EXCLUSIV | N'Doye, antrenorul-spectacol: "Echipele mele vor juca precum Barcelona!" În trei etape a obţinut maximum de puncte

6 mai 2017 10056 afişări Liga 3
EXCLUSIV | N'Doye, antrenorul-spectacol: "Echipele mele vor juca precum Barcelona!" În trei etape a obţinut maximum de puncte

Deşi a surprins multă lume când i-a dat echipa pe mână, într-un final de campionat al Ligii 3, Seria 4, în care lupta pentru promovare se dă între cinci cluburi, Cristian Bobar, preşedintele CNS Cetate Deva, s-a dovedit inspirat prin trecerea lui Ousmane N'Doye ca antrenor-jucător.

Senegalezul a preluat frâiele echipei CNS Cetate Deva pe 19 aprilie, iar în cele trei meciuri desfăşurate până acum le-a câştigat pe toate. Gruparea hunedoreană îşi menţine şansele la promovare însă trebuie să aştepte şi greşeala contracandidatelor din parte superioară a clasamentului.

La debutul pe bancă al lui N'Doye, Cetate Deva a câştigat cu 2-1 derby-ul cu CSM Şcolar Reşiţa, una dintre contracandidatele la promovare, apoi a trecut cu 3-2 în deplasare de UTA Bătrâna Doamnă II, iar ieri a învins cu 2-0, tot în deplasare, pe Millenium Giarmata.

Chiar dacă se află tocmai pe locul 5 în Seria a 4-a a Ligii 3, Cetate Deva are doar trei puncte în spatele liderului Ripensia Timişoara şi spera că în ultimele trei etape să urce pe primul loc. Gloria Lunca Teuz Cermei, Unirea 1924 Alba Iulia şi Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, echipe din partea inferioară a clasamentului, sunt adversarii Devei în cele trei meciuri rămase de disputat în acest sezon.

N'Doye nu îşi asumă meritele pentru cele trei victorii consecutive pe care le are echipa de când i-a devenit antrenor şi declară că este în continuare doar unul dintre fotbaliştii echipei. Senegalezul îşi doreşte să urmeze cursurile Şcolii de Antrenori şi afirmă răspicat că va fi unul dintre tehnicienii care vor pune mare preţ pe fotbalul ofensiv.

”Eu sunt jucător, mă gândesc să fac şcoala de antrenori. Nu e uşor să antrenezi. Echipele mele vor juca pe atac şi posesie ca Barcelona. Mai sunt trei etape, o să vorbesc cu Cristi (n.r. - Cristi Bobar) şi o să văd ce fac, dar eu mai pot juca”, a declarat Ousmane N'Doye pentru ProSport.

”Cred în promovare, de aceea sunt aici. Vrem să facem maximum de puncte până la final şi apoi vom vedea unde ne situăm. Jucătorilor le-am spus că în timpul liber pot face ce vor ei, eu nu sunt poliţist să îi urmăresc. Fiecare e profesionist şi liber să facă ceea ce crede că e mai bine pentru el. Însă, le cer ca în teren să dea totul, la mine vor juca muncitorii, nu va conta numele”, a mai spus N'Doye.



Echipele cu şanse la promovare în Seria a 4-a a Ligii 3:

1.     Ripensia Timişoara     23     13     7     3     54-26     46 pct.
2.     CSM Şcolar Reşiţa     23     14     3     6     42-18     45
3.     Naţional Sebiş     23     14     2     7     41-26     44
4.     Industria Galda     22     12     7     3     37-20     43
5.     CNS Cetate Deva     23     14     1     8     40-35     43
6.     CSM Lugoj     22     11     6     5     32-25     39

Industria Galda şi CSM Lugoj joacă astăzi, de la ora 18:00, între ele.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.