Fanii Petrolului au reacționat dur după eșecul cu ”FC U” Craiova. Au mers la stadion și le-au cerut socoteală jucătorilor: ”Peluza noastră nu tolerează mercenarii.” Viorel Moldovan, în centrul suporterilor

Andrei PASCU 26 Oct. 2020, 10:48 Liga 2

Petrolul a pierdut meciul cu U Craiova 1948 SA, din etapa a 9-a a Ligii 2, scor 0-1, lucru care nu le-a picat tocmai bine fanilor, mai ales că acesta a fost al treilea eșec înregistrat pe echipa antrenată de Viorel Moldovan în patru jocuri disputate acasă în acest sezon.

Suporterii au mers la stadionul ”Ilie Oană” imediat după terminarea partidei și le-au cerut socoteală jucătorilor, cât și antrenorului, reprosându-le prestația, poziția din clasament, dar și rezultatele.

Suporterii cer insistent promovarea 

Fanii Petrolului nu mai vor să trăiască dezamăgirea unei noi ratări a promovării, a treia la rând de când noua echipă a acces în Liga 2 după ce a luat-o de la zero din Liga a 4-a. Au fost aruncate și cuvinte dure după partida cu U Craiova 1948 SA:

”De mai stați un an în B, vă rupem picioarele”, ”Peluza noastră nu tolerează mercenarii” și ”Ne-am săturat. Vrem să promovăm. Nu mai vrem să stăm aici. La voi e altceva, veniți și plecați. Vin alții și tot așa. Jucați fotbal, fraților. Avem meci cu Rapid. Dacă nici pe ei nu îi batem, suntem zero”, au fost câteva dintre reacțiile zecilor de suporteri veniți la stadion.

Viorel Moldovan: ”Eu sunt și mai supărat decât suporterii”

Viorel Moldovan nu și-a lăsat jucătorii singuri și a mers și el să discute cu fanii. Le-a promis că va face tot ce îi stă în putință să bifeze promovarea în Liga 1. Apoi a explicat în fața presei ceea ce i-au reproșat supoterii.

”Discutam cu suporterii noștri și spuneau că nu ne-am creat atât de multe ocazii cât ar fi trebuit. Într-adevăr, e greu să îți creezi foarte multe ocazii împotriva unei echipe care se poziționează deliberat în jumătatea proprie. O echipă foarte organizată e greu de destabilizat. Știam de dinainte acest lucru. Nu am avut, și aici sunt de acord cu suporterii noștri supărați până într-un anumit punct, dinamica și inventivitatea necesară pentru a dezechilibra și destabiliza mai mult adversarul. Iar eu sunt și mai supărat decât suporterii pentru lucrul ăsta.

Ne-am creat acele situații, nu am reușit să înscriem, nici din penalty. Este frustrant. E păcat. E al treilea joc pierdut acasă. Parcă a fost un deja-vu. Trebuie să ne regrupăm și să câștigăm restanța cu Slatina. Din punctul meu de vedere, nu este nimic pierdut. Trebuie să fim pozitivi, optimiști și să strângem rândurile.

Suporterii sunt supărați, îi înțeleg. Știu, sunt la fel de supărat. Îmi pare rău, asta este situația în momentul de față. Nu sunt panicat. Sunt lucid, echilibrat și nu poți, nu vreau să fie o scuză, să bați din palme și să construiești o echipă într-un timp relativ scurt. Știu că la Petrolul nu există răbdare, dar sunt optimist că vom reacționa și aceste înfrângeri ne vor întări și mai mult. Am avut atitudine, chiar dacă suporterii noștri spun contrariul. Am vrut să câștigăm, dar nu am fost suficienți de dinamici și de inventivi în faza ofensivă”, a declarat Moldovan la finalul partidei cu U Craiova 1948 SA.

Petrolul, momentan pe locul 7, primul sub linia play-off-ului la finalul sezonului regular

Petrolul e pe poziția a 7-a în Liga 2, cu 13 puncte în opt partide desfășurate în nouă etape. Echipa ploieșteană a adunat patru victorii, un egal și trei înfrângeri.

Următorul meci este programat miercuri, 28 octombrie, cu CSM Slatina, în restanța din etapa a 7-a. Ora de începere a partidei de la Ploiești este 17:00.

Apoi, pe 7 noiembrie, pentru Petrolul urmează un nou derby, tot pe ”Ilie Oană”, cu Rapid.

Foto: captură DigiSport și GSP

Andrei PASCU 26 Oct. 2020, 10:48 Liga 2
Pe aceeași temă