FOTO | După mai bine de 6 ani, Șoimii Lipova revine acasă, pe noul ei stadion. Clubul are și alte planuri mărețe: ”Vom realiza și materiale promoționale cu însemnele echipei”

Călin MNERIE 15 Sep. 2022, 12:28 Liga 3

28 mai 2016 – 16 septembrie 2022 este perioada în care Șoimii Lipova au petrecut-o în exilul provocat de reconstrucția stadionului din orașul de pe Mureș.

”Alb-albaștrii” se despărțeau de vechea arenă din Lipova în ultima etapă a sezonului 2015-2016 a Ligii 4, când treceau cu 3-0 de Victoria Felnac. Era vara promovării în Liga 3 a Gloriei Lunca Teuz Cermei, dar ”șoimii” aveau să câștige faza județeană a Cupei României, după 3-1 cu Crișul Chișineu Criș, meci disputat la Pâncota.

Șoimii Lipova a jucat acasă, în ultimii ani, la Zăbrani și Arad

De altfel, terenul din Pâncota avea să le devină casă lipovanilor odată cu accederea în Liga 3, dar în sezonul promovării (2016-2017) ”șoimii” au jucat ”acasă” la Zăbrani și la Arad, pe ”Șega”.

După pandemia de COVID, formația de pe Mureș s-a mutat pe arena ”Banatul” din Sânnicolau Mic, iar în partea a doua sezonului precedent a evoluat și pe ”Motorul”, din Aradul Nou.

Până s-au făcut ultimele retușuri la noul stadion din Lipova, trupa lui Adrian Abrudean au bătut Ghiroda (cu 4-1), în Liga 3 și pe Lotus Băile Felix (cu 3-1), în Turul 3 al Cupei României, tot în Sânnicolau Mic, pentru ca vineri să calce din nou iarba verde de acasă.

Adrian Abrudean: ”A sosit și acest moment frumos, avem toate premizele să facem o partidă bună”

Vineri, de la ora 17:00, lipovanii se vor afla față în față cu Avântul Periam în etapa a 4-a a Ligii 3, formație ce a adunat doar trei puncte în acest sezon, după o altă vizită în județul Arad, în runda inaugurală, la ACB Ineu. De atunci, echipa lui Sorin Bălu a cedat cu conjudețenele Pobeda Star Bîșnov (1-2) și CSC Ghiroda și Giarmata Vii (0-4). Tot o colegă timișană a scos-o chiar marți din Cupa României, este vorba despre CSC Dumbrăvița (formația promovată în vară din Seria a 8-a a Ligii a 3-a), prin golul… lipovanului Patrick Pașcalău.

”Vom întâlni un adversar incomod, arțăgos, care se va lupta pentru fiecare minge. Știm asta, nu va fi un joc ușor, departe de mine gândul, dar sper să profităm din plin de emulația debutului, de terenul propriu, pentru că băieții de abia așteaptă să joace acolo după atâta timp. Echipa a jucat în altă parte și a sosit acest moment frumos, să jucăm din nou acasă, în fața propriilor suporteri. Venim după jocul bun de Cupă și după un început destul de bun și în campionat, avem toate premizele să facem o partidă bună și sunt convins că vom reuși acest lucru. Probabil joi vom face un antrenament acolo și va fi totul în ordine”, a spus antrenorul Adrian Abrudean despre confruntarea de vineri, cu Periamul, pentru care nu va putea conta pe Alexandru Hațegan și – probabil – nici pe Nicu Modan.

1.520 de locuri pentru spectatori. Se vând bilete și abonamente

Așadar, noul stadion ”Șoimii” din Lipova este pregătit de inaugurare. Cele 1.520 de locuri alb-albastre au fost numerotate și chiar vândute deja pentru tot sezonul 2022-2023 pentru suma de 200 de lei. Altfel, prețul unui bilet este de 10 lei, iar banii au o destinație precisă.

”Vrem să contribuim la întreținerea bazei sportive, dar vom realiza și materiale promoționale cu însemnele echipei Șoimii Lipova, fanioane, fulare, căni, pixuri și altele”, transmite președintele clubului de pe Mureș, Radu Pop.

Acesta va primi comisia de omologare a arenei joi pentru o procedură ce ar trebui să fie de rutină. Compania Națională de Investiții a cheltuit 1,2 milioane de euro pentru a construi și dota arena din Lipova. Vestiarele sunt mai mult decât încăpătoare, fiecare jucător al echipei gazdă are deja locul său, accesul pe gazon făcându-se pe un mini-tunel instalat la mijlocul tribunei. Băncile de rezervă de câte 20 de locuri au fost montate pe partea opusă a tribunei pentru ca jucătorii să nu interfereze prea mult cu spectatorii aflați destul de aproape de teren. Cel puțin în ultimul an de zile, cele mai multe probleme au fost cu gazonul, care acum pare să arate destul de bine, el urmând să fie folosit la antrenamente și unele jocuri și de la juniorii clubului. Pe lângă sala de ședințe, lipovanii mai doresc să amenajeze și o sală de forță.

Șoimii Lipova ocupă locul 3 în Seria a 8-a a Ligii 3, cu 6 puncte acumulate în primele trei etape ale noului sezon. Echipa arădeană este calificată și în Play-off-ul Cupei României, vineri urmând să-și afle adversarul, posibil chiar unul din prima ligă.

Foto: Sport Arad

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-sapte-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1630-cinci-echipe-din-liga-2-intra-la-joc-19245210

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-calificare-dramatica-in-play-off-ul-cupei-romaniei-inclusiv-cu-antrenorul-pe-teren-dan-roman-dupa-succesul-cu-unirea-ungheni-imi-doresc-enorm-sa-picam-cu-rapid-sau-u-cluj-19245464

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/unirea-dej-una-dintre-surprizele-negative-ale-turul-3-al-cupei-romaniei-a-fost-eliminata-la-bistrita-cum-explica-dragos-militaru-esecul-in-fata-echipei-din-liga-3-19245467

Călin MNERIE 15 Sep. 2022, 12:28 Liga 3
Pe aceeași temă