urmărirea penală „in rem”, pentru abuz în serviciu , în cazul acoperișului Național Arena, anunță MEDIAFAX.

Anchetatorii susțin că la baza sesizării din oficiu, au stat mai multe fapte, printre care ar fi decizia de modificare a proiectului acoperișului de pe stadion. Inițial „proiectul prevedea edificarea unui acoperiș de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaște motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcția unui acoperiș retractabil, din alt material, aspect care impunea obținerea unui nou aviz I.S.U.” se spune într-un comunicat de joi al DNA.

„La încheierea lucrărilor, deși se știa că nu este posibilă obținerea avizului, s-a efectuat plata către constructor. Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperișul a costat 84 milioane lei.”, susține DNA.

Pe 15 ianuarie, primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava, declara într-o conferință de presă că „suma din contractul inițial pentru modernizarea Arenei Naționale a fost majorată cu 200 milioane lei, prin două contracte adiționale, pentru realizarea unui acoperiș mobil, care necesita schimbarea proiectului „.

Tot el anunța atunci, pe pagina sa de Facebook, că stadionul Arena Națională nu poate fi utilizat din cauza acoperișului retractabil, pentru care suma inițială a proiectului a crescut cu 200 de milioane de lei și care a fost construit fără să existe autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), iar eliberarea acestui document este și acum imposibilă din cauza faptului că materialul din care este construit nu este omogolat în România.

Potrivit lui Sava, la finalul lucrărilor, deși se știa că stadionul nu va putea primi avizul de la IGSU, din cauza faptului că materialul din care este construit acoperișul nu este omologat în România, fosta administrație a decis totuși să semneze recepția lucrărilor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a transmis pe 15 ianuarie un punct de vedere Primăriei Capitalei, prin care anunța municipalitatea că „Arena Națională nu va primi autorizație de securitate la incendiu până când materialul din care este realizat acoperișul retractabil nu va putea fi omologat în Uniunea Europeană”.

Din contractul privind reabilitarea și modernizarea Arenei Naționale rezultă că prețul inițial prevăzut în contract a fost de 411.062.996,36 lei exclusiv TVA, reprezentând 119.770.110,53 euro (1 euro – 3.4321 lei la data de 12.12.2006), la care se adaugă TVA în valoare de 78.101.969,31 lei, respectiv 489.164.965,67 lei inclusiv TVA, pentru execuția și finalizarea lucrării.

Printr-un act adițional (nr. 3/2009 la contractul de lucrări de execuție nr. 3556/19.04.2007 nr. 8411/15.12.2009), s-a introdus un alineat nou, potrivit căruia „Contractantul se obligă să elaboreze Proiectul Tehnic, Detalii de Execuție și să execute lucrări suplimentare, reprezentând realizarea unui acoperiș retractabil pentru terenul de joc, pe o structură portantă unică și supraînălțarea terenului de joc, în vederea finalizării și punerii în funcțiune a obiectivului de investiții «Reabilitarea și Modernizarea Stadionului Național Lia Manoliu»”.

Astfel, se modifica și suma prevăzută inițial ca preț al contractului, de la 411.062.996,36 lei exclusiv TVA la 417.382.869,98 lei exclusiv TVA (adică plus 6.319.873,62 lei), la care se adaugă suma de 84.831.932,80 lei exclusiv TVA, respectiv 100.950.000,03 lei cu TVA pentru proiectarea, execuția și finalizarea lucrării, față de contractul inițial, care prevedea TVA în valoare de 78.101.969,31 lei.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele