Cutremur la FC Pucioasa: președintele clubului și 10 fotbaliști, ridicați de polițiști. Adeverințe de vaccinare false, eliberate de soția conducătorului

Marius TUDOR 02 Sep. 2021, 11:24 Liga 3
Cutremur la FC Pucioasa: președintele clubului și 10 fotbaliști, ridicați de polițiști. Adeverințe de vaccinare false, eliberate de soția conducătorului

Scandal uriaș la FC Pucioasa, echipă de Liga 3 care ar trebui să joace mâine în deplasare cu AFC Odorheiu Secuiesc, în etapa a 2-a.

În această dimineață, polițiștii de la IPJ Dâmbovița au descins la sediul clubului, domiciliul președintelui Cristian Mitrea, un cabinet medical, precum și zece domicilii ale unor fotbaliști, într-o cauză care vizează emiterea unor adeverințe false de vaccinare.

”La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19. Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Medicul este soția președintelului clubului din Pucioasa

Medicul de familie care ar fi eliberat adeverințele false pentru jucătorii de la FC Pucioasa este soția președintelui Cristian Mitrea (50 de ani)(foto, alături de soția sa, Daniela), despre care se spune că ar avea conexiuni serioase cu mafia pariurilor sportive.

FC Pucioasa a disputat deja un meci în campionatul Ligii 3, 4-0 cu Olimpic Cetate Râșnov.

Rămâne de văzut ce va decide FRF în acest caz, câtă vreme gruparea dâmbovițeană nu ar fi respectat protocolul medical impus de autorități în plină pandemie.

Meci cu cântec în Antalya

Numele celor de la FC Pucioasa a fost în centrul unui alt scandal imens în urmă cu doi ani și jumătate. La acea vreme, echipa din Liga 3 abia mutată de la Aninoasa șoca lumea fotbalului dâmbovițean cu organizarea unui cantonament în Antalya.

Spre finalul stagiului, un amical al echipei prezidată de același personaj ca și astăzi a stârnit controverse: Pucioasa a câștigat cu rușii de la Yenisey Krasnoyarsk, 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat în minutul 80.

Înaintea jocului, un succes al modestei FC Pucioasa în fața prim-divizionarei din Rusia era cotat cu 11 la casele de pariuri. Cota s-a prăbușit în timpul jocului, fiind alimentate astfel suspiciunile că meciul a fost aranjat.

Din organigrama clubului făcea parte la vremea respectivă și Cristian Bălașa, în funcția de antrenor principal, acum director sportiv la Concordia Chiajna. Evident, toți cei implicați au negat blatul, însă rămâne de referință o declarație a primarului Constantin Ana, care a susținut că primăria oferă doar 200.000 de lei pe sezon clubului de fotbal și nu poate susține cheltuieli precum cele cu un cantonament de lux în Antalya.

La doi și jumătate de la acel moment, președintele FC Pucioasa a fost ridicat cu mandat de aducere, la fel ca și soția sa, Daniela Mitrea (47 de ani), atenție, vicepreședinte al Colegiului Medicilor de Familie din Dâmbovița.

Marius TUDOR 02 Sep. 2021, 11:24 Liga 3
Pe aceeași temă