SR Brașov cere oficial încheierea sezonului în Liga 3: ”Trebuie să privim realist și matur situația în care se află nu doar România, ci întreaga planetă”

Răzvan STÎNGĂ 04 May. 2020, 17:27 Liga 3
SR Brașov cere oficial încheierea sezonului în Liga 3: ”Trebuie să privim realist și matur situația în care se află nu doar România, ci întreaga planetă”

SR Brașov cere oficial încheierea sezonului din Liga 3. Clubul a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia și-a exprimat opinia clară cu privire la terminarea stagiunii curente, iar clasamentul care stabilește acum ierarhia în Seria 3 cel puțin, din care face parte, să fie și cea finală. Clubul de pe locul 11 aduce câteva argumente clare, cu privire, în primul rând, la condițiile în care s-ar juca partidele și riscul crescut al jucătorilor și a celor din staff, de a contacta virusul COVID-19.

Argumentele oficialilor SR Brașov pentru ”înghețarea” actualului sezon

Un alt argument este cel financiar. Cluburile sunt oricum afectate suficient de mult de pe urma întreruperii campionatului, iar reluarea lui, în condițiile date, ar însemna încă un minus la bugetele lor. Chiar dacă multe au apelat la Ordonanța de Guvern, pentru plata salariilor angajaților, aproape toate cer suspedarea definitivă a seriilor.

Clubul SR Brașov (…) cere încheierea sezonului de Liga 3 fără să fie nevoie să reluăm meciurile sub nici un format. Trebuie să privim realist și matur situația în care se află nu doar România, ci întreaga planetă. Suntem departe de a fi scăpat ușor de pandemia cu COVID-19, iar relaxarea măsurilor privind organizarea evenimentelor sportive ar fi un risc imens pe care nimeni nu și-l poate asuma. Un risc imens medical și financiar.

Risc medical. Așa cum toate instituțiile medicale de specialitate atrag atenția, numărul de cazuri de îmbolnăviri poate creștere rapid și neprevăzut. Momentan capacitatea țării de a testa în masă nu este disponibilă, iar numărul de bolnavi asimptomatici este ridicat, autoizolarea nefiind eficientă în aceste cazuri. Pentru ca o tragedie să se întâmple în fotbalul românesc este nevoie de câteva persoane infectate cu acest virus să participe în competiție, pentru ca virusul să se răspândească foarte rapid în diverse zone ale țării. Liga 3 angrenează mii de persoane în jurul acestor jocuri, excluzând aici suporterii. Încheierea sezonului acum înseamnă protejarea arbitrilor, observatorilor, jucătorilor, staff-ului tehnic, personalului auxiliar de la stadion și familiile acestora.

Risc financiar. Cluburile cu capital privat care nu primesc susținere financiară de la autorități depind de încasările din vânzarea biletelor și abonamentelor, fără de care organizarea unui joc ar fi imposibilă. Pe lângă vânzarea de bilete, cluburile private se bazează și pe activități de merchendising și vânzare de publicitate. Organizarea jocurilor fără spectatori nu este sustenabilă pentru aceste cluburi.

Risc financiar. Pandemia a afectat puternic companiile din România, prin urmare începând cu luna martie au fost modificate sau anulate multe contracte de sponsorizare și publicitate. În condițiile în care pentru organizarea obișnuită a unui joc cluburile au nevoie să plătească arbitri, observatori, asistența medicală, stewarzi, brancardieri și personal pentru întreținerea suprafeței de joc, fiecare club va avea nevoie de noi măsuri speciale de igienă și dezinfectare a spațiilor din stadion. Costuri care nu pot fi suportate de către cluburile de fotbal.

Deși nu ne place să o spunem, considerăm că sezonul actual a fost compromis și reluarea sa atât de devreme nu este oportună. Protejarea celor implicați împotriva acestui virus nou nu o garantează nimeni, drept urmare încheierea sezonului este decizia firească. Reluarea jocurilor ar fi doar un „chin” în plus adus cluburilor puternic afectate de COVID-19 și o decizie imatură de a afecta măsurile de luptă duse la nivel național. Liga 3 este o competiție profesionistă de fotbal, iar o competiție profesionistă are nevoie să se desfășoare într-un mediu de siguranță sanitară, economică și socială (…)”, sună o parte din comunicatul emis de SR Municipal Brașov.

  • SR Municipal este abia pe poziția a 11-a în Seria a 3-a a Ligii 3, cu 19 puncte adunate după 16 etape. Dacă se reia campionatul, va avea probleme seriose în privința retrogradării. Ecartul față de zona roșie este de doar cinci puncte.

Poziția FRF din acest moment: suspendarea definitivă a Ligii 3 

La momentul actual, se pare că Federația Română de Fotbal ia în calcul ca echipele aflate pe primul loc în serii să promoveze direct din Liga 3, fără să se mai joace vreun meci. O situație puțin mai complicată are loc în Seria 3, unde Progresul Spartac și CSM Slatina se află pe primele două locuri, la egalitate de puncte. Burleanu ar vrea ca doar aici diferențierea să se facă pe baza unui baraj.

Liga2.ro a anunțat că majoritatea covârșitoare a cluburilor din Liga 3 dorește suspendarea definitivă a seriilor. ”FC U” Craiova, liderul Seriei a 4-a, este printre puținele care doresc reluarea. Până pe 15 mai, se va lua o hotărâre clară de către FRF și LPF cu privire la modul în care se vor gestiona situațiile din fotbalul românesc. Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat duminică faptul că echipele vor putea să se antreneze, dacă jucătorii vor intra în cantonament până la eventuala reluare a întrecerilor.

Foto: SR Brașov 

Răzvan STÎNGĂ 04 May. 2020, 17:27 Liga 3
Pe aceeași temă