EXCLUSIV | Metaloglobus are un nou antrenor! Un fost ”secund” al lui Laurențiu Reghecampf e opțiunea bucureștenilor

Carmen MANDIȘ, Marius ANGHEL 10 Aug. 2020, 20:47 Liga 2

Marius Măldărășanu (45 de ani) e istorie la Metaloglobus. Antrenorul care a clasat cel mai sus echipa bucureșteană în istoria sa, pe locul 7 în Liga 2, ediția 2019/2020, nu mai are nicio șansă să revină în această vară pe banca tehnică a trupei din Capitală, după o despărțire surprinzătoare cauzată de o ”virgulă” la renegocierea avută cu patronul Imad Kassas. Metaloglobus a perfectat astăzi, 10 august, contractul cu noul ”principal”: Gabriel Manu (38 de ani).

Gabriel Manu, antrenor principal la Metaloglobus: ”Am venit să fac performanță”

Gabriel Manu, ultima dată ”secund” al lui Laurențiu Reghecampf la Al Wasl, în Emiratele Arabe Unite, a fost opțiunea finanțatorului echipei Metaloglobus pentru a-l înlocuit pe Marius Măldărășanu.

”Mă bucur foarte mult că am venit în fotbalul românesc. Am venit să fac performanță și la fel de mult mă bucur că am ocazia să lucrez cu jucători care au jucat în Liga 1 și nu numai, precum Ovidiu Herea, Andrei Lungu, Daniel Lung, Lucian Cazan, jucători cu experiență. Sunt bucuros că încep o nouă etapă în viața mea. Îmi doresc performanță și obiectivul echipei este locul 1-6”, a spus, pentru Liga2.ro, Gabriel Manu după numirea sa la Metaoglobus.

Acesta îl va avea ca antrenor secund pe Gigel Coman, un apropiat al clubului, Radu Crețulescu este antrenor cu portarii, iar preparator fizic este Florin Drăghici.

Pe site-ul său oficial, fiindcă are unul, Gabriel Manu susține că a fost antrenor la Dinamo (juniori), în perioada 01/2003 – 01/2007, dar și că în 2007, între lunile ianuarie și iunie a fost ”secund” la Dunărea Galați. În CV-ul său mai specifică faptul că a fost antrenor secund la CS Otopeni (06/2007 – 06/2008), Sportul Studențesc (06/2008 – 08/2010), Astra Ploiești (09/2010 – 09/2011), FCM Târgu Mureș (10/2011 – 12/2011) și Săgeata Năvodari (06/2013 – 12/2013), iar apoi a trecut la nivelul de scouter și antrenor secund la Al Wahda FC Adu Dabi (07/2017- 12/2018) și Al Wasl FC Dubai (01/2018 – 2020).

Ca jucător susține că și-a făcut junioratul la Sportul Studențesc, în perioada 1990-1998, cât și la Steaua (1998-1999). Ulterior, la seniori, a evoluat la Rocar București (1999-2001).

Gabriel Manu, al doilea din dreapta, a făcut parte din stafful lui Laurențiu Reghecampf la ultimele două echipe din zona arabă antrenate de fostul fundaș al Stelei.

 

Manu a fost prezent la amicalul Metaloglobusului cu Concordia Chiajna

Gabriel Manu a dat indicații din tribună la amicalul pe care Metaloglobus l-a susținut sâmbătă la Tărlungeni cu Concordia Chiajna, câștigat cu 1-0, la finalul cantonamentului de 10 zile efectuat în localitatea brașoveană.

Trupa bucureșteană și-a păstrat în mare parte lotul pe care l-a avut în sezonul trecut, când a încheiat pe locul 7, la egalitate cu Rapid, însă nu a prins play-off-ul de promovare fiindcă nu a avut depus dosarul pentru obținerea licenței de Liga 1.

Pentru Metaloglobus, jocul cu Concordia a fost primul disputat în acest stagiu de pregătire de vară. În următoarea perioadă are programate amicale cu FC Voluntari 2 (miercuri, 12 august, ora 11:00, la Voluntari), SC Popești Leordeni (15 august, la Popești Leordeni) și Turris Oltul Turnu Măgurele (19 august, la Turnu Măgurele).

 

 

 

Carmen MANDIȘ, Marius ANGHEL 10 Aug. 2020, 20:47 Liga 2
Pe aceeași temă