Ozana Târgu Neamț s-a retras din Liga 3, Concordia Chiajna devine al doilea club din Liga 2 cu ”satelit” un eșalon mai jos

Marius ANGHEL 27 Aug. 2020, 11:11 Liga 3

Campionatul Liga 3, ediția 2020/2021, care se va desfășura cu nu mai puțin de 100 de cluburi în componență, împărțite în mod egal în zece serii, va avea la startul programat în data de 12 septembrie încă o echipă nouă. Ozana Târgu Neamț nu va continua în cel de-al treilea eșalon, iar în locul ei a fost primită Concordia Chiajna 2, care a fost, astfel, reînființată.

Ozana Târgu Neamț și-a pierdut finanțarea și s-a retras din Liga 3

Clubul Ozana Târgu Neamț, o nou-promovată în sezonul trecut al Ligii 3, clasată pe locul 8 în Seria 1 în momentul ”înghețării” competiției din cauza pandemiei după doar 16 etape dintr-un total de 30, și-a pierdut finanțarea în această vară din partea autorităților locale, astfel că i-a fost imposibil să continue la acest nivel fotbalistic. Ozana se înscrisese inițial în noul sezon, însă nu și-a depus garanția financiară necesară pentru participarea în competiție și a decis să se retragă.

Orașul Târgu Neamț rămâne, astfel, din nou fără echipă la nivelul Ligii 3.

Târgu Neamț rămâne din nou fără echipă la Liga 3. Ozana a rezistat doar un sezon la acest nivel, retrăgându-se după ce a pierdut sprijinul financiar oferit de autoritățile locale. Foto: FC Ozana Târgu Neamț

Concordia Chiajna, a doua echipă din acest sezon de Liga 2 care are ”satelit” la Liga 3, după Rapid

Noul loc rămas vacant în Liga 3 a fost completat cu echipa a doua a clubului Concordia Chiajna, decizia fiind luată în ședința din 26 august a Comitetului de Urgență al FRF.

Concordia Chiajna și-a reînființat, astfel, echipa a doua, după ce în vara lui 2018 și-o desființa la finalul ediției 2017/2018 a Ligii 3, când încheia campionatul pe locul 9 în Seria a 3-a.

În 2017, Petrolul, pe când era în Liga 3, câștiga cu 2-0 meciul cu Concordia Chiajna 2, prin golurile marcate de Sergiu Arnăutu (45 – penalty) și Dragoș Gheorghe (86). Arnăutu, primul din dreapta, tocmai a fost achiziționat de clubul Concordia de la Petrolul, urmând a evolua în noul sezon de Liga 2 pentru ilfoveni. Alexandru Saim Tudor, primul din stânga, joacă și acum la Petrolul.

Concordia Chiajna devine, astfel, a doua echipă din Liga 2 care are ”satelit” în Liga 3, după ce, tot în această vară, Rapid și-a înscris formația secundă în acest eșalon, după ce în cel trecut a avut-o la nivelul Ligii 4.

Și Ripensia a solicitat un loc la Liga 3 pentru a-și înființa o echipă a doua, însă, ulterior, clubul timișorean s-a răzgândit și nu și-a mai dorit ”satelit”.

Potrivit regulamentului, cluburile din Liga 1 și Liga 2 pot solicita federației să își înscrie echipa secundă în Liga 3, dacă sunt locuri vacante.

”Aprobă referatul Departamentul Competiții al FRF cu privire la echipa a doua a clubului CS Concordia Chiajna care urmează a participa în Liga 3, sezonul 2020-2021, ca urmare a faptului că FC Ozana Târgu Neamț nu a depus garanția financiară necesară pentru participarea în competiția anterior menționată”, a fost decizia Comitetului de Urgență al FRF.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stim-cele-100-de-echipe-care-vor-participa-in-noul-sezon-al-ligii-3-rapid-si-sase-cluburi-din-liga-1-printre-care-dinamo-si-viitorul-si-au-adus-satelitii-in-cel-de-al-treilea-esal-19145094

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-liga-3-cu-100-de-echipe-in-sezonul-2020-2021-vor-fi-10-serii-promoveaza-cinci-echipe-si-retrogradeaza-21-modul-in-care-se-joaca-si-imperecherea-la-cele-doua-baraje-19144651

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-turului-1-al-cupei-romaniei-si-data-la-care-se-disputa-competitia-ko-incepe-altfel-fata-de-cum-debuta-inainte-de-pandemie-steaua-a-fost-pusa-sa-joace-cu-cs-balotesti-19145620

Marius ANGHEL 27 Aug. 2020, 11:11 Liga 3
Pe aceeași temă