Județul Olt nu va avea reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, după ce echipele din Liga 4 au refuzat reluarea competiției în condițiile impuse de FRF. Anunțul făcut de AJF Olt

Marius ANGHEL 12 Apr. 2021, 15:27 Liga 4
Județul Olt nu va avea reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, după ce echipele din Liga 4 au refuzat reluarea competiției în condițiile impuse de FRF. Anunțul făcut de AJF Olt

Județul Olt este primul din țară care anunță că nu va avea reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, ediția 2021/2022.

Asociația Județeană de Fotbal condusă de președintele George Constantinescu a primit răspuns negativ din partea tututor echipelor din Liga a 4-a în vederea reluării campionatului în termenii impuși de Federația Română de Fotbal.

Cluburile din Liga a 4-a Olt au refuzat înscrierea în campionat în noile condiții impuse de FRF

AJF Olt a organizat vineri, 9 aprilie, o ”Ședință de lucru” cu reprezentanții echipelor participante în campionatul Ligii 4, cu 13 dintre cei 14 (cel al clubului Valea Oltului Cilieni absentând), iar răspunsul tuturor privind reluarea competiției în cel mai scurt timp, pentru a respecta condițiile impuse de FRF pentru a avea o campioană la ediția din vară a barajului de promovare în Liga 3, a fost unul negativ.

În aceste condiții, Liga a 4-a Olt nu se va relua prea curând, iar județul nu va avea o reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, așa cum e de așteptat și în cazul multor altor județe din țară. Acestea, conform noilor condiții impuse de FRF, trebuie să dea start unui campionat cu minimum patru echipe, care să joace cel puțin șapte meciuri, iar câștigătoarea să fie anunțată până cel târziu în data de 8 mai, la ora 24:00, deci în mai puțin de o lună.

”Vineri – 9 Aprilie 2021, a avut loc Sedinta de lucru dintre conducerea AJF Olt si reprezentantii echipelor participante in Campionatul Ligii a 4-a.
Dintre cele 14 echipe participante in campionat 13 echipe au avut reprezentanti la intalnire (reprezentantul ACS Valea Oltului Cilieni fiind absent).
Niciuna dintre echipele prezente la intalnire nu a dorit sa se inscrie in campionat, motivele invocate fiind costurile ridicate necesare respectarii Protocolului medical actual si timpul scurt avut la dispozitie pentru desemnarea echipei castigatoare”, sună anunțul AJF Olt, făcut în 12 aprilie.

Județul Olt nu va avea reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3 în această vară

În aceste condiții, Biroul Executiv al AJF Olt a decis să nu reia prea curând campionatul Ligii a 4-a, iar înscrierile pentru noua ediție să se facă până în data de 23 aprilie, urmând ca mai apoi să se stabilească formatul competiției.

Pentru campionatul Liga 5, cererire de înscriere se depun tot până în 23 aprilie.

”LIGA a 4-a:
La solicitarea a 13 echipe din 14 participante (ACS Valea Oltului Cilieni nefiind prezenta) – Campionatul Ligii a 4-a. editia 2020-2021, nu va incepe in perioada imediat urmatoare.
Termenul de inscriere a echipelor in competitie va fi pana la data de 23 Aprilie 2021, urmand ca in cazul in care vor exista echipe inscrise, Comisia de Competitii din cadrul AJF Olt sa stabileasca sistemul competitional si datele de desfasurare.

LIGA a 5-a:
Echipele participante in Campionatul Ligii a 5-a care considera ca pot respecta Protocolul medical de reluare a competitiilor de fotbal amator in vigoare (obligativitatea efectuarii testelor rapide antigen, pentru toti componentii echipei, din 7 in 7 zile, numai in unitatile medicale avizate de Ministerul Sanatatii si conform metodelor aprobate de Ministerul Sanatatii, costurile acestor teste – 1 test = aproximativ 50 lei/persoana, organizarea jocurilor fara spectatori, etc.), pot depune cerere de inscriere in Campionat in perioada 12 Aprilie – 23 Aprilie 2021, urmand ca in functie de numarul de echipe inscrise, in fiecare serie geografica a Campionatului, Comisia de Competitii din cadrul AJF Olt sa stabileasca sistemul competitional si datele de desfasurare.

COPII SI JUNIORI:
In editia de Campionat 2020-2021 – Federatia Romana de Fotbal va organiza, la nivel national, Campionatele de juniori U19, U17, U16.
Pentru urmatoarele Campionate de juniori: U15 ( juniori C ), U13 ( juniori D ), U11 ( Juniori E ), Gheorghe Ola, Gheorghe Ene, Federatia Romana de Fotbal nu va organiza faze regionale si nationale, in editia actuala de campionat.

Data fiind situatia, cluburile de copii si juniori afiliate la AJF Olt care doresc sa participe doar la fazele judetene ale Campionatelor de juniori, cu respectarea Protocolului medical de reluare a competitiilor de fotbal amator in vigoare (obligativitatea efectuarii testelor rapide antigen, pentru toti componentii echipei, din 7 in 7 zile, numai in unitatile medicale avizate de Ministerul Sanatatii si conform metodelor aprobate de Ministerul Sanatatii, costurile acestor teste – 1 test = aproximativ 50 lei/persoana, organizarea jocurilor fara spectatori, etc.), pot depune cerere de inscriere in campionat in perioada 12 Aprilie – 23 Aprilie 2021, urmand ca in functie de numarul de echipe inscrise la fiecare categorie, Comisa de Competitii din cadrul AJF Olt sa stabileasca sistemul competitional si datele de desfasurare”, sună comunicatul AJF Olt.

Petrolul Potcoava a promovat la ”masa verde” în Liga 3, la barajul din vara trecută

În vara trecută, județul Olt a fost reprezentată la barajul de promovare în Liga 3 de echipa Petrolul Potcoava, care a obținut promovarea printr-o victorie la ”masa verde”, cu Minerul Costești (Vâlcea). Echipa activează în Seria a 6-a a Ligii 3, iar după 15 etape ocupă locul 8 din 10, cu 14 puncte acumulate.

În primele trei ligi din România, județul Olt este reprezentat de CSM Slatina (Liga 2), Vediţa Coloneşti și Petrolul Potcoava (ambele în Seria a 6-a a Ligii 3).

Foto: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 12 Apr. 2021, 15:27 Liga 4
Pe aceeași temă