Campioni de toamnă la remize! „U” Cluj termină la egalitate și meciul cu CSM Reșița

Marius ANGHEL 30 Nov. 2019, 16:56 Campionat
Campioni de toamnă la remize!**

„U” Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, și meciul cu CSM Reșița, de pe teren propriu, desfășurat sâmbătă, și este echipa cu cele mai multe remize înregistrate în acest sezon, nouă la număr. Daniel Ene a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 20, iar Victor Dican a egalat în minutul 64.

––––––––––––––

Prima etapă a returului Ligii 2 are programat și un meci de la ora 15:00, pe Cluj Arena. Universitatea Cluj o întâlnește pe CSM Reșița, echipa care îi administra un 2-0 în Valea Domanului la începutul sezonului și parcă anticipa evoluția dezastruoasă din acest sezon a trupei conduse, pe atunci, de Cristian Dulca.

Adrian Falub: „E ultima partidă din 2019 pe Cluj Arena și ne gândim numai la victorie”

„U” Cluj are o serie de șapte meciuri consecutive cu rezultate pozitive, însă în cinci dintre ele a terminat la egalitate. La fel s-a întâmplat și runda trecută, când a încheiat 0-0 pe teren propriu cu ASU Poli. Echipa antrenată de Adrian Falub a încheiat turul mult sub așteptări, mai aproape de locurile retrogradabile decât de cele care duc în Liga 1, iar partida cu CSM Reșița, una dintre formațiile care se luptă să iasă din „zona roșie”, e un bun prilej să avanseze în clasament.

„Va fi un meci dificil, deoarece întâlnim o echipă cu o bună calitate individuală și un antrenor, Dorinel Munteanu, experimentat. Chiar dacă el a ajuns de puțin timp la CSM Reșița, sosirea sa și-a pus deja amprenta asupra jocului formației. Evoluăm acasă, e ultima partidă din 2019 pe Cluj Arena și ne gândim numai la victorie, pentru a urca în clasament”, a spus Adrian Falub despre jocul cu reșițenii. Acesta nu se va putea baza în acest joc pe Dorin Goga și George Florescu, accidentați.

Mijlocașul Victor Dican simte că actuala poziție în clasament a echipei pune presiune. „Ne așteaptă o partidă grea, deoarece Reșița, la fel ca noi, e sub presiune. Suntem la două puncte de zona retrogradării și ne dorim cu toții să ne apropiem de locurile fruntașe. Primul pas va fi să învingem sâmbătă. Am încredere că vom reuși acest lucru, că vom face o figură frumoasă, iar la final vom sărbători alături de fanii noștri”, a declarat și Dican.

Dorinel Munteanu: „Orice meci are o încărcătură foarte mare, fiindcă rezultatele ne presează”

Reșița are un singur punct din nouă posibile cu Dorinel Munteanu antrenor, după ce runda trecută a înregistrat un 3-3 cu penultima clasată Sportul Snagov, n-a mai câștigat un meci de opt etape.

Munteanu își pune speranțe că jucătorii săi vor reușit o prestație bună pe Cluj Arena și îi va putea privi în ochi după meci. „Am deja două săptămâni de când sunt la echipă și cred că am reușit să-i fac pe jucători să înțeleagă ceea ce-mi doresc de la ei. Mergem încrezători la Cluj și nu va fi un meci ușor. Pentru noi, orice meci are o încărcătură foarte mare, fiindcă rezultatele ne presează, rezultatul este rodul muncii noastre. Din punctul de vedere al lotului, nu avem probleme medicale, în afară de Milorad Banac, care a făcut o ruptură și este scos din echipă, din ecuație pentru acest joc. Am jucători care au ce să demonstreze și trebuie să demonstreze. Le acord încredere și după joc sper că mă voi uita în ochii lor și voi fi mulțumit de prestația lor din teren.

„U” Cluj este o echipă care are și ea o foarte mare presiune. Noi mergem încrezători. Ideal ar fi să obținem trei puncte, pentru a începe bine acest retur de campionat, dar ne mulțumim și cu un punct. Îmi doresc un echilibru la nivelul lotului și am stabilit cu conducerea că, în iarnă, ne vom întări cu câțiva jucători. Cred că s-au pierdut foarte multe puncte pe final de joc din cauza lipsei de experiență din echipă. De aceea îmi doresc jucători cu experiență. Mă bazez pe tineri și le voi da încredere. Avem tineri foarte valoroși. Ne dorim să formăm o echipă solidă și să rămânem în Liga 2″, a declarat Munteanu la conferința de presă.

În meciul tur, în Valea Domanului, CSM Reșița a câștigat cu 2-0 cu „U” Cluj, prin golurile marcate de Marco Ehmann (34) și Bruno Vasiu (75).

Înaintea startului returului, „U” Cluj se află pe locul 11, cu 23 de puncte, iar CSM Reșița e pe poziția a 17-a, retrogradabilă, cu 17 puncte.

Partida care începe de la ora 15:00, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, va fi arbitrată de centralul Florin Mihai Marcu (Oradea) și asistenții Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț). Rezervă este Andrei Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu), iar observatori au fost delegați Zaharia Ciev (Timișoara) și Radu Bitea (Oradea).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 20

COMENTARIUL LIVE:

â–º„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Inacio Miguel, Telcean, Art. Crăciun, Tiago Gomes (Taub 46′) – Andre Ceitil (Guedj 46‘), Dican, Rafa Miranda – Al. Pop, Gavra (cpt.), Nic. Pîrvulescu (Vl. Mihalcea 80′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Kay, R. Takacs, Burghele
Antrenor: Adrian Falub

â–ºCSM Reșița: Horvat – L. Acka, Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Danci, C. Cristea – Săulescu (Breșneni 84′), Velici (Poiană 69′), Dat (Gab. Răducan 74′) – D. Ene
Rezerve neutilizate: Zimmerman – Vlădia, Alin Lazăr, Cioablă
Antrenor: Dorinel Munteanu

â–ºMin 90+4  Final de partidă la Cluj-Napoca. „U” Cluj și CSM Reșița încheie meciul la egalitate, scor 1-1. Clujenii sunt campioni la remize în acest sezon, ajungând la 9 astfel de rezultate

â–ºMin 90+2 Inacio Miguel îl ține pe Răducan și vede și el cartonașul galben

â–ºMin 90+2 Adrian Horvat vede și el cartonașul galben pentru tragere de timp

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 Alex Pop primește și el cartonașul galben după ce îl ține pe Răducan

â–ºMin 84 Ultima schimbare și la CSM Reșița. Iese Dragoș Săulescu și intră Laurențiu Breșneni

â–ºMin 80 Ultima schimbare la „U” Cluj. Iese Nicolae Pîrvulescu și intră Vlad Mihalcea

â–ºMin 76 Artur Crăciun îl ia pe sus pe Daniel Ene în fața propriului careu și vede cartonașul galben

â–ºMin 74 Reșița face încă o schimbare. Iese Emanuel Dat și intră Gabriel Răducan

â–ºMin 70 Daniel Ene primește și el cartonașul galben

â–ºMin 69 Gelu Velici e obosit și e schimbat cu Cristian Poiană. Velici iese agale de pe teren, însă nu este avertizat cu cartonașul galben

â–ºMin 64 1-1 Centrare din cornerul de pe stânga, Victor Dican se demarcă în centru și din 6 metri reia cu tibia pe lângă Horvat

â–ºMin 63 Clujenii cer penalty la un presupus henț al lui Acka, însă arbitrul dictează corner

â–ºMin 56 Dat trage de la distanță, Dur-Bozoancă respinge în față și apoi prinde

â–ºMin 55 Miguel trage de la 20 de metri central pe lângă poarta lui Horvat, în stânga

â–ºMin 51 După o centrare din dreapta, Inacio preia pe piept și lasă pentru șutul lui Dica, care trimite însă mult peste din doar 8 metri

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46  Adrian Falub face o dublă schimbare la pauză. Ies Tiago Gomes și Andre Ceitil și intră Carol Taub și Arnaud Guedj

â–ºMin 45+2 Pauză la Cluj-Napoca. CSM Reșița are 1-0 cu „U” Cluj

â–ºMin 45+2 Horvat plonjează în stânga și respinge în lateral mingea trimisă peste zid din lovitură liberă de la 25 de metri central de Gavra

â–ºMin 45+1 Bruno Vasiu primește și el cartonașul galben

â–ºMin 41 Nicolae Pîrvulescu intră tare asupra lui Acka și primește și el cartonașul galben

â–ºMin 34 Danci trage în forță de la 23 de metri central, Dur-Bozoancă se întinde serios și respinge balonul în încheietura barelor, în stânga, de acolo balonul ricoșează la Velici, care ratează incredibil din 6 metri. Cu portarul pe jos, Velici a tras din colțul careului mic razant pe lângă bara colțului lung. Ene îi reproșează că nu i-a pasat

â–ºMin 30 Alexandru Pop preia în fața careului, îl fentează din corp pe Vasiu în două rânduri, trage și pe lângă Vădrariu, Horvat e bătut, însă mingea lovește bara din stânga, revine în centru și apoi e degajată

â–ºMin 20 0-1 Centrare dintr-un corner de pe stânga a lui Vădrariu, Daniel Ene pătrunde printre adversari și reia puternic cu capul din 7 metri, Dur-Bozoancă respinge în față, chiar la Ene, care reia de această dată cu piciorul din 3 metri în plasă

â–ºMin 19 Victor Dican îl ține pe Velici la mijlocul terenului și primește cartonașul galben

â–ºMin 16 Rafa Miranda trange din afara careului destul de mult în stânga porții lui Horvat

â–ºMin 14 Telcean trimite cu capul peste poartă din 10 metri, după o centrare dintr-un corner de pe dreapta

â–ºMin 6 Cristea centrează înalt o lovitură liberă din stânga, Dur-Bozoancă iese și reține cu siguranță

â–ºMin 1 A început partida de la Cluj-Napoca

â–ºPentru prima dată în acest sezon, în poarta Reșiței e titularizat Adrian Horvat (29 ani). Cristian Zimmermann (36 ani), contestat tot mai mult în ultima perioadă de suporteri, e rezervă în acest joc, după ce în precedentele 19, incluzându-l și pe cel cu Daco-Getica, a fost integralist și de multe ori căpitan

Marius ANGHEL 30 Nov. 2019, 16:56 Campionat
Pe aceeași temă