Jucătorii de la Național Sebiș au apelat la AFAN după ce au fost trimiși acasă fără bani și „dezlegări”: „S-au mirat și ei de această situație”

Marius ANGHEL 10 Feb. 2020, 15:33 Stiri
Jucătorii de la Național Sebiș au apelat la AFAN după ce au fost trimiși acasă fără bani și

Înglodat în datorii și rămas și fără sprijinul conducerii orașului, clubul Național Sebiș are șanse infime să mai continue activitatea sau, în orice caz, nu în partea secundă a sezonului 2019-2020 a Ligii 3. Dănuț Șomcherechi a condus cinci-șase antrenamente în această iarnă cu cei 14 jucători ai săi înainte de fi trimiși cu toții acasă de conducerea clubului. Și fără banii din restanțe și fără dezlegările de contracte pe care majoritatea fotbaliștilor le-au solicitat.

Jucătorii au apelat la AFAN: „Ne este refuzat dreptul la muncă și ne sunt refuzate drepturile salariale contractuale”

Așadar, sesizând că „oficialii” de la Sebiș nu au făcut absolut nimic în cele nouă zile de când au fost trimiși acasă, antrenorul și jucătorii au apelat la Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) pentru a-i consilia și a-i reprezenta în litigiul cu clubul Național. Toți au restanțe salariale de cel puțin 60 de zile, unii chiar de peste 90, astfel că sunt îndeplinite condițiile de a solicita plata integrală și la zi și, mai mult decât atât, nu sunt asigurate condițiile regulamentare de antrenament, masă, vitamizare și recuperare după efort, așa cum cere regulamentul.

„Ne-am adresat sindicatului AFAN, s-au mirat și ei de această situație nemaîntâlnită în practică, să fim trimiși acasă fără o hârtie la mână. Ne este refuzat dreptul la muncă și ne sunt refuzate drepturile salariale contractuale din octombrie 2019 încoace. Astfel, am început demersurile legale, cu data de vineri, 31 ianuarie, curg spre club notificări de la mine și de la jucători ca în termen de 15 zile să ni se achite sumele restante la zi și să ni se asigure condițiile de pregătire. Am așteptat un semn timp de 9 zile, am văzut că suntem tratați cu indiferență, clubul ignoră cu bună știință prevederile contractuale”, spune „principalul” Sebișului pentru Sport Arad.

Revin la antrenamente și își cer drepturile

Mai mult, pentru a grăbi un deznodământ ce pare inevitabil, Dănuț Șomcherechi și jucătorii săi spun că se vor prezenta la stadionul „Crișana” începând de luni.

„Nimeni nu a făcut nimic pentru a remedia situația de când am plecat de la Sebiș, așa că, pe lângă aceste demersuri legale, ne vom prezenta luni, la ora 13 la clubul Național. I-am solicitat președintelui să pregătească tot ce trebuie pentru masa, cazarea și condițiile de antrenament ale jucătorilor. Contractul dintre jucători și club are două părți, una este clubul, care nu a binevoit să se achite de toate obligațiile, iar cealaltă parte e reprezentată de noi, care, la rândul nostru, avem obligația să mergem la club și să ne pregătim. De data asta, nu mai acceptăm soluții și amânări verbale, vrem plata sumelor restante. Nu suntem sclavi să fim desconsiderați așa, timpul trece în defavoarea noastră. Vedem luni ce vor decide cei de la Primăria Sebiș, proprietarii clubului, noi am dorit tot timpul să continuăm, să ne respectăm contractul, am creat un grup frumos și aveam intenția de a face tot posibilul să ne batem pentru salvarea de retrogradare”, a adăugat tehnicianul băimărean.

Așadar, „pisica” este pe cale să se rupă la Național Sebiș și clubul să anunțe oficial retragerea din Liga a 3-a. Sau, poate, pe ultima sută de metri se vor găsi vreo 5 miliarde de lei vechi pentru a se asigura supraviețuirea echipei până la vară, fără ca asta să garanteze că „alb-albaștrii” vor evita retrogradarea dintr-o serie în care contracandidatele din subsol s-au întărit și se pregătesc ca la carte pentru reluarea campionatului.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 10 Feb. 2020, 15:33 Stiri
Pe aceeași temă