Am învins la „amateur”, urmează nivelul „world class”. România câștigă greu, cu 2-1 în Lituania. Ce facem cu Serbia?

Am învins la
  • Publicat:
  • Actualizat:

E liga a treia a fotbalului european, deci jucăm cu Lituania. Un meci pe care, vorba lui Stanciu, îl vom câștiga pentru că suntem mai buni. Îndrăzneață declarație din partea fotbalistului care joacă la o națională ce nu se mai califică pe nicăieri. Îndrăzneață, dar realistă. Lituanienii au un CV îngrozitor, nu bat pe nimeni și par – ai dreptate, Nicușor – de bătut măr. 

Însă startul de meci nu validează vorbele fotbalistului de la Sparta Praga. E drept, Chipciu începe cu un șut-bombă care dă emoții, însă gazdele replică imediat cu o bară, după o fază la care Bancu a fost trimis înapoi la studiu. Suntem nedumeriți, nu erau slabi acești lituanieni? Noroc că e Chipciu viu și, după o minge întoarsă de Țucudean și prelungită de Mitriță, șeptarul trimite mingea în poartă. E minutul 13 și se termină cu fotbalul. Urmează peste jumătate de oră de chin, de zbatere pe sintetic, de pase laterale greu de explicat și de driblinguri eșuate. Și de o parte, dar și de cealaltă. Tactic, România e zero. Tehnic, ai noștri sunt peste lituanieni și doar de asta reușim să controlăm evenimentele. 

O foarfecă și dezastrul!

Începem repriza a doua spectaculos. Nu prin manieră, ci printr-o execuție a lui Mitriță, cel care trimite bine dintr-o foarfecă laterală, însă portarul respinge spectaculos. Din păcate, e o nouă fază unică în care ne putem lăuda că suntem clar peste adversar. Lituanienii rezistă bine și joacă de la egal la egal cu România în multe momente. Nu reușim să ne mai apropiem decisiv de poarta lor nici când schimbăm vârful, Keșeru în locul lui Țucudean, nici când îl băgăm pe decarul Maxim în locul lui Mitriță. Ba chiar scăpăm incredibil de un gol în ultimele zece minute, atunci când Săpunaru ne salvează de o rușine cu o intervenție de fundaș adevărat. Hai că am scăpat în câștigători. Saaaauuuu… Nu! Neatenție în apărare (sau oboseala unor jucători bătrâni?) din minutul 90 e speculată de lituanieni. Gazdele înscriu și ne dau peste cap planurile. Chiar nu batem Lituania?

Norocul nostru se numește glezna lui Maxim, fotbalist lăsat pe bancă și trimis abia pe final, cel care driblează fin un adversar și execută portarul în minutele de prelungire. E 2-1, am câștigat, și ne întrebăm ce se va întâmpla duminică dacă vom juca la fel.

 

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup