Gafa de amatori care o poate costa pe Viitorul Dăești barajul de promovare în Liga 2! Vâlcenii au pierdut la ”masa verde” meciul cu CSM Alexandria

Adrian MUJEA 12 May. 2022, 13:36 Liga 3
Gafa de amatori care o poate costa pe Viitorul Dăești barajul de promovare în Liga 2! Vâlcenii au pierdut la ”masa verde” meciul cu CSM Alexandria

Gafă incredibilă, de amatori, făcută de Viitorul Dăești, echipă din Liga 3 care visează la promovarea în Liga 2, însă care ar putea să nu mai apuce nici măcar manșa semifinală a barajului.

Viitorul Dăești pierde la ”masa verde” meciul cu CSM Alexandria

La sesizarea Departamentului Competiții din cadrul FRF, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a omologat ieri jocul din etapa 1 din play-off-ul Seriei 6 a Ligii 3 Viitorul Dăești – CSM Alexandria cu scorul de 0-3 la ”masa verde”.

Pe teren, meciul se încheiase la egalitate, scor 1-1, în data de 1 aprilie, Ziua păcălelilor, dar FRF a sesizat că jucătorul Samson Nwabueze a fost folosit de gazde în ciuda faptului că avea patru cartonașe galbene și, deci, se afla în stare de suspendare.

”Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În baza art. 83/10/1 din RD cu aplicarea art. 34 din RD, ACS Viitorul Dăești se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei CSM Alexandria) și i se aplică penalitate sportivă de 635 lei”, sună decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din ședința din data de 11 mai.

Samson Nwabueze a fost utilizat, deși era în stare de suspendare

Încurcătura oficialilor clubului din Dăești s-a produs la ultimul meci din sezonul regular, disputat la Fedeleșoiu, tot cu CSM Alexandria, scor 0-0, în care nu au știut exact dacă Samson sau un alt jucător a fost sancționat cu cartonaș galben.

Astfel, la finele sezonului regular, Samson Nwabueze avea patru cartonașe galbene și trebuia automat să stea în prima etapă de play-off, tot cu CSM Alexandria, dar nigerianul a fost titular.

Samson Nwabueze a fost titular în meciul din prima etapă a play-off-ului dintre Viitorul Dăești și CSM Alexandria. Foto: Viitorul Dăești
  • Astfel de gafe rușinoase au fost înregistrate și la Liga 2, în prima etapă a play-out-ului, în dreptul echipelor FC Buzău și Ripensia Timișoara, cau au utilizat jucători suspendați în meciurile cu Viitorul Pandurii (câștigat acasă cu 6-2), respectiv FC Brașov (pierdut acasă cu 2-3).
  • La nivelul Ligii 3, la finalul anului trecut, deci tot în actualul sezon, CS Tunari pierdea la ”masa verde” jocul cu FCSB 2, câștigat pe teren cu 3-1, fiindcă l-a utilizat în stare de suspendare pe Alexandru Edward Dane.

CSM Slatina ”arbitrează” lupta pentru locul 2 în Seria a 6-a a Ligii 3

După omologarea la ”masa verde” a meciului din etapa 1 de play-off cu victoria echipei teleormănene, Viitorul Dăești și CSM Alexandria sunt acum la egalitate de puncte, iar lupta pentru locul 2 în Seria 6 este și mai aprinsă cu două etape rămase de disputat din acest sezon.

Echipa antrenată de Adrian Popa pierde cele trei puncte (50 față de 47) pe care le avea avans față de trupa lui Cristian Dănătache, dar rămâne la mâna ei, având avantajul primului criteriu în caz de egalitate de puncte, punctaj mai bun acumulat în sezonul regular.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată chiar în etapa din runda trecută, a 7-a a play-off-ului, când Viitorul Dăești a câștigat acasă cu scorul de 2-1.

Liderul CSM Slatina are șase puncte avans (55 puncte) și este sigură de locul de ”baraj”, dar va arbitra și lupta pentru locul 2, urmând să joace în ultimele două etape atât cu Viitorul Dăești, cât și cu CSM Alexandria.

Program ultimele două etape play-off Seria 6:

Etapa 9: CSM Slatina – Viitorul Dăești, Vedița Colonești – CSM Alexandria
Etapa 10: Viitorul Dăești – Vedița Colonești, CSM Slatina – Vedița Colonești

CLASAMENT SERIA 6 play-off / play-out

La finalul play-off-ului, primele două clasate merg pentru început în faza semifinală a barajului pentru promovarea în Liga 2. Dacă își vor câștiga jocurile cu primele două clasate din Seria a 5-a (AFC Odorheiu Secuiesc și FC Pucioasa), CSM Slatina și Viitorul Dăești sau CSM Alexandria se întâlnesc în faza finală a barajului, decisiv pentru promovare.

Foto: Viitorul Dăești

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-12-meciuri-se-disputa-acum-in-etapa-a-7-a-a-play-off-ului-si-play-out-ului-stim-13-echipe-calificate-matematic-la-barajul-pentru-promovare-19230161

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pata-de-rusine-pentru-fc-buzau-si-ripensia-timisoara-cele-doua-echipe-au-comis-o-gafa-de-amatori-la-primul-meci-din-play-out-si-pierd-la-masa-verde-victoria-cu-6-2-a-trupei-lui-pus-19225114

https://liga2.prosport.ro/liga-3/flavius-sabau-a-preluat-oficial-unirea-ungheni-la-24-de-ore-dupa-despartirea-dupa-mai-bine-de-sase-ani-de-soimii-lipova-adrian-pop-o-schimbare-de-atitudine-de-viziune-si-totodata-o-energi-19230137

Adrian MUJEA 12 May. 2022, 13:36 Liga 3
Pe aceeași temă