Veste proastă pentru Trică și Craiova! Unul dintre atacanții echipei s-a accidentat grav și ratează restul sezonului

Marius ANGHEL 26 Feb. 2020, 13:46 Stiri

Înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya al celor de „FC U” Craiova, arădeanul Kevin Trabalka s-a accidentat la un meci școală în familie. Ulterior, fostul atacant de la UTA, Dinamo sau FC Bihor a fost trimis la un control medical amănunțit la Timișoara, dar medicul Radu Prejbeanu nu a putut să îi dea un diagnostic clar, deoarece genunchiul stâng al fotbalistului era, la momentul respectiv, foarte umflat.

Prin urmare, golgheterul ediției precedente a Ligii 3 (Seria 4), când juca la Șoimii Lipova, s-a deplasat împreună cu colegii săi în stagiul de pregătire din Turcia, dar aici a fost menajat de stafful medical al oltenilor. La revenirea acasă, atacantul crescut de UTA a făcut un nou control medical, iar verdictul medicilor a fost unul foarte dur: ruptură de ligamente încrucișate, scrie Sport Arad. Exact aceeași afecțiune cu care s-a confruntat în urmă cu cinci ani de zile și încă la același genunchi.

În acest moment, Trabalka e acasă, la Arad, iar pe 3 martie va fi operat de medicul Radu Prejbeanu, la Timișoara. Perioada de recuperare va fi de minimum șase luni, așa că sezonul actual e încheiat pentru fotbalistul transferat vara trecută de echipa lui Eugen Trică pentru 500 de milioane de lei vechi.

În Antalya, „FC U” Craiova l-a pierdut pentru o bună perioadă de timp și pe fundașul Costinel Gugu, căpitanul echipei, accidentat la mână.

Kevin Trabalka e unul dintre elevii lui Sandu Gaica de la generația 1996-1997 crescută la UTA. A avut șansa să debuteze în Liga a 2-a la numai 16 ani chiar sub comanda lui Eugen Trică, după care a prins un transfer la Dinamo. A jucat în special la Liga a 3-a, dar a și debutat pe scena primului eșalon într-un meci cu Astra Ploiești. După un împrumut de șase luni la FC Bihor, în Liga a 2-a, s-a transferat apoi la CSM Râmnicu Vâlcea, unde, însă, a suferit o accidentare ce l-a ținut mult timp departe de gazon. A revenit la Arad în curtea UTA-ei, unde a jucat pentru foarte puțin timp doar pentru „satelitul” din Liga a 3-a. Cariera și-a relansat-o la Șoimii Lipova, punând umărul la promovarea echipei în eșalonul trei. Stagiunea precedentă s-a încununat golgheter al seriei, cu 26 reușite, fiind ofertat de FC Argeș, CSM Reșița și Dunărea Călărași, de la nivelul ligii secunde.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 26 Feb. 2020, 13:46 Stiri
Pe aceeași temă