Cum au aterizat feroezii la Bucureşti, în 1992. "Băăăi, ăla e Lerby, nu glumesc!" Puloverele sărăcăcioase, cipilica lui Knudsen şi armata de ziarişti români. Răzvan Toma scrie despre momentul care a "paralizat" aeroportul Otopeni

26 mar 2019 6940 afişări Nationala
Cum au aterizat feroezii la Bucureşti, în 1992. "Băăăi, ăla e Lerby, nu glumesc!" Puloverele sărăcăcioase, cipilica lui Knudsen şi armata de ziarişti români. Răzvan Toma scrie despre momentul care a "paralizat" aeroportul Otopeni

Mi-am amintit de prima vizită în ţara noastră a acestei minuscule reprezentative care a dat ceva bătăi de cap multora, atunci, cu pronunţia şi transcrierea. Era pe la început de mai 1992, când vremea de-afară era superbă, totul înflorit, primăvară aflându-se în plin mandat. Eram şi eu tânăr ca şi cei mai mulţi dintre colegii mei de la săptămânalul „Fotbal Plus”, luând atunci alături de ei cu asalt Aeroportul Otopeni, unde aşteptam să aterizeze avionul care transporta ciudata reprezentativă a Feroe.

Dacă ai fi făcut rapid atunci un sondaj printre români, cu siguranţă că ar fi ieşit procente foarte mari de indivizi care nu ştiau nimic despre această ţară. Situaţia cred că nici acum nu ar fi prea diferită, cu excepţia mediului fotbalistic. Şi nu îi poţi critica prea dur pe cei neştiutori, pentru că aceasta nu este nici astăzi o ţară, ci tot o provincie autonomă a Danemarcei. Tocmai de aceea, în mod normal, nici nu ar fi trebuit să existe o asemenea reprezentativă în competiţiile UEFA şi FIFA. Ce-ar fi să li se permită tuturor regiunilor autonome din Europa să îşi înscrie reprezentante în competiţiile organizate de marile organisme ale fotbalului mondial? Sau tuturor insulelor?

Aşadar o anomalie, aşa cum mi se pare şi felul în care este denumită oficial, adică Insulele Feroe. Păi atunci, ar trebui să spunem şi Insulele Indonezia, Insulele Filipine, Insulele Noii Zeelande etc. Ca să nu mai spun că este şi un nonsens în cazul acesteia, pentru că denumirea de Feroe provine dintr-un cuvând norvegian, Færøerne, care înseamnă Insulele Oilor. Am avea deci Insulele Insulele Oilor.

Lăsând deoparte semantica, revin la aşteptarea din aeroport a acelor băieţi veniţi din nişte insule uitate prin Atlanticul de Nord, de trebuia să foloseşti lupa ca să le poţi vedea. De aceea, eram chiar curios să-i văd în carne şi oase, dar şi pentru faptul că  în urmă cu doi ani, ei uimiseră întreaga lume, când la prima lor participare la o competiţie de anvergură, cea pentru preliminariile Euro 1992, izbutiseră o megasurprinză, 1-0 cu Austria! Aflat la geamurile mari ale aeroportului, văd venind din zare un avion care cobora tot mai mult, dând semne de aterizare şi corelând cu cele văzute pe tabela care arăta sosirile şi plecările, mi-am dat seama că este nava oaspeţilor noştri. La ceva timp după ce roţiile avionului s-au împrietenit cu solul României, finalmente aparatul de zbor s-a oprit.

La coborâre am remarcat un grup ai cărui componenţi erau îmbrăcaţi uniform în nişte pulovere sărăcăcioase cu model urât în care predomina culoarea albastră. Erau chiar componenţii reprezentativei Feroe. Am stat răbdători ca ei să intre în aeroport şi să treacă de punctul de control, după care i-am „atacat” în haită. Numărul ziariştilor români prezenţi la aeroport a fost neaşteptat de mare. Motiv pentru care piticii din naţionala feroeză – pentru că aproape toţi, cu toate că proveneau dintr-un popor germanic, erau scunzi – făcuseră ochii mari la asemenea interes. La un moment dat însă, o siluetă masculină îmbrăcată cu un costum foarte elegant, mi-a atras în mod deosebit atenţia, dar tot nu-mi venea să cred că îl vedeam în carne şi oase pe fostul mare internaţional danez, Søren Lerby. Acesta abandonase cariera fotbalistică în 1990 (la 32 de ani), la scurt timp după ce naţionala sa pierduse în faţa „tricolorilor” acel meci istoric, 1-3, care altfel i-ar fi dus pe el şi coechipierii săi la „Mondialul” italian. „Băăăi, ăla e Lerby, nu glumesc” – am strigat eu către băieţii mei de la „Fotbal Plus”.

Nici n-am terminat bine, că Eddie Ţone s-a şi repezit ca un spadasin cu reportofonul către fostul echipier al lui Ajax Amsterdam, Bayern München, AS Monaco şi PSV Eindhoven. Lângă Eddie m-am înfiinţat şi eu, Vadim Vîjeu şi dacă nu mă înşel Toni Dumitru, înconjurându-l practic, iar în spatele nostru se rotea ca o bilă la ruletă Alexandru Epuran, care îşi asumase şi rolul de fotograf, încercând să găsească cele mai bune unghiuri. „Hi mister Lerby” – s-a făcut auzită vocea lui Eddie, prin tumultul din aeroport. Lerby, pe de-o parte era încântat că se bucura de popularitate într-o ţară străină, pe de alta nu-i convenea pentru că venise într-o călătorie de afaceri despre care nu prea voia să se ştie. Călătorise în acelaşi avion cu feroezii, cu toate că la întrebarea lui Eddie în acest sens făcea pe prostul, că habar n-a avut că aceştia i-au fost parteneri de călătorie… Aruncând o privire în spate, i-am văzut pe ceilalţi ziarişti cum se uitau foarte intrigaţi spre noi, că îl înconjurasem pe acel tip de care nu ştiau cine e. Într-un final, din vorbă în vorbă, au aflat şi ei… Ca o completare, a doua zi, subsemnatul şi amintitul Andu Epuran am izbutit să-i luăm un interviu în toată regula fostului mare internaţional danez, la care a fost foarte deschis, şi am aflat, printre altele, că venise în ţară pentru o afacere cu maţe de porc.

După scurtele „un-doi”-uri cu Lerby, ne-am întors la scopul vizitei noastre la Otopeni, micuţii din naţionala arhipelagului din nordul Oceanului Atlantic. Torkil Nielsen, cel care marcase golul acelei victorii cu Austria, de profesie vânzător, era foarte emotiv şi n-a vrut în ruptul capului să răspundă la vreo întrebare, reacţionând precum acei copii care refuză să recite poezii la rugăminţile adulţilor. În schimb, Jan Allan Müller, singurul lor profesionist de-atunci, care juca în Olanda la Go Ahead Eagles, mult mai stăpân pe el, a răspuns cu calm şi politeţe la toate întrebările puse. Iar portarul Jens Martin Knudsen, cel cu celebra lui cipilică albă, a suprins prin declaraţiile superoptimiste, afirmând nici mai mult, nici mai  puţin, că a venit în România să obţină cel puţin un rezultat de egalitate.

Cam în aceeaşi notă s-a înscris la cuvânt şi selecţionerul lor, islandezul Páll Guðdlaugsson. Se ştie, finalmente doar de şapte ori avea să scoată Knudsen mingea din propria poartă (la unul din goluri căzându-i şi cipilica din cap), la primul nostru meci din istorie cu reprezentativa acestei regiuni autonome a Danemarcei. Acel rezultat alături de alţi doi de 0-7, cu Iugoslavia, pe 16.05.1991, la Belgrad, şi cu Norvegia, pe 11.08.1993, la Toftir, precum şi un 1-8 cu aceeaşi Iugoslavie în acelaşi Toftir, pe 06.10.1996, reprezintă cele mai mari diferenţe cu care a pierdut până acum această naţională.

Caseta meciului

06.05.1992 Bucureşti: ROMÂNIA – FEROE 7-0 (5-0) prel.CM

Stadion: Steaua. Spectatori: 10.000. Marcatori: Balint (4, 39, 78), Hagi (14), Lăcătuş (28p), I. Lupescu (44), C. Pană III (56). Arbitru: Nikakēs (Grecia).

ROMÂNIA: Stelea – D. Petrescu, Mihali, Gh. Popescu, D. Munteanu – C. Pană III, Lupescu (77 Cheregi), Rotariu, Hagi / cpt – Lăcătuş (63 Gane), Balint. Selecţioner: Cornel Dinu.

FEROE: Knudsen – J. Jakobsen / cpt, T.E. Hansen, M. Danielsen, A. Justinussen – A. Mørkøre, M. Jarnskor (48 T. Nielsen), Løkin, Reynheim, Dam (63 T. Jónsson) – Müller. Selecţioner: Páll Guðlaugsson.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.