Bătuți cu Regele!

Redactor:
Iulian ANGHEL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fosta Iugoslavie a fost partenerul tradițional al României, cele două formații întâlnindu-se de 39 de ori în meciuri, fie oficiale, fie amicale. Primul dintre cele disputate pe terenul nostru a avut loc în iunie 1923, la numai un an de la cel dintâi joc din istoria tricolorilor, în care i-am avut adversari tot pe iugoslavi, dar la ei acasă.

Jocul de la București a fost programat în Parcul Sportiv al FSSR (actualul complex Tineretului) și a contat pentru Cupa Majestății Sale Regele Alexandru I al Serbiei, Croației și Sloveniei. Interesul în jurul fotbalului crescuse, la meci venind în jur de 10.000 de oameni, iar familia regală a cerut construirea unei tribune speciale pentru înaltele personalități care își anunțaseră prezența. Din cauza acestei tribune s-a iscat un mic scandal, Mario Gebauer, șeful fotbalului de atunci, un fel de Mircea Sandu al timpurilor noastre, fiind acuzat că a deturnat o parte din fondurile alocate acelei investiții. Partida a început la ora 18:00, iar pe bilete a fost bătaie, deoarece exista o singură casă deschisă la Școala de Agricultură (actuala Facultate de Agronomie).

Adevăr sau minciună?

Într-una dintre cărțile sale, „Zile și nopți pe stadioane“, regretatul Ioan Chirilă a descris în stilul caracteristic atmosfera meciului: „A fost înghesuială mare, deoarece biletele s-au dat oarecum benevol, întrucât nu se fixaseră prețuri la ele. Terenul era împrejmuit doar de un gărduleț și unii spectatori stăteau pe iarbă. Echipa României nu era sudată și fusese alcătuită după un criteriu ciudat: însumarea părerilor tuturor, ceva de genul tu cu cine te înțelegi mai bine?“.   Tot Chirilă a prezentat și o fază ce ar putea fi unică în istoria fotbalului mondial. E vorba despre întâmplarea care a condus la marcarea golului doi al oaspeților, din minutul 39: „În acel moment fanfara a început să cânte imnul, iar noi ne-am oprit. Cu o seară înainte ni se spusese că dacă o să auzim imnul să ne oprim, indiferent de fază, pentru că aceasta ar însemna intrarea pe stadion a familiilor regale ale României și Iugoslaviei. Și ne-am oprit ca niște figurine, pe tabla de demonstrație. Iugoslavii însă nici gând. Probabil că nu li se comunicase acest ciudat protocol. Și astfel, Vineck a mărit scorul, slalomând, fără împotrivire, printre jaloane“. Relatarea lui Chirilă a fost contracarată însă peste ani de unele voci, care au considerat că nea Vanea a exagerat, prezentând o minciună, care a prins la public, și că familiile regale au fost de la început la meci.

„Luați-vă pălăriile de pe iarbă“

Tot în cartea lui Ioan Chirilă e prezentat un episod petrecut după pauză: „Numărul spectatorilor a crescut. Trăsurile se opreau, din curiozitate, și din când în când se auzeau strigătele bragagiilor. Imediat după reluare, noi am redus scorul lui Ronnay. În tribună și pe iarbă a fost bucurie de nedescris. Arbitrul austriac Retschuri a fost nevoit să oprească jocul două minute, iar spectatorii rugați insistent să își ia pălăriile de pai de pe iarbă, pe care le aruncaseră în momentul în care portarul sârb scosese mingea din plasă“.

Cronica meciului scrisă în numărul 22 din „Ecoul Sportiv“, data apariției 16 iunie 1923

„În min. 23, munca sârbilor este răsplătită, iar Vinek, mințind fundașii noștri, se apropie de goal și trage de la 5 m. Szatmary plonjează, dar prea tarziu. Portarul nostru a făcut marea greșeală de a lăsa pe adversar să se apropie de poarta sa, în loc de a-l ataca în momentul când adversarul căuta să se apropie trimițând balonul înainte. Prin marcarea goalului, moralul sârbilor s-a ridicat, iar ai noștri încep să iuțească alura și să se întrebuințeze mai mult. Către sfârșit (n.n. repriza I) jocul devine iar egal, iar o nouă șarjă a lui Vinek este tradusă printr-un al doilea goal pentru echipa sa (39’). Tactica alor noștri, de a face în prima repriză un joc de defensivă, nu adusese rezultatul dorit, obosirea adversarului, ci marcarea pentru ei a două puncte, așa că în repriza a doua au fost nevoiți să facă un joc iute pentru a contrabalansa prima greșeală. În al doilea minut se produce o deschizătură în echipa Jugoslaviei, iar Ronnay marchează primul punct în aplauzele zgomotoase ale publicului. Cu toate că echipa noastră are inițiativa și avantajul ca joc în terenul advers, nu poate aduce un rezultat definitiv, fie din cauza ghinionului, dar cât și în mare parte din lipsa de eficacitate în fața goalului; au menajat prea mult pe portar, ținând să tragă numai de la 4-5 metri. De altfel, sârbii au făcut un joc inteligent, au făcut un joc de cupă, adică retrăgându-și o parte din înaintare în apărare. În fața unei apărări duble și a unui ghinion așijderea, toată munca disperată depusă a echipei noastre nu a putut aduce nici o schimbare“.

 

 

Pe aceeași temă
Ups! Andreea Marin, gafă colosală! Lenjeria mult prea mică a lăsat la vedere tot
Ups! Andreea Marin, gafă colosală! Lenjeria mult prea mică a lăsat la vedere tot
Norul de poluanţi generat de erupţia vulcanului din La Palma ajunge în România. În cât timp va acoperi toata ţara
Norul de poluanţi generat de erupţia vulcanului din La Palma ajunge în România. În cât timp va acoperi toata ţara
Alegeri Germania. Cum funcţionează sistemul electoral german şi de ce este considerat unul dintre cele mai bune din lume
Alegeri Germania. Cum funcţionează sistemul electoral german şi de ce este considerat unul dintre cele mai bune din lume
Abramovich ia o decizie neașteptată în cazul lui Kante
Abramovich ia o decizie neașteptată în cazul lui Kante
Care sunt, de fapt, cele mai bune anvelope de iarnă în 2021? Testate bucată cu bucată!
Care sunt, de fapt, cele mai bune anvelope de iarnă în 2021? Testate bucată cu bucată!
Gata! S-au hotărât! Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu şi Dani Oțil pentru copilul lor. E puțin șocant…
Gata! S-au hotărât! Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu şi Dani Oțil pentru copilul lor. E puțin șocant…
Toată România îl ştia. Zi tristă, a murit subit în urma unui infarct
Toată România îl ştia. Zi tristă, a murit subit în urma unui infarct
Imagine șocantă cu Viorica de la Clejani la spital! NU a fost externată! Adevărul despre starea ei
Imagine șocantă cu Viorica de la Clejani la spital! NU a fost externată! Adevărul despre starea ei
Dieta care luptă cu COVID. Ce alimente să mănânci pentru a-ți ușura boala
Dieta care luptă cu COVID. Ce alimente să mănânci pentru a-ți ușura boala
Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO
Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO
Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO
Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO
Valentina Pelinel, primele declarații despre a patra sarcină: 'Este o binecuvântare de la Dumnezeu'
Valentina Pelinel, primele declarații despre a patra sarcină: 'Este o binecuvântare de la Dumnezeu'
E OFICIAL! Ce pensie alimentară va plăti Reghe pentru fiul pe care îl are cu Anamaria Prodan
E OFICIAL! Ce pensie alimentară va plăti Reghe pentru fiul pe care îl are cu Anamaria Prodan
Mor pe capete. O boală misterioasă ucide pe loc. Oamenii de știință avertizează
Mor pe capete. O boală misterioasă ucide pe loc. Oamenii de știință avertizează
Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă
Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc:
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare
Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare
Alegeri Germania. Germanii merg azi la urne pentru a decide urmaşul Angelei Merkel. Cine sunt favoriţii şi cum arată posibilele coaliţii. S-au deschis urnele LIVE UPDATE
Alegeri Germania. Germanii merg azi la urne pentru a decide urmaşul Angelei Merkel. Cine sunt favoriţii şi cum arată posibilele coaliţii. S-au deschis urnele LIVE UPDATE
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Simona Halep, o nouă decizie radicală! Schimbarea care îi poate influenţa decisiv viitorul carierei
Simona Halep, o nouă decizie radicală! Schimbarea care îi poate influenţa decisiv viitorul carierei
Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România
Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului
Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO
Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO
Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată
Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată
Aspecte la care nu se gândește nimeni când cumpără o mașină, deși sunt extrem de importante
Aspecte la care nu se gândește nimeni când cumpără o mașină, deși sunt extrem de importante
Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO
Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`